Berlinul răspunde acuzațiilor venite de la București: „Comentariile lui Ponta și Antonescu nu sunt decât O DIVERSIUNE IEFTINĂ”

Berlinul răspunde acuzațiilor venite de la București: Comentariile lui Ponta și Antonescu nu sunt decât O DIVERSIUNE IEFTINĂ
Publicat: 23/08/2012, 16:40
Actualizat: 29/07/2014, 20:44

Președintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, a declarat pentru MEDIAFAX, referindu-se la comentariile lui Crin Antonescu la adresa cancelarului Merkel, că acestea au fost dăunătoare chiar președintelui interimar, care riscă să nu mai fie luat în serios în Europa.

„Primul-ministru Ponta și domnul Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. Relația dintre țările noastre este foarte bună, cu tradiție și a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenția de la eșecul referendumului și adevăratele probleme naționale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn pentru un prim-ministru și politician important al unei țări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuși. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european”, a afirmat Krichbaum.

El a explicat atitudinea critică a Germaniei față de România în privința respectării instituțiilor democratice și a statului de drept, prin faptul că țara sa a fost divizată de Cortina de Fier, iar partea sa din Est a fost nevoită să îndure un regim nedemocratic până în 1989.

„Astăzi, Germania are un cancelar și un președinte care au trăit pe propria piele lipsa libertății și a democrației. De aceea Germania este foarte sensibilă în privința subminării standardelor democratice și a statului de drept”, a precizat Krichbaum.

El a menționat că cele mai puternice reacții au venit nu doar din partea politicienilor CDU, ci și de la fostul ministru de Externe Frank-Walter Steinmeier, lider al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD) și de la actualul ministru de externe, Guido Westerwelle, care este membru al Partidului Liberal (FDP), iar la nivel european nu doar Wilfried Martens, ca președinte al PPE, dar și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, membru al Partidului Socialist European (PSE), au criticat acțiunile Guvernului României.

Krichbaum a ținut să sublinieze că România este o țară suverană, dar și membră a UE, apartenență foarte mult dorită chiar de către România și care a adus enorme avantaje pentru țară.

„În același timp, faptul că este membră UE înseamnă că România trebuie să împărtășească și să respecte valorile europene. Așa că dezbaterea este de fapt nu pro sau contra președintelui Băsescu, dar despre respectarea standardelor democratice. Aceasta include respectarea independenței sistemului judiciar, respectarea statului de drept, separația puterilor și așa numitele echilibre ale sistemului instituțional. Dacă toate acestea sunt în pericol, UE și statele membre nu pot rămâne pe tușă, ceea ce de altfel, nici SUA nu a făcut. Ceea ce mulți nu realizează este că românii nu au doar cetățenia României. Prin Tratatul de la Lisabona ei au și cetățenia europeană. Ei au drepturi legale de cetățeni europeni. De aceea este natural ca UE să se asigure ca ai săi cetățeni să beneficieze de drepturile lor democratice”, a apreciat oficialul german.

Evenimentele politice recente „au adus daune majore reputației României”

El nu crede că că relațiile româno-germane, atât la nivel politic cât și economic, au fost afectate de acuzațiile liderilor de la București, dar consideră „o realitate faptul că Guvernul României a neglijat problemele reale ale țării în ultimele luni”.

„Iar România nu este nicio o insulă sau o colonie, ci e implicată într-o competiție la nivel european și global. Investitorii germani întotdeauna caută cele mai bune condiții pentru noi investiții. Siguranța legii și stabilitatea condițiilor politice sunt fără îndoială parte a acestei ecuații. Evenimentele din ultimele săptămâni nu au fost cea mai bună publicitate pentru România. Faptul că un prim-ministru numește ilegală o decizie a curții constituționale din țara sa este aproape incredibil. Toate aceste evenimente au adus daune majore reputației României, care vor mai persista pentru o bună perioadă”, a susținut președintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului.

El a afirmat că există și varianta în care UE și-ar putea pierde „răbdarea” în cazul României, dar a menționat că reformele necesare nu trebuie îndeplinite pentru a mulțumi Bruxelles-ul, Germania sau altă țară europeană.

„Sunt în interesul propriu al României. Cetățenii români sunt victimele neajunsurilor din sistemul juridic – ei vor beneficia de pe urma unor standarde mai ridicate în acest sens și a luptei împotriva corupției”, a argumentat Krichbaum.

La rândul său, europarlamentarul Markus Ferber împărtășește îngrijorările exprimate de Angela Merkel cu privire la starea statului de drept în România, considerând că au fost mai multe amenințări serioase la adresa instituțiilor din România și sistemului democratic.

„Ca membru al UE, România trebuie să se conformeze regulilor fundamentale stabilite de legislația europeană. În această privință, sper ca primul-ministru (al României n.r.) să accepte decizia din această săptămână a Curții Constituționale cu privire la referendum”, a declarat Ferber pentru MEDIAFAX.

În opinia sa, acuzațiile formulate de liderii de la București la adresa Germaniei „sunt nefondate și ar trebui să fie stopate imediat”, existând riscul ca aceștia „să piardă încrederea Germaniei și a celorlalte state membre UE”.

Markus Ferber nu crede că relațiile româno-germane vor fi în mod grav afectate de către aceste acuzații „atât timp cât în România se pune capăt disputelor și primul-ministru și toți oficiali români acceptă nu doar deciziile Curții Constituționale, ci și să acționeze în conformitate cu regulile democratice de bază fixate de legislația europeană”.

„Dacă situația din România nu se schimbă rapid și regulile democratice nu sunt respectate, UE trebuie să treacă la acțiune să protejeze regulile europene”, a apreciat europarlamentarul, precizând însă că mecanismul prevăzut la Art.7 al Tratatului de la Lisabona privind suspendarea drepturilor de vot în Consiliul European ar trebui considerat că o măsură de ultimă instanță.

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți, la Antena 3, că România nu este o rezervație în care se poate întâmpla orice, și a arătat că Angela Merkel îl poate lua pe Traian Băsescu în Germania, să îi dea o bucată de pământ „să se joace, cu PDL, de-a Băsescu”.

„Nu are nicio obligație România să fie rezervația în care se poate întâmpla orice, pentru că așa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România și care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o țară mare, prosperă, să îi dea o bucățică de pământ acolo lui Băsescu și PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu”, a mai afirmat Antonescu.

Anterior, Antonescu afirmase că președintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla „într-o situație foarte convenabilă” pentru cancelarul german.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Pentru ce a fost Greta Thunberg amendată în propria țară?