Prima pagină » Știri externe » Presa rusă, sceptică față de victoria prooccidentalilor în alegerile legislative din Ucraina

Presa rusă, sceptică față de victoria prooccidentalilor în alegerile legislative din Ucraina

Presa rusă, sceptică față de victoria prooccidentalilor în alegerile legislative din Ucraina
Presa rusă era sceptică luni cu privire la victoria prooccidentalilor, care au obținut aproximativ 70% din voturile exprimate în alegerile legislative anticipate din Ucraina, subliniind că prezența în Parlament a șase partide nu va contribui la armonizarea vieții politice a țării, relatează AFP.

În contextul în care șase partide urmează să intre în Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) potrivit primelor rezultate parțiale, „niciunul dintre ele nu va deține majoritatea mandatelor”, indispensabilă unui vot „armonios”, constată cotidianul rusesc Izvestia.

Blocul președintelui Petro Poroșenko și Frontul Popular al premierului Arseni Iațeniuk, care au obținut același scor (21,6%) „vor fi nevoite să se pună de acord între ele, dar și cu alte partide”, continuă ziarul.

„Această diversitate de partide va complica aproape sigur luarea unor decizii și adoptarea legilor importante, iar Parlamentul va fi și mai puțin controlat ca înainte”, subliniază Izvestia.

În afară de Blocul Poroșenko și Frontul Popular, Samapomici (10,6%) – o formațiune alcătuită din tineri activiști și combatanți întorși de pe front -, Blocul Opoziției (9,6%), Partidul Radical (7,5%) al populistului Oleg Liașko și Batkivșcina fostului premier Iulia Timoșenko (5,8%) urmează să intre în Parlament.

În aceste condiții, „Poroșenko va fi nevoit să se bată pentru a forma o coaliție”, scrie cotidianul oficial Rosiiskaia Gazeta.

„Pentru Blocul Petro Poroșenko, rezultatul de sub 30% este bineînțeles o lovitură dură (…). Este foarte probabil să nu poată să formeze o majoritate controlată și obedientă în Parlament”, apreciază analistul ucrainean Dmitri Giaghirov, citat de ziar.

Kommersant subliază că rata prezenței la urne (52%) este foarte slabă pentru Ucraina.

„Cetățenii nu afluau masiv la secțiile de votare și nu formau cozi” pentru a vota, scrie ziarul.

„Iar înainte de alegerile pentru Parlament din Ucraina oamenii au început să-și pună întrebarea dacă acest nou Parlament va funcționa mult timp”, adaugă Kommersant.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Cea mai mare reducere de la LIDL. Produsul care costă doar 6.49 lei, începând de astăzi, în toate magazinele din România
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
O tehnologie avansată ar putea crea electricitate din valurile oceanelor