O „revoltă populistă” amenință Europa. Care sunt cauzele

O revoltă populistă amenință Europa. Care sunt cauzele
Publicat: 18/05/2016, 19:35
Actualizat: 06/07/2016, 00:20

„Dacă țările europene nu poat acționa împreună pentru a convinge o majoritate semnificativă a cetățenilor lor că se poate obține controlul asupra crizei migranților, atunci UE se va afla la mila unei „revolte populiste”, care deja dă semne că se pregătește”, a spus Dearlove, care s-a aflat în fruntea serviciului de informații timp de cinci ani între 1999-2004.

El a avertizat că numărul migranților care sosesc în Europa ar putea fi în scurtă vreme de ordinul milioanelor și și-a exprimat nemulțumirea față de eliminarea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în țările Uniunii. El a catalogat această decizie ca pe o chestiune „perversă, cum ar fi depozitarea de benzină lângă focul pe care noi încercăm să-l stingem”.

Richard Dearlove a făcut aceste decalrații controversate într-un climat politic extrem de agitat cu doar cinci săptămâni înainte de referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE. De altfel el consideră dezbaterea despre Brexit doar „o primă aruncare a zarului într-un joc geopolitic mai amplu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Mare surpriză la Survivor All Stars. A plecat acasă un mare favorit
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu