Prima pagină » Știri externe » Miniștrii de Finanțe din G7 discută despre prelungirea programului de sprijin financiar pentru țările sărace

Miniștrii de Finanțe din G7 discută despre prelungirea programului de sprijin financiar pentru țările sărace

Miniștrii de Finanțe din G7 discută despre prelungirea programului de sprijin financiar pentru țările sărace

Miniștrii de Finanțe din statele G7 ar urma să își exprime vineri sprijinul pentru prelungirea programului de suspendare a plăților datoriilor statelor sărace, pentru a ameliora impactul crizei economice provocate de pandemia de COVID-19 asupra acestor țări.

Miniștrii vor discuta prin videoconferință vineri despre situația economică mondială și impactul pandemiei de COVID-19 asupra situației financiare la nivel mondial, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Reuniunea vine în contextul în care economia mondială a intrat într-o recesiune puternică din cauza pandemiei care a dus la infectarea a peste 32 de milioane de oameni în întreaga lume.

Cu toate că Fondul Monetar Internațional a susținut extinderea cu un an a programului de suspendare a datoriilor țărilor sărace, care expiră la finalul anului, miniștrii din G7 ar urma să aprobe extinderea cu doar șase luni a acestui program, au informat surse implicate în negocieri.

„Există susținere pentru o extindere cu șase luni și vor exista discuții și cu privire la restructurarea datoriilor”, a declarat una dintre sursele citate.

Și G20 ar urma să ia în discuție o prelungire a unui moratoriu similar

Reuters notează că o eventuală decizie de extindere a moratoriului până în 2021 ar urma să amelioreze situația financiară a statelor sărace și ar reprezenta un motiv în plus pentru ca și statele din G20 să ia o decizie similară.

Miniștrii de Finanțe se vor întâlni pe 14 octombrie pentru a discuta o eventuală prelungire a moratoriului, însă o decizie în acest sens va fi luată în cadrul summit-ului G20 din noiembrie.

Totodată, G7 va dezbate și un proiect pe termen lung privind restructurarea datoriilor statelor sărace, care erau puternic afectate de un nivel ridicat al datoriei publice înainte de apariția crizei provocate de pandemie.

Sursele citate au oferit informațiile cu privire la discuțiile din interiorul G7 sub protecția anonimatului deoarece nu au primit autorizare pentru a vorbi public despre acest subiect.

Departamentul Trezoreriei din Statele Unite nu a comentat informațiile momentan.

De asemenea, ministrul Finanțelor din Japonia, Taro Aso, a declarat că nu poate să facă niciun comentariu cu privire la discuțiile de vineri.

În cadrul unui moratoriu numit DSSI (Debt Service Suspension Initiative), statele G20 au fost de acord în luna aprilie să înghețe până la finalul acestui an datoriile celor mai sărace 73 de state ale lumii.

Cu toate acestea, amploarea crizei provocate de pandemie a dus la apariția unor apeluri la liderii G20 cu privire la prelungirea acestui moratoriu.

Reuniunea miniștrilor G7 vine la o zi după ce Geoffrey Okamoto, adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), a avertizat că criza provocată de pandemia de COVID-19 durează mai mult decât s-au așteptat specialiștii, iar unele state vor fi afectate mai mult timp decât altele.

Okamoto a declarat și că FMI discută cu statele membre ale G20 în legătură cu extinderea perioadei de suspendare a plăților datoriilor de către statele mai puțin dezvoltate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Caz șocant în Olt! Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil înăuntru
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Fiul lui Nicolae Guță, închisoare cu executare după problemele cu drogurile. „Inculpatul nu prezintă garanții”
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Fiul lui Nicolae Guță, condamnat cu executare! A leșinat la volanul BMW-ului după 2 fumuri dintr-o țigară 'dubioasă'. Judecătorii nu l-au mai iertat!
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!