Prima pagină » Știri externe » Kate Middleton A NĂSCUT UN BĂIAT. Primul VIDEO cu micuțul, prezentat presei.UPDATE

Kate Middleton A NĂSCUT UN BĂIAT. Primul VIDEO cu micuțul, prezentat presei.UPDATE

Kate Middleton A NĂSCUT UN BĂIAT. Primul VIDEO cu micuțul, prezentat presei.UPDATE
Kate Middleton, soția prințului William al Marii Britanii, a născut, luni, cel de-al treilea copil al său, un băiat, la Spitalul St Mary's din Londra.

UPDATE: Kate Middleton și prințul William au prezentat lumii băiețeul lor abia născut, la ieșirea din Spitalul St Mary’s din Londra, unde a fost internată în această dimineață.

Băiețelul, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-a născut la ora 11.01.

Copilul a avut la naștere – la care ducesa de Cambridge a fost asistată de soțul său, prințul William – greutatea de aproximativ 3,8 kilograme.

Kate Middleton și bebelușul se simt bine, potrivit informațiilor publicate pe contul de Twitter al Palatului Kensington, reședința oficială a acesteia.

„Ducesa de Cambridge a fost internată în Spitalul St. Mary’s, Paddington, Londra, mai devreme în această dimineață, după ce a intrat în travaliu”, a anunțat biroul de presă de la Palatul Kensington, reședința ducilor de Cambridge.

Biroul de presă de la Palatul Kensington a mai anunțat că „Regina (Elizabeth a II-a, n.r.), ducele de Edinburgh (prințul consort Philip, n.r.), prințul de Wales (prințul moștenitor Charles, n.r.), ducesa de Cornwall (Camilla, n.r.), prințul Harry și membrii ambelor familii au fost informați și sunt încântați de această veste”.

Numele bebelușului ar putea fi făcut public în maximum două zile de la naștere.

Informația despre cea de-a treia sarcină a ducesei Kate a fost făcută publică pe 4 septembrie 2017, după ce aceasta, suferind de severe grețuri matinale, a fost nevoită să-și anuleze participarea la un eveniment.

În octombrie 2017, Palatul Kensington, reședința sa oficială, a anunțat că cel de-al treilea copil al ducesei se va naște în aprilie, în a doua jumătate a lunii.

Bebelușul va fi al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după frații săi, prințesa Charlote, în vârstă de 2 ani, și prințul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prințul William, și bunicul lor, prințul moștenitor Charles.

Unchiul lor, prințul Harry, care se va căsători luna viitoare cu fosta actriță americană Meghan Markle, este al șaselea în ordinea succesiunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!