Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie ia primele măsuri împotriva SIIL

Marea Britanie ia primele măsuri împotriva SIIL

Marea Britanie ia primele măsuri împotriva SIIL
Deputații britanici au aprobat joi interzicerea pe teritoriul Marii Britanii a cinci organizațiii active în Siria, inclusiv a grupării jihadiste Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL), care a trecut la ofensivă în Irak, relatează AFP.

Celelalte grupări interzise sunt Brigada Al-Kawathar, Brigăzile Abdallah Azzam și aripa sa Brigăzile Ziyad Al-Jarrah, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul General, o grupare palestiniană radicală care susține regimul sirian și Partidul/Frontul Revoluționar pentru Eliberarea Poporului din Turcia.

Apartenența la una dintre aceste grupări – toate implicate în conflictul din Siria, în opinia Londrei – constituie de-acum o infracțiune pe teritoriul Marii Britanii.

Această măsură intervine în contextul în care Londra agită zilnic amenințarea pe care o reprezintă mișcarea jihadistă la adresa securității sale naționale.

„Vom continua să facem totul pentru a împiedica oameni să se ducă în Siria, pentru a evita ca ei să se întoarcă dacă au fost radicalizați și pentru a apăra securitatea țării noastre”, a subliniat joi premierul David Cameron.

El a declarat cu o zi înainte că jihadiștii amenință să atace în mod direct Marea Britanie.

Guvernul evaluează la aproxmativ 450 numărul britanicilor care luptă în rândul SIIL, atât în Siria, cât și în Irak. De un an și jumătate, 65 de persoane au fost arestate pentru activități jihadiste în Siria, iar altor 14 le-au fost retrase pașapoartele.

Secretarul de stat pentru Securitate James Brokenshire, inițiatorul moțiunii adoptate joi, a declarat că Siria a devenit „destinația numărul unu” în lume a jihadștilor.

„Conflictul din Siria este însoțit de o proliferare a grupărilor teroriste cu obiective și ideologii variabile și cărora puțin le pasă de frontierele internaționale”, a adăugat el, citând avansul jihadiștilor din cadrul SIIL în Irak.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos