Prima pagină » Știri externe » Oficial UE: CE nu intenționează, momentan, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru

Oficial UE: CE nu intenționează, momentan, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru

Oficial UE: CE nu intenționează, momentan, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru
CE nu intenționează, în acest moment, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru UE, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt Michele Cercone, care nu a dorit să spună dacă au fost primite notificări în acest sens de la țările ai căror cetățeni au încă nevoie de viză pentru SUA.

CE nu intenționează, în acest moment, să ceară SUA ridicarea vizelor pentru vreun stat membru UE, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt Michele Cercone, care nu a dorit să spună dacă au fost primite notificări în acest sens de la țările ai căror cetățeni au încă nevoie de viză pentru SUA.

„Comisia Europeană acordă o foarte mare importanță principiului reciprocității și solidarității. Am lucrat în acest sens și vom continua să o facem. Asta înseamnă și că trebuie să fim în contact cu partenerii noștri externi și să încercăm să abordăm chestiunea pe cât de eficient putem”, a precizat purtătorul de cuvânt al CE Michele Cercone, întrebat dacă Executivul de la Bruxelles a cerut SUA să-și schimbe politica privind aplicarea vizelor pentru unele țări europene.

Oficialul european a explicat că noul regulament, care a intrat în vigoare în decembrie 2013, prevede că statele membre care nu beneficiază de reciprocitate în cazul vizelor pot face o solicitare Comisiei, dar aceasta nu înseamnă că, în mod automat, CE va cere SUA ridicarea vizelor.

„Comisia va evalua și va cerceta cu atenție orice solicitare dar apoi va decide dacă următorul pas poate include și o astfel de soluție. În acest moment, nu există niciun fel de intenție din partea CE să facă acest lucru”, a subliniat Cercone.

Întrebat dacă CE a solicitat țărilor în cauză „un update” privind relațiile cu SUA sau Canada în privința vizelor, purtătorul de cuvânt a precizat că, „potrivit prevederilor noului regulament, statele membre trebuie să trimită notificări privind situațiile de nereciprocitate înainte de 9 februarie 2014”, iar acestea vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE.

La întrebarea dacă au fost primite notificări pe această temă din partea statelor membre, Michele Cercone a spus că mai sunt trei zile până la expirarea termenului.

EurActiv a scris, miercuri, citând surse diplomatice, că CE a solicitat SUA să ridice vizele pentru Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația, țări ai căror cetățeni încă au nevoie de viză pentru a călători în această țară.

La 20 decembrie 2013 au intrat în vigoare modificările la Regulamentul 539/2001, care permit Uniunii Europene să reintroducă vizele pentru cetățenii americani și canadieni, în cazul în care Washington și Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE.

Noul Regulament include un „mecanism de reciprocitate”, care poate fi activat atunci când o țară terță ai cărei cetățeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menține obligativitatea vizelor pentru cetățenii uneia sau mai multor state membre.

Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanșată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA și Canada.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziție două soluții: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetățenii statului terț sau poate înainta Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a situației, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

Bulgaria, Cipru, Croația, România și Polonia sunt singurele țări UE ai căror cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în SUA. Bulgarii și românii sunt singurii cetățeni europeni care nu pot călători fără vize în Canada.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi