Dubai este adesea prezentat ca un paradis al luxului, dar în spatele imaginilor perfecte promovate de influenceri se ascund muncă ieftină, controverse legate de drepturile omului și o realitate pe care mulți aleg să o ignore, scrie The Guardian.
Mașinile Maserati sunt împrumutate, elicopterele se închiriază la oră. În aparență, Dubai este un spațiu al opulenței, însă în profunzime rămâne, pentru unii observatori, un loc marcat de singurătate și construit pe baza muncii unor oameni vulnerabili.
În Dubai, lipsa de empatie față de expații australieni și britanici a părut, la prima vedere, surprinzătoare. Mai ales în contextul în care orașul a fost afectat indirect de tensiuni regionale.
În Ed Davey, liderul liberal-democraților din Marea Britanie, a criticat public expații pe care i-a numit „evazioniști fiscali” sau foști sportivi care se mută în Dubai și apoi ironizează populația din țara natală, dar așteaptă sprijin în situații de criză.
În același registru, prezentatoarea Susanna Reid a ridicat întrebarea dacă britanicii care au ales Dubai pentru avantaje fiscale ar trebui să suporte singuri costurile evacuării în situații excepționale.
Scriitoarea britanică Shona Sibary, care își împarte timpul între Marea Britanie și Dubai, a surprins contrastul într-un text cu un ton aproape absurd. În timp ce era „prinsă” într-un oraș aflat sub amenințare, grijile cotidiene din țară rămâneau banale, de la problemele familiei până la detalii personale aparent minore.
În același timp, influencerița australiană Louise Starkey a fost intens criticată după ce a publicat un videoclip în care reacționa speriată la zgomotele exploziilor, exprimând surprinderea că astfel de evenimente se petrec „chiar acolo”.
Expresia aparent simplă „aici” capătă o semnificație mai profundă. „Aici” este un loc asociat cu mall-uri, brunch-uri de lux și experiențe exclusiviste. În contrast, „ce nu ar trebui să se întâmple” include războiul, atacurile, lipsa zborurilor și evacuările dificile prin zone din apropiere.
Această discrepanță evidențiază o realitate mai largă: apropierea geografică de zone tensionate din Orientul Mijlociu este adesea ignorată în percepția publică a orașului.
Structura socială a orașului presupune, în mare parte, evitarea discuțiilor despre condițiile din afara limitelor sale. Proiectul urban Dubai funcționează pe baza unei forme de ignorare deliberată a contextului regional și a modului în care a fost construit.
Un element des criticat este sistemul kafala. Asociat cu industria construcțiilor, prin care muncitorii migranți depind legal de angajatori, ceea ce le limitează libertatea și le influențează condițiile de muncă și trai.
Influencerii aflați în Dubai, adesea pe așa-numitele „golden visas”, contribuie la promovarea imaginii orașului ca destinație ideală.
Totuși, există restricții severe privind conținutul publicat. Mai ales atunci când acesta vizează condițiile muncitorilor sau subiecte sensibile legate de drepturile omului.
Urbanistul Mike Davis a descris încă din 2010, în lucrarea sa despre Dubai, orașul ca pe un „paradis straniu”, rezultat al exceselor capitalismului modern. El a evidențiat dezvoltările spectaculoase, dar și caracterul lor moral discutabil.
În timp, această perspectivă a fost confirmată de evoluția orașului, care a devenit un simbol al modelului neoliberal global, bazat pe imagine, consum și atracție turistică.
Dubai este promovat ca un loc al siguranței absolute și al luxului continuu. Însă această imagine este susținută de muncă ieftină, investiții masive în marketing și o cultură a aparențelor.
În realitate, mulți rezidenți descriu orașul ca fiind lipsit de conexiuni autentice. Un spațiu în care succesul este vizibil, dar relațiile umane pot rămâne superficiale.