Prima pagină » Știri externe » Corupție divină la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, fost consilier al Papei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru matrapazlâcuri imobiliare

Corupție divină la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, fost consilier al Papei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru matrapazlâcuri imobiliare

Corupție divină la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, fost consilier al Papei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru matrapazlâcuri imobiliare

O instanță penală de la Vatican a dat sâmbătă verdictul pentru 10 inculpați, printre care și cardinalul italian de rang înalt Angelo Becciu. Cardinalul a fost  judecat pentru fraudă, iar după doi ani și jumătate, un proces fără precedent care a implicat operațiunile financiare ale Sfântului Scaun, a venit sentința definitivă, cinci ani de închisoare, titrează Le Figaro.

Fost consilier apropiat al Papei Francisc, Becciu, în vârstă de 75 de ani este cel mai înalt oficial al Bisericii Catolice care a compărut în fața tribunalului penal al Vaticanului, sistemul de justiție civilă al Orașului-Stat.

Investiții pentru Sfântul Scaun

În centrul procedurii: achiziționarea pentru 350 de milioane de euro a unei clădiri de lux din Londra, între 2014 și 2018, în cadrul activităților de investiții ale Sfântului Scaun, al cărui patrimoniu imobiliar este considerabil. Această afacere de amploare a reaprins dezbaterea privind opacitatea finanțelor Sfântului Scaun, chiar dacă Papa Francisc a încercat să curețe operațiunile sale de la alegerea sa în 2013. De asemenea, el a reformat sistemul judiciar, astfel încât episcopii și cardinalii să poată fi judecați de laici și nu exclusiv de colegii lor religioși.

Becciu, pus pe tușă de Papa Francisc

Procurorul Alessandro Diddi a cerut pedepse cuprinse între aproape patru ani și peste 13 ani de închisoare, pe lângă sancțiunile financiare, pentru cei zece inculpați care apar sub acuzațiile de fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere, spălare de bani, corupție și șantaj. Fost număr doi în Secretariatul de Stat, principalul organism al guvernului central al Sfântului Scaun aflat în centrul acestei tranzacții, arhiepiscopul Becciu și-a păstrat titlul de cardinal, dar a fost înlăturat din toate funcțiile sale în septembrie 2020.

Citiți și: SCANDAL LA VATICAN: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, ARESTAT chiar la ordinele Suveranului Pontif

Papa Francisc: „Există corupție la Vatican, dar trăiesc în pace. Pentru liniște, îți trebuie detașare”

Papa Francisc cere auditul averilor bisericești și bani mai mulți pentru săraci

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce anume a ucis sute de pui de balenă în Patagonia argentiniană?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!