Prima pagină » Gândul Green » UE intenționează să anunțe o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Parlamentul European, poziție diferită

UE intenționează să anunțe o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Parlamentul European, poziție diferită

UE intenționează să anunțe o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Parlamentul European, poziție diferită

UE dorește să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030 și va promova o cotă mai mare de energie regenerabilă, ca parte a unui plan ambițios de realizare a emisiilor nete zero până la mijlocul secolului. Noul obiectiv stabilit urmează a fi anunțat de președintele Comisiei miercuri în timpul primului său discurs despre starea Uniunii.

Obiectivul actual al Uniunii Europene este reducerea acestora cu 40% în următorii zece ani.

Pe coridoarele din Bruxelles sunt zvonuri potrivit cărora Comisia va anunța o reducere a emisiilor ajungand la  55%, față de obiectivul actual de 40% până în 2030, dar nu se dovedește a fi o măsura populară pe tot spectrul politic, transmite Euronews.

Fiecare instituție are propria poziție cu privire la noua lege climatică

Raportorul Comisiei de Mediu al Parlamentului European, europarlamentarul francez Pascal Canfin, dorește să meargă mai departe și să vadă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60% față de nivelurile atinse în 1990.

El susține că 40% nu este suficient și nu este în conformitate cu Acordul climatic de la Paris și nu este suficient pentru a face față consecințelor actuale ale schimbărilor climatice.

„Acesta este motivul pentru care am ridicat acest obiectiv la cel putin 60% ca parte a votului Comisiei de Mediu”, adaugă el.

Dar această ambiție nu este împărtășită de toată lumea din Parlamentul European. Grupul conservatorilor, ECR, consideră că un astfel de obiectiv ar putea submina locurile de muncă, investițiile și inovația.

Socialiștii, verzii și partidele de stânga fac presiuni pentru reducerea emisiilor cu 65%, spunând că aceasta este singura țintă care este în concordanță cu știința și obiectivul de încălzire de 2 ° C al Acordului de la Paris.

Liberalii vor apăra o reducere de 60%, în timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta (PPE), cel mai mare grup politic din Parlament, pare gata să renunțe la poziția sa tradițional conservatoare cu privire la politica climatică pentru a sprijini o țintă de 55%.

Legea privind clima este punctul central al luptelor politice, datorită faptului că se află în centrul Acordului Verde European.

Acesta va defini obiectivele climatice ale Uniunii pentru deceniile viitoare.

Odată publicat, documentul va fi transmis spre discuție și aprobare de către Parlamentul European și Consiliul de Miniștri al UE, reprezentând cele 27 de state membre ale UE.

În Consiliu, se așteaptă ca rezistența să vină în principal din țările din estul UE, ale căror economii sunt încă în mare măsură dependente de industriile poluante și se tem de consecințele sociale și economice ale tranziției verzi.

Noile obiective climatice trebuie să fie „realiste” și să ia în considerare „costurile sociale, de mediu și economice reale pentru noi toți”, au avertizat miniștrii mediului din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia într-o scrisoare adresată Comisiei în iulie.

Informatia potrivit căruia Comisia dorește să reducă în continuare emisiile este o dovadă că dorește să își mențină ambițiile de mediu pe drumul cel bun.

Obiectivul climatic pentru 2030 este elementul central al Acordului Verde al Comisiei, care își propune să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, reducând în același timp nivelul de poluare la zero.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)