Prima pagină » Știri externe » Dispariția avionului Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airline rămâne învăluită în mister

Dispariția avionului Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airline rămâne învăluită în mister

Dispariția avionului Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airline rămâne învăluită în mister
Căutările pentru localizarea avionului Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines, dispărut în noaptea de vineri spre sâmbătă, au rămas fără rezultat până luni la prânz, în pofida anunțului privind descoperirea unor posibile rămășițe ale avionului în largul Vietnamului, relatează AFP.

La mai bine de 48 de ore de la dispariția avionului, soarta zborului MH370, care făcea legătura între Kuala Lumpur și Beijing, având la bord 227 de pasageri de 14 naționalități, dintre care 153 de chinezi, patru francezi și 12 membri ai echipajului, rămâne învăluită în mister.

„Din nefericire, nu am găsit nimic care să aparțină avionului și cu atât mai puțin aparatul”, a declarat directorul aviației civile din Malaysia, Azharuddin Abdul Rahman, care a apreciat că dispariția este „uimitoare”.

Aviația vietnameză a anunțat anterior că a descoperit, la 80 de kilometri de Insula Tho Chu, în largul Vietnamului, două obiecte care ar putea proveni de la avionul Boeing 777. „Nu există nicio confirmare în legătură cu aceste obiecte”, a afirmat oficialul malaysian, într-o conferință de presă.

De asemenea, două nave au fost trimise pentru o misiune de verificare în jurul Insulei Tho Chu, în apropierea căreia au fost descoperite anterior două urme de carburant ce se întind pe mai multe zeci de kilometri, a anunțat viceamiralul Ngo Van Phat.

Autoritățile malaysiene, care au deschis o anchetă pentru terorism după ce s-a descoperit că cel puțin doi dintre pasagerii aflați la bordul avionului s-au îmbarcat cu pașapoarte false, continuă, la rândul lor, să verifice zonele din apropierea coastei, la sud de insula Tho Chu.

Avionul Boeing 777 a dispărut de pe ecranele radar în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o oră după decolare, într-o zonă situată între estul Malaysiei și sudul Vietnamului.

Dispariția aavionului a provocat surprindere în rândul autorităților.

Armata malaysiană citează analizele radar și sugerează că avionul s-ar fi întors la Kuala Lumpur, dar aceasta ar fi trebuit să declanșeze alerte, iar pilotul nu au trimis niciun fel de semnal.

– Tot mai multe întrebări

Prezența la bordul avionului a patru persoane suspecte, potrivit autorităților malaysiene, dintre care cel puțin două s-au îmbarcat folosind pașapoarte europene false, ridică, de asemenea, numeroase semne de întrebare.

Un cetățean austriac, cu numele Christian Kozel, și unul italian, cu numele Luigi Maraldi, au apărut pe lista pasagerilor, însă ulterior s-a dezvăluit că cei doi nu se aflau la bordul avionului.

Mai mult, Interpol a confirmat că pașapoartele celor doi au fost furate în Thailanda, în 2012 și 2013. Poliția din Thailanda a deschis o anchetă privind un posibil trafic de pașapoarte la Phuket, stațiune din sudul țării, unde a fost furat pașaportul italianului Luigi Maraldi.

Potrivit ministrului malaysian de Interne, Zahid Hamidi, citat de agenția de presă Bernama, cei doi pasageri aveau „trăsături asiatice”.

De asemenea, autoritățile locale au confirmat că alți cinci pasageri, care au cumpărat bilete, și-au înregistrat bagajele, dar nu s-au prezentat la îmbarcare. Compania Malaysia Airlines asigură însă că bagajele au fost izolate imediat ce a fost descoperită absența pasagerilor, înainte de decolarea avionului.

Între timp, familiile pasagerilor care s-au aflat în avion așteaptă informații la Beijing și Kuala Lumpur, iar presa oficială din China critică dur „deficiențele” dispozitivelor de securitate.

„Dacă dispariția avionului a fost provocată de o problemă tehnică sau o eroare de pilotaj, atunci compania Malaysia Airlines este vinovată. Dacă este vorba despre un atac terorist, atunci sunt vinovate controalele de securitate de la aeroportul din Kuala Lumpur”, scrie publicația The Global Times.

Americanii, care aveau la bord trei cetățeni, au trimis agenți FBI, subliind însă că, în acest moment, nu există dovezi privind o acțiune de terorism.

La rândul său, agenția americană pentru siguranța transporturilor (NTSB) a anunțat că a trimis în Malaysia o echipă de anchetatori, însoțită de experți tehnici ai Boeing.

Potrivit presei oficiale chineze, Beijingul urmează, la rândul său, să trimită luni o echipă pentru a participa la anchetă și a susține membrii familiilor în Malaysia.

Între timp, un număr de 40 de nave și 34 de avioane din mai multe țări, în special din China, Statele Unite, Vietnam, Malaysia, Filipine, Singapore, participă la operațiunile în vederea localizării avionului.

La bordul avionului Boeing 777 se aflau 239 de persoane, dintre care doi copii minori. În afara celor 153 de chinezi și patru francezi, dintre care trei erau elevi la Liceul francez Internațional din Beijing, la bordul avionului se aflau 38 de malaysieni, șapte indonezieni, șase australieni și trei americani.

În cazul în care avionul s-a prăbușit în mare, aceasta ar fi cea mare catastrofă implicând o cursă de linie, din 2001, când un accident al unui Aiburs A300 al American Airilnes a provocat 265 de morți în Statele Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu