Prima pagină » Știri externe » Michelle Obama și Ann Romney – PRIMA DOAMNĂ a Statelor Unite este, în continuare, PRIMA MAMĂ. ANALIZĂ GÂNDUL

Michelle Obama și Ann Romney – PRIMA DOAMNĂ a Statelor Unite este, în continuare, PRIMA MAMĂ. ANALIZĂ GÂNDUL

Discursurile soțiilor celor doi candidați la alegerile prezindențiale americană, față în față.

Discursurile susținute de Michelle Obama și Ann Romney, soțiile celor doi candidați la președinția SUA, în cadrul convențiilor partidelor Democrat și Republican au arătat că, în ceea ce privește rolul de primă doamnă, se continuă tradiția întreruptă de Hillary Clinton și, cu mult timp înaintea ei, de Eleanor Roosevelt, ca FLOTUS (First Lady of The United States) să apară în fața poporului în rolul de „primă mamă”, de nevastă iubitoare și de confidentă. Aceasta deși, strict din punct de vedere al organigramei, biroul primei doamne este al treilea în ierarhia Casei Albe, după cele ale președintelui și vicepreședintelui.

Cu excepția discursurilor celor două soții, toate temele abordate în cadrul convențiilor, unde Mitt Romney și Barack Obama primesc oficial nominalizarea din partea partidelor lor, au fost marcate de diferențele ideologice puternice.

Cuvântările lui Michelle Obama și Ann Romney, susținute în deschiderea celor două convenții, au fost lăudate la toate nivelurile dezbaterii publice americane și internaționale drept mari succese și atuuri electorale pentru soții lor. Cu toate acestea, discursurile conțin numeroase asemănări, care arată că, încă o dată, în Statele Unite „candidează” o singură primă doamnă, care le poate vorbi americanilor despre dragostea pentru soț, pentru copiii lor și fiii și fiicele Americii, despre trăsăturile deosebite de caracter ale candidatului la președinție etc.

Iubirea a fost leitmotivul ambelor discursuri, repetat de 13 ori de Ann Romney și de 14 ori de Michelle Obama. Soția candidatului republican, care a vorbit în Tampa (Florida) în 28 august, și-a construit întregul discurs în jurul iubirii prezente la toate nivelurile în familia ei. „În această seară, vreau să vă vorbesc despre iubire”, a spus Ann Romney la începutul discursului ei.

Mai departe, a vorbit despre cei cinci fii pe care îi are cu fostul guvernator de Massachusetts și despre cei 18 nepoți ai lor. De altfel, electoratul feminin, cu care MItt Romney are mari probleme din punct de vedere al intenției de vot, a fost publicul-țintă al lui Ann Romney: „Mamele acestei națiuni, fie că sunt singure, măritate, văduve, sunt cele care nu lasă țara să se destrame. Noi suntem mamele. Noi suntem soțiile. Noi suntem bunicile. Noi suntem surorile mai mari. Noi suntem surorile mai mici și fiicele. Așa este, știți, nu? Vă iubesc, doamnelor și vă aud vocile”, a strigat Ann Romney, în apaluzele delegaților prezenți în Tampa.

În continuare, Ann Romney a încercat să abordeze două dintre slăbiciunile de imagine ale lui Mitt Romney, personalitatea (este criticat că este prea rigid și rece) și trecutul (om de afaceri extrem de prosper, dar și controversat, adversarii spun despre el că nu poate înțelege problemele clasei mijlocii sau ale săracilor din SUA). „Când Mitt și eu ne-am cunoscut și ne-am îndrăgostit, am decis să nu lăsăm nimic să stea în calea viitorului nostru (..). Am mers la cursuri împreună, am împărțit treburile casei, am mâncat multe paste și ton, pe masa de călcat din bucătărie. (…) Îl știu pe bărbatul acesta bun și cinstit așa cum este el. Este un om cald, iubitor și răbdător”, le-a spus Ann Romney republicanilor prezenți în Tampa.

În final, le-a reamintit americanilor din ce postură le vorbește despre cel care vrea să îi conducă: „Stau aici, în această seară, ca soție, ca mamă, ca bunică și ca un cetățean american și vă promit solemn că acest om (Mitt Romney, n.red.) nu vă va dezamăgi”.

În ceea ce o privește pe Michelle Obama, deși putea să vorbească mult mai mult despre experiența ei de primă doamnă, a folosit aceeași retorică precum republicana Ann Romney, în deschiderea Convenției Democrate din Charlotte, în 3 septembrie. Și ea a vorbit despre dragostea pentru soțul său, despre prima întâlnire, greutățile de la începutul vieții lor de cuplu și despre rolul ei de mamă.

„Tot ce vă spun în această seară vă spun nu doar ca primă doamnă, nu doar ca nevastă. Vedeți voi, la urma urmelor, cel mai important titlu al meu este acela de primă mamă”, le-a spus Michelle Obama delegaților democrați prezenți la convenție.

„Viața noastră înainte să ne mutăm la Washington a fost plină de bucurii mărunte: sâmbete la fotbal, duminicile la bunica, iar o ieșire romantică însemna cina în oraș sau un film. (…) L-am iubit pe Barack așa cum era el. Chiar înainte de a fi senator sau candidat la președinție, pentru mine era tot băiatul care mă scotea la întâlnire cu o mașină atât de ruginită, încât vedeam trotuarul prin portieră (…). Eram atât de tineri, ne iubeam atât de mult și aveam atât de multe datorii!”, a mai povestit prima doamnă, care le-a amintit americanilor de cât de grea a fost viața soțului ei, care a fost crescut de mama lui și de bunici.

Tot ca Ann Romney, Michelle Obama le-a descris americanilor tăria de caracter a soțului ei: „Exact ca bunica lui, se ridică de fiecare dată când cade și merge mai departe, cu răbdare, înțelepciune și curaj”.

Familia a fost întotdeauna o componentă deosebit de importantă în campaniile electorale americane, iar soțiile au fost uneori motivul care i-a scos pe candidați din cursa pentru Casa Albă. Odată soții lor aleși, cele mai multe prime doamne au ales să rămână „în umbră”, să joace rolul de consilier și confident pentru președinte, de gazdă a evenimentelor sociale de la Casa Albă, precum și cel de „primă mamă”, iubitoare și atentă. După Hillary Clinton, întâia soție de președinte al Statelor Unite care a fost aleasă într-o funcție publică, aceea de senator, rolurile primei doamne păreau să fi intrat într-un proces de reconfigurare. Laura Bush, însă, și-a construit aceeași imagine de „primă mamă” pe care a avut-o, înainte de Hillary Clinton, și soacra ei, Barbara Bush.


Transcriptul discursurilor lui Michelle Obama și Ann Romney, AICI și AICI.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump spune că nu se opune livrării de petrol rusesc către Cuba, în ciuda blocadei SUA
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Câte mii de euro a primit eliminata Loredana Pălănceanu, de la Antena 1, pentru cele 12 săptămâni la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Cum să obții o viză de aur în Europa în 2026. Prețuri și reguli în țări cheie
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Cum să obții o promovare la serviciu fără să pari că te lauzi