Prima pagină » Știri externe » Francezii care se întorc din Siria și Irak ar putea fi ”consemnați la domiciliu”

Francezii care se întorc din Siria și Irak ar putea fi ”consemnați la domiciliu”

Francezii care se întorc din Siria și Irak ar putea fi ''consemnați la domiciliu''
Guvernul de la Paris vrea ca francezilor care se întorc din Siria sau Irak să le poată fi impuse "condiții de supraveghere draconice la revenire", precum "consemnarea la domiciliu", a declarat luni seara o sursă guvernamentală, citată de AFP în pagina online.

Guvernul vrea ca acești francezi, care ar putea fi implicați în „filiere jihadiste” în Siria și Irak, să fie supuși în prealabil obligativității de a deține viză pentru a se întoarce în țară, a precizat sursa, subliniind că „înființarea acestui dispozitiv și acestor obligații presupune parțial o revizuire a Constituției”.

Președintele François Hollande a anunțat această revizuire a Constituției – care necesită votul a trei cincimi dintre parlamentari sau aprobarea prin referendum – luni, în fața Congresului reunit la Versailles, în cadrul ripostei la atentatele de vineri seara de la Paris, soldate cu cel puțin 129 de morți.

Unul dintre obiectivele șefului statului este, potrivit sursei guvernamentale, să „creeze o obligație de a dispune de viză de revenire pentru francezii implicați în activități teroriste în străinătate”.

Dacă dreptul unui cetățean francez de a reveni în țară este „inalienabil”, unii francezi „implicați în filierele jihadiste siriano-irakiene” fac „în mod regulat traseul dus-întors” între Franța și Siria, iar „acest drept inalienabil la revenirea oamenilor periculoși pune un risc de securitate important”, explică sursa citată.

Inspirându-se după exemplul Marii Britanii, Executivul vrea să „introducă pentru acești francezi sau rezidenți în Franța, identificați în prealabil ca reprezentând o amenințare teroristă, o interdicție de revenire în lipsa unui permis de intrare” sau a unei „vize de revenire”.

„Aceștia va trebui să solicite o autorizație și administrația va fixa condițiile revenirii: data, punctul de intrare și mijlocul de transport folosit, pentru a minimiza riscurile și a garanta preluarea și supravegherea de către serviciile de securitate încă de la intrarea pe teritoriul” țării, a mai afirmat sursa.

„Nerespectarea acestei formalitți va constitui un delict. Acest lucru va facilita urmărirea jihadiștilor care vor refuza să coopereze la revenire sau care vor alege să se întoarcă în mod clandestin. Acest lucru va facilita de asemenea urmărirea penală a celor împotriva cărora nu există suficiente elemente pentru a-i acuza de un act terorist sau de asociere cu infractori în scopuri teroriste”, a subliniat aceeași sursă.

În plus, Executivul vrea să le poată impune „condiții de supraveghere draconice la revenire”, precum „consemnarea la domiciliu” sau „participarea la un program de deradicalizare”.

Conform sursei, autoritățile au cunoștință de aproape 1.000 de francezi sau rezidenți în Franța care au mers în Siria sau Irak. „Dacă 142 dintre ei au murit acolo, 588 se află în continuare acolo și 247 au părăsit Siria și Irakul”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Ea a mama soacră din Italia a lui Mihai Mitoșeru: „Când cuscrele se înțeleg suntem și noi fericiți.” Cum o răsfață pe Camelia Mitoșeru?
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Studiu: multe femei aleg un analgezic mai puțin eficient pentru durerile menstruale