Anul Nou Chinezesc. Calul de Foc a început să galopeze nărăvaș prin lume și generează conflicte. Ar putea fi mai rău decât anii Tigrului și Șobolanului

Publicat: 14 02. 2026, 12:00
Actualizat: 14 02. 2026, 12:42

Luna ianuarie 2026 va rămâne cu siguranță în istorie. A debutat cu incendiul de la barul elvețian „Le Constellation” de la  Crans-Montana, capturarea dictatorului Nicolas Maduro de forțele SUA, uciderea a 30.000 de manifestanți în revoltele din Iran, tensiunile SUA-UE pe seama Groenlandei, crearea Consiliului Păcii la Davos, furtunile de zăpadă din Rusia și SUA cu temperaturi scăzute la nivel record.

Și cu toate că „armada” SUA este staționată în Golful Persic după ce au Trump a declarat că dorește să răstoarne regimul clerical,  atenția întregii lumi a fost captată de cel mai mare scandal american mediatizat în ultimii ani.  Chiar în penultima zi a lunii, Departamentul de Justiție al SUA a publicat peste 1 milion de documente din dosarele Epstein, figurând mari ale unor personalități care ar fi interacționat cu omul de afaceri controversat.

Prințul englez Andrew, miliardarii tech Elon Musk, Richard Branson și Bill Gates, rapperul Jay-Z, muzicianul Michael Jackson, savantul Stephen Hawking, foștii președinți americani George H.W. Bush și Bill Clinton, și chiar actualul președinte american Donald Trump.

Anul Calului de Foc a sosit mai devreme și deja face ravagii 

  • Incendiul de la  Crans-Montana cu 40 de morți
  • atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea lui Nicolas Maduro
  • revoltele din Iran soldate cu peste 30.000 de morți, peste 10.000 de arestări și internetul blocat,
  • războiul reluat dintre Israel și Liban
  • atacul Rusiei cu rachete hipersonice împotriva Ucrainei
  • tensiunile internaționale dintre SUA și UE pe seama Groenlandei
  • criza memoriilor RAM
  • expirarea tratatului nuclear New START dintre SUA și Rusia
  •  Ucraina pare că intră în al cincilea an de război la scară largă cu Rusia

 

Mai rău decât Anul Șobolanului de Metal (2020) și Anul Tigrului de Apă (2022)

În 2020, a izbucnit pandemia de coronavirus după ce numărul de infecții din Wuhan, China, a crescut la nivel global până în februarie, chiar în perioada când lumea a trecut în Anul Șobolanului de Metal. Șobolanul simbolizează „boala”, fiind asociat cu epidemiile.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina la scară largă. S-a întâmplat după ce lumea a intrat în noul an chinezesc al Tigrului de Apă. Tigrul simbolizează forța, curajul, puterea, autoritatea, dar și războiul. Cel mai mare prădător din Rusia este tigrul siberian.

Calul de Foc ar putea sosi și cu vești bune

Sunt și câteva vești bune. Programul Artemis II i-ar putea transporta pe astronauți pe orbita Lunii. Pentru prima oară din 1972, NASA depune eforturi considerabile pentru reînceperea programului lunar.

Sunt zvonuri că Apple ar putea dezvolta primul iPhone pliabil, iar Rockstar ar putea lansa pe console Grand Theft Auto VI, jocul video de acțiune ce ar putea revoluționa industria jocurilor video.

 

Anii anteriori

  • 2020: Șobolanul de metal a declanșat pandemia de COVID-19, iar  Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale, iar după ce Trump a acuzat că au fost  fraudate,  a avut loc asaltul asupra Capitoliului;
  • 2021: Bivolul de metal a destabilizat țări (lovitura de stat din Myanmar, criza politică din România, revenirea talibanilor la putere în Afganistan, anarhia din Haiti) , dar a venit și cu vaccinul anti-coronavirus;
  • 2022: Tigrul de apă a provocat război în Ucraina, schimbarea coroanei Angliei și revoluția AI după lansarea chatbotului ChatGPT;
  • 2023: Țopăitul Iepurelui de apă a cutremurat lumea: seismul din Turcia, războiul din Gaza și marile achiziții tech;
  • 2024: Dragonul de lemn l-a readus pe Trump la Casa Albă după alegeri în 80 de țări, în timp ce ideologia conservatoare a căpătat popularitate ;
  • 2025: Șarpele de lemn s-a strecurat prin lume și au izbucnit protestele generație Z și multiple războaie în Asia (războiul de 12 zile dintre Israel și Iran, războiul dintre Cambodgia și Thailanda), dar a fost și anul când miliardarii au devenit și mai bogați;

2027: Anul Oii de Foc ar putea fi cumplit 

Unii generali americani au speculat că Xi Jinping ar plănui o invazie chineză a Taiwanului în cursul anului viitor. Liderul chinez a ordinat armatei populare de eliberare să fie pregătită până în 2027 pentru reunificarea Taiwanului cu China continentală.  Xi a declarat că Republica Populară Chineză nu recunoaște autonomia Republicii Chineze de pe insual Taiwan și chiar a amenințat că ar putea folosi forța. El i-a considerat pe taiwanezi „separatiști”.

De aceea, generalii americani susțin că America trebuie să se pregătească să sprijine Taiwanul și să-și protejeze aliații (Japonia, Singapore, Thailanda, Noua Zeelandă, Australia și Coreea de Sud) de amenințarea chineză.  Conflictul ar putea escalada într-un război total dintre China și America. Potrivit ultimelor analize, SUA nu sunt pregătite pentru un război naval serios în Pacific, cum nu au fost nici în 1941 în cazul celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul din Pacific cu Imperiul Japonez a fost crâncen. După ce au fost luați prin surprindere în atacul de la Pearl Harbour, americanii au intrat în război. Și-au mărut flota considerabil. Au trimis armate de milioane de americani să lupte pentru fiecare insulă din Pacific.

Pe 6 și 9 august 1945, aviațai SUA a efectuat două bombardamente nucleare la Hiroshima și Nagasaki.  Japonia a fost forțată să capituleze necondiționat și să semneze pacea pe 2 septembrie 1945, marcând finalul celui de-al doilea război mondial. Peste 161.000 de americani și-au pierdut viața în războiul din Pacific, care a durat 4 ani.