Ariel Castro, bărbatul care a răpit și sechestrat trei femei timp de zece ani, a compărut în fața unui tribunal din Cleveland

Ariel Castro, bărbatul care a răpit și sechestrat trei femei timp de zece ani, a compărut în fața unui tribunal din Cleveland
Ariel Castro, principalul suspect în răpirea și sechestrarea a trei tinere timp de aproximativ zece ani în Cleveland (Ohio, nord), a compărut joi dimineață pentru prima dată în fața unui tribunal din oraș, relatează AFP.
Publicat: 09/05/2013, 18:18
Actualizat: 31/01/2019, 21:03

Ariel Castro, principalul suspect în răpirea și sechestrarea a trei tinere timp de aproximativ zece ani în Cleveland (Ohio, nord), a compărut joi dimineață pentru prima dată în fața unui tribunal din oraș, relatează AFP.

Inculpat pentru viol și sechestrare, Castro, în vârstă de 52 de ani, a apărut cu cătușe la mâini și cu ochii în pământ. El nu s-a exprimat în timpul audierii, care a durat câteva minute.

Tribunalul a stabilit o cauțiune de două milioane de dolari pentru fiecare caz, asigurând astfel menținerea suspectului în detenție.

Potrivit lui Kathleen DeMetz, avocata din oficiu a acestuia, el va fi probabil pus sub supraveghere strictă pentru a evita orice tentativă de sinucidere.

„Nu vreau să fac comentarii despre atitudinea sau declarațiile sale pentru moment”, a precizat ea. „Acest bărbat n-are un ban”, a adăugat ea, confirmând că plata cauțiunii nu este luată în calcul.

Ariel Castro, șofer de autobuz aflat în șomaj din noiembrie, era îmbrăcat într-o bluză de culoare închisă. Cu capul plecat, el a evitat privile și nu a avut nicio reacție.

El a semnat documentele judiciare cu mâinile încătușate, după care a ieșit din sala de audieri.

Cei doi frați ai lui Ariel Castro, care au fost reținuți în același timp cu el dar împotriva cărora nu au fost formulate acuzații în acest caz, au fost puși în libertate în cadrul aceleiași audieri.

„Ariel a ținut pe toată lumea deoparte”, a explicat miercuri șeful adjunct al poliției din Cleveland, Ed Tomba.

El a fost inculpat miercuri pentru viol și patru sechestrări: Amanda Berry, în vârstă de 27 de ani, fiica acesteia Jocelyn, în prezent în vârstă de șase ani, Gina DeJesus, 23 de ani, și Michelle Kight, 30 de ani. Toate patru au fost eliberate luni grație unui vecin.

Condițiile în care erau deținute victimele continuă să fie dezvăluite puțin câte puțin.

Potrivit lui Tomba, cele trei femei nu erau scoase din casa în care erau ținute prizoniere decât în reprize scurte și doar pentru a merge în garaj, după ce se „deghizau”.

Șeful poliției Michael McGrath a confirmat că „ele erau legate”, după ce au fost găsite „lanțuri și corzi în hol”.

„Ele nu se aflau în aceeași cameră, dar se cunoșteau și știau că celelalte sunt acolo”, a precizat Tomba, fără a confirma informațiile potrivit cărora tinerele ar fi avut mai multe sarcini.

Un vecin, Roberto Diaz, citat de Washington Post, afirmă că Ariel Castro participa la evenimentele organizate pentru găsirea fetelor dispărute, precum marșuri sau distribuire de fluturași.

Unchiul lui Ariel Castro, Julio, povestește totuși că nepotul său s-a izolat de familie după moartea tatălui său, în 2004, anul în care a dispărut Gina, la un an după Amanda și la doi după Michelle.

În 2005, fosta soție a lui Castro, Grimilda Figueroa, care a decedat anul trecut, a depus plângere împotriva lui, acuzându-l că le-a „răpit deseori” pe cele două fiice ale lor și că le-a „împiedicat să fie cu mama” lor.

Documentele judiciare arată, în plus, că Grimilda Figueroa a avut de două ori nasul spart, coastele rupte, umerii luxați și că a cerut judecătorului „să îl împiedice (pe Castro) să o mai amenințe că o va ucide”.

Ziua de miercuri a fost plină de emoții pentru Amanda Berry, în vârstă de 27 de ani, și Gina DeJesus, în vârstă de 23 de ani, care s-au întors la familiile lor, în timp ce Michelle Knight, în vârstă de 32 de ani, a rămas în spital la Cleveland.

Amanda Berry s-a întors, după zece ani de sechestrare, la sora sa, împreună cu fiica ei, Jocelyn. Într-o confuzie generală, însoțită de aplauze, sora sa mai mică, Beth Serrano, s-a adresat numeroșilor jurnaliști prezenți, în timp ce posturile de știri transmiteau evenimentul în direct.

„Este o zi și veselă și tristă pentru Amanda, fiindcă mama sa nu mai este aici”, a mărturisit o verișoară de-a sa. Mama Amandei, Louwana Miller, a murit, în martie 2006, „de tristețe”, potrivit rudelor.

Poliția a recunoscut deja că a mers de două ori la locuința lui Ariel Castro: în martie 2000 pentru o ceartă pe stradă și în ianuarie 2004 după ce Ariel Castro, șofer de autobuz școlar, a uitat un copil în vehicul.

Poliția a bătut atunci la ușă în zadar, fără să obțină un răspuns.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația