Prima pagină » Știri externe » Opoziția prokurdă: Turcia se îndreaptă către un „război civil”

Opoziția prokurdă: Turcia se îndreaptă către un „război civil”

Opoziția prokurdă: Turcia se îndreaptă către un
Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP, la putere) atrage țara într-un "război civil" prin atacurile naționaliste pe care le orchestrează, înainte de alegerile din noiembrie, denunță liderul Partidul Democratic al Poporului (HDP), principala formațiune turcă prokurdă, relatează BBC News online.

Nimeni nu a fost ucis, însă Selahattin Demirtas a denunțat o „campanie de linșare”.

Violențele au escaladat între armată și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în estul țării, după prăbușirea în iulie, a unui armistițiu între cele două tabere.

Turcia urmează să organizeze alegeri parlamentare în noiembrie, în urma eșecului formării unui guvern după alegerile din iunie.

În contextul în care atmosfera din țară devine tot mai tensionată, Demirtas s-a întrebat dacă scrutinul va avea loc, având în vedere că, în partea de sud-est a țării – cu populație majoritar kurdă, s-au creat zone militare temporare în aproximativ 100 de locuri.

Aproximativ 400 de atacuri au fost comise asupra sediilor HDP marți și miercuri, a anunțat Demirtas.

Premierul turc Ahmet Davutoglu a denunțat aceste atacuri într-un mesaj postat pe Twitter. „Este inacceptabil să fie avariate sedii ale unor instituții de presă și partide politice și proprietăți ale cetățenilor civili”, a spus el.

Însă Demirtas l-a acuzat atât pe premier, cât și pe președintele Recep Tayyip Erdogan, că au luat „decizia să declanșeze acest război și să-l intensifice”.

HDP a respins acuzații ale unor naționaliști, potrivit cărora este aripa politică a PKK. Lideri prokurzi acuză la rândul lor AKP că alimentează tulburările pentru a intensifica susținerea naționaliștilor înainte de scrutinul prevăzut la 1 noiembrie.

Partidul prokurd a intrat pentru prima dată în Parlament în urma alegerilor din iunie, cu un scor de 14%, care a privat AKP de majoritatea parlamentară absolută pe care o deținea de ani de zile.

În vară AKP a încercat, fără succes, să formeze o coaliție împreună cu unele partide rivale.

– „Speranța de a trăi împreună”

Sediul central al HDP de la Ankara a fost atacat marți seara de mulțime, care l-a incendiat, iar magazine kurde din mai multe orașe au fost ținta unor atacuri din partea naționaliștilor.

Parlamentarul HDP Garo Paylan a acuzat poliția că a stat deoparte în timp ce sediul partidului era atacat. „Poliția doar se uită”, a spus el. „Ceea ce s-a spart acolo este speranța noastră de a trăi împreună”, a subliniat parlamentarul.

Sediile a două ziare – Hurriyet și Daily Sabah – au fost, de asemenea, atacate. Hurriyet a fost acuzat anterior de către Erdogan că-l citează greșit.

Nicio persoană nu a fost ucisă în aceste proteste cu caracter naționalist, însă zeci de membri ai forțelor de securitate și militanți kurzi au murit în ultimele zile.

În total 14 ofițeri de poliție au fost uciși marți, la frontieră, într-un atac cu bombă asupra unui minibuz, la o zi după ce 16 militari au fost uciși într-un alt atac PKK.

Avioane de vânătoare turcești au lansat un val de atacuri asupra unor baze PKK în nordul Irakului, iar trupe terestre au trecut frontiera în urmărirea militanților kurzi pentru prima dată de la încheierea armistițiului cu PKK, în urmă cu aproximativ doi ani.

– Cadavru în frigider

Un locuitor de la Cizre, un oraș din sud-estul țării, a declarat pentru BBC că au fost impuse restricții de circulație pe timpul nopții, în urma unor confruntări sângeroase, denunțând un asediu din partea forțelor de securitate.

Trupul unui băiat în vârstă de zece ani, ucis în aceste violențe, a fost păstrat în frigider de către membrii familiei, din cauza restricțiilor de mișcare, care i-au împiedicat să-l ducă la morgă, susțin ei.

Peste 40.000 de persoane au fost ucise în războiul dintre Ankara și kurzi, declanșat de PKK în 1984 printr-o campanie militară în vederea obținerii independenței față de Turcia.

Armistițiul încheiat în 2013 a fost respectat până în iunie, când un presupus membru al grupării Statul Islamic (SI) a comis un atac sinucigaș cu bombă în apropiere de frontiera cu Siria. Acest atac a condus la o spirală de acuzații reciproce între grupări kurde și Turcia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ