Prima pagină » Știri externe » Merkel s-a decis: Sprijin intenția Croației de a se alătura Zonei Euro și spațiului Schengen

Merkel s-a decis: Sprijin intenția Croației de a se alătura Zonei Euro și spațiului Schengen

Merkel s-a decis: Sprijin intenția Croației de a se alătura Zonei Euro și spațiului Schengen
Cancelarul Angela Merkel a anunțat că sprijină intenția Croației de a se alătura Zonei Euro și zonei de liberă circulație, Schengen, sugerând că acest lucru nu este iminent, potrivit Booomberg.

„Consider că cele două obiective ale Croației, și anume aderarea la Euro în perioada imediat următoare, precum și aderarea la Schengen, ca fiind foarte realist”, a declarat Merkel la Zagreb într-o conferință de presă comună cu premierul croat Andrej Plenkovic.

„Bineînțeles că va mai fi nevoie de muncă, dar cred că Croația este pe un drum pozitiv. Germania dorește să fie un partener bun în viitor”, a adăugat Merkel.

Merkel s-a aflat la Zagreb pentru a susține Partidul Popular European, principalul grup de centru-dreapta implicat în alegerile pentru Parlamentul European de săptămâna viitoare în care Uniunea Creștin Democrată și partidul lui Plenkovic sunt membri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât timp ar dura să citești cele mai celebre cărți din ultimii 1000 de ani? Lista completă cu cele 500 de opere literare considerate comori ale umanității
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Prosport.ro
Rinat Ahmetov a venit în România și a rămas uimit de ce a găsit la București: „E atât de fermecătoare, ca spirit”
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Motivul incredibil pentru care iranienii nu pot redeschide Strâmtoarea Ormuz: nu găsesc minele puse de ei
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
De ce ne comportăm diferit noaptea: explicațiile psihologiei și antropologiei