Prima pagină » Știri externe » Cum a reacționat Vladimir Putin când un preot i-a sărutat mâna. VIDEO

Cum a reacționat Vladimir Putin când un preot i-a sărutat mâna. VIDEO

Scena s-a petrecut în timpul unei vizite oficiale la o mănpstire din nordul Rusiei

Aflat în timpul unei vizite la o mănăstire din nordul Rusiei, Vladimir Putin l-a mustrat pe un preot ortodox care, în locul salutului oficial, a ales să-l întâmpine pe președinte făcând o plecăciune în fața sa și sărutându-i mâna.

După cum se poate vedea în înregistrarea postată pe pagina electronică a cotidianului britanic The Guardian, președintele rus le-a strâns mâna, pe rând, gazdelor sale de la o mănăstire din Insula Valaam, care se aflau atât mireni cât și fețe bisericești. Când i-a venit rândul să-l salute pe Vladimir Putin, unul dintre preoții prezenți a fost atât de impresionat încât s-a aplecat în fața președintelui și a sărutat mâna.

Luat prin surprindere de gestul preotului, președintele nu a reacționat la timp pentru a-l opri, dar pe fața lui se putea vedea că era stânjenit. Vladimir Putin a reacționat ridicând mâna în semn de mustrare față de slujitorul Domnului.

Deși și-a creat reputația unui om extrem de dur, Vladimir Putin are o relație strânsă cu Patriarhul Kiril al Rusiei și beneficiază de susținerea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Xi Jinping în spatele ușilor închise: cele două laturi ale președintelui chinez și cum tratează puterile mijlocii
Cancan.ro
‼️ANUNȚUL făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Românii au ales cel mai frumos oraș din țară: „Are problemele lui, dar la capitolul frumusețe nu se compară”
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
Am aflat ce a făcut Andreea Ibacka în Elveția, de fapt, chiar înainte de anunțul divorțului de Cabral
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
FOTO: Cum arată tancul românesc echipat cu o cușcă anti-dronă
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Presa din Ungaria, despre România: „La vecini se întâmplă ceva grav”