Prima pagină » Știri externe » LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 339: Zelenski spune că are nevoie de peste 300-500 de tancuri/ Oficial UE: Rusia a trecut la alt nivel al atacurilor şi începe să evoce ideea unui „război cu NATO”

LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 339: Zelenski spune că are nevoie de peste 300-500 de tancuri/ Oficial UE: Rusia a trecut la alt nivel al atacurilor şi începe să evoce ideea unui „război cu NATO”

LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 339: Zelenski spune că are nevoie de peste 300-500 de tancuri/ Oficial UE: Rusia a trecut la alt nivel al atacurilor şi începe să evoce ideea unui
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski

Război în Ucraina, ziua 339: Președintele Zelenski afirmă că Ucraina are nevoie de peste 300-500 de tancuri însă e necesar ca partenerii externi să le trimită cât mai repede. Un oficial de rang înalt al UE avertizează că Rusia a trecut la alt nivel al invaziei militare în Ucraina, lansând o serie de atacuri asupra obiectivelor civile, iar preşedintele Vladimir Putin a început să evoce conceptul unui „război cu NATO”.

UPDATE ora 08:30 – Ucraina are nevoie de 300-500 de tancuri, afirmă Zelenski

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de peste 300-500 de tancuri. El a comentat după ce mai multe țări din Occident au anunțat că vor trimite în Ucraina tancuri..

„Am aprobat cazuri de arme care să ne fie trimise, dar încă nu le-am primit”, a spus Zelenski. El le-a mulțumit partenerilor însă le transmite că nu ar trebui să piardă timpul deoarece forțele ucrainene au nevoie urgent de tancuri și muniție.

Ambasadorul Ucrainei în Franța, Vadim Omelcenko, a declarat că mai multe țări și-au dat deja acordul oficial de a livra în total 321 de tancuri în Ucraina.

„Încă de astăzi, numeroase ţări şi-au confirmat oficial acordul de a livra 321 de tancuri grele Ucrainei”, a declarat vineri Vadim Omelcenko, într-un interviu acordat postului de televiziune francez BFM, relatează news.ro.

Printre cele 321 de tancuri pe care ucrainenii ar urma să le primească sunt și cele 31 de tancuri M1 Abrams promise de SUA zilele trecute. Germania a fost de acord să trimită 14 tancuri Leopard, în timp ce Marea Britanie a spus că va trimite 14 tancuri Challenger 2.

UPDATE 08:00 – Nikopol, oraşul în care nimeni nu intră. Zi şi noapte, localitatea este atacată de artileria rusă

Oraşul Nikopol, amplasat pe malul râului Nipru, a fost închis oricărei persoane „străine”, pe fondul atacurilor permanente pe care armata rusă le lansează din Energodar, oraş aflat pe malul stâng al celui mai mare râu ucrainean, relatează trimisul special al Agerpres în Ucraina, Cristian Lupașcu.

Pentru că pericolul unui nou atac este iminent, accesul în Nikopol este permis de poliţie şi armată doar celor care îşi au domiciluil aici. La intrările în oraş, sunt amplasate numeroase posturi de control, iar poliţiştii şi militarii interzic intrarea oricărei persoane care nu este locuitor al Nikopolului.

Pentru jurnalişti, accesul este permis doar însoţiţi de reprezentanţii administraţiei locale, în urma unor verificări amănunţite.

UPDATE 07:30 – Ucraina îl va convoca pe ambasadorul ungar după ce Orban a comparat ţara cu Afganistanul

Ministerul de Externe ucrainean îl va convoca pe ambasadorul Ungariei pentru a se plânge de remarcile „complet inacceptabile” ale premierului ungar Viktor Orban despre Ucraina, a anunţat Kievul vineri, relatează Reuters.

Anunţul marchează un nou punct de minim în relaţiile dintre cei doi vecini. Ungaria a criticat în mod repetat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, afirmând că au eşuat în a slăbi Moscova în mod semnificativ, riscând să distrugă în acelaşi timp economia europeană.

Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este „ţara nimănui” şi a comparat-o cu Afganistanul.

„Astfel de declaraţii sunt complet inacceptabile. Budapesta continuă un curs deliberat îndreptat către distrugerea relaţiilor ungaro-ucrainene”, a spus el.

UPDATE ora 07.00 – Oficial UE: Rusia a trecut la alt nivel al atacurilor şi începe să evoce ideea unui „război cu NATO”

Rusia a trecut la alt nivel al invaziei militare în Ucraina, lansând o serie de atacuri asupra obiectivelor civile, iar preşedintele Vladimir Putin a început să evoce conceptul unui „război cu NATO”, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Uniunii Europene.

Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS), a jusificat deciziile Statelor Unite şi Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri occidentale avansate şi a criticat atitudinea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care pare să schimbe linia politică privind conflictul împotriva Ucrainei.

Vladimir Putin „a trecut de la conceptul operaţiunii speciale la un concept al unui război cu NATO şi Occidentul”, a declarat Stefano Sannino, într-o conferinţă de presă organizată în Japonia, în cadrul unui turneu în zona Asia-Pacific, informează agenţia The Associated Press.

Stefano Sannino susţine că furnizarea de tancuri ultramoderne de către Statele Unite şi Germania are rolul de a-i ajuta pe ucraineni să se apere mai eficient, nu de a-i transforma în agresori. „Cred că cele mai recente acţiuni în privinţa livrărilor de armament sunt o evoluţie a situaţiei şi a faptului că Rusia a început să mute războiul într-o etapă diferită”, a afirmat Stefano Sannino, notând că armata rusă comite „atacuri generalizate” asupra civililor şi oraşelor, nu asupra obiectivelor militare.

Uniunea Europeană nu aduce războiul într-o nouă etapă, ci „doar oferă posibilitatea salvării de vieţi”, „permiţându-le ucrainenilor să se apere de aceste atacuri barbare”, a insistat Sannino.

Rusia a acuzat, joi, naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina, în contextul deciziei privind transferul de tancuri avansate. „Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina. Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, potrivit Mediafax.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu arată impecabil în costum de baie, la 47 de ani. Imaginile de pe plaja din Maldive sunt spectaculoase
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO