Prima pagină » Știri externe » Eșec diplomatic. Reuniunea Serbia-Kosovo de la Bruxelles s-a încheiat fără un acord

Eșec diplomatic. Reuniunea Serbia-Kosovo de la Bruxelles s-a încheiat fără un acord

Eșec diplomatic. Reuniunea Serbia-Kosovo de la Bruxelles s-a încheiat fără un acord

Liderii sârbi și kosovari nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la normalizarea relațiilor între cele două țări marți, la Bruxelles, dar au afirmat că sunt pregătiți să continue negocierile, a anunțat în noaptea de marți spre miercuri premierul sârb Ivița Dacici, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„În pofida acestor negocieri de durată, nu am ajuns la un acord în această seară”, a declarat Dacici la finalul celei de a opta reuniuni cu omologul său kosovar Hashim Thaci, începând din octombrie 2012 și până în prezent, organizate sub egida Uniunii Europene (UE).

„Avem în continuare timp să găsim o soluție”, a adăugat el, adresându-se jurnaliștilor în sârbă.

Thaci a declarat, de asemenea, că este pregătit pentru o continuare a negocierilor.

Șefa diplomației europene, Catherine Ashton, care a condus tura de negocieri, a anunțat totuși că nicio altă reuniune nu este prevăzută la Bruxelles. „Este ultima dată când ne-am reunit în mod oficial”, a precizat ea, citată într-un comunicat.

„Un anumit număr de propuneri au fost puse pe masă. Prăpastia între cele două părți este foarte îngustă, dar profundă”, a adăugat ea.

Lady Ashton a precizat că liderii se întorc în capitalele țărilor lor pentru a discuta despre acest lucru. „Îmi vor anunța pozițiile lor în zilele următoare”, a adăugat ea, exprimându-și speranța că aceștia vor putea găsi o soluție.

Europenii speră că un asemenea acord va contribui la o diminuare a tensiunilor în nordul Kosovo, cu o populație majoritar sârbă, care nu aceptă un control din partea Priștinei, după cinci ani de când fosta provincie sârbă și-a proclamat independența.

Divergențele vizează gradul de autonomie de care vor putea să beneficieze municipalitățile din această regiune, în schimbul afirmării autorității oficiale a Priștinei.

Belgradul reclamă crearea unei „asocieri” a acestor municipalități, care să dispună de „puteri executive” în domeniul securității, poliției și justiției.

Însă Priștina refuză să meargă atât de departe. Thaci a reafirmat marți că această „asociere” nu va avea „în niciun caz puteri legislative”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea