Prima pagină » Știri externe » Rezultat îngrijorător pentru Barack Obama. Ce cred despre el o treime dintre americanii chestionați

Rezultat îngrijorător pentru Barack Obama. Ce cred despre el o treime dintre americanii chestionați

Rezultat îngrijorător pentru Barack Obama. Ce cred despre el o treime dintre americanii chestionați
Președintele Barack Obama, care se confruntă cu un al doilea mandat dificil, se află în fruntea listei celor mai slabi lideri americani de la cel de-al doilea Război Mondial, potrivit unui sondaj publicat miercuri în Statele Unite, relatează AFP.

Aproape 33% dintre persoanele intervievate consideră că președintele democrat, ales în 2008 și reales în 2012, este cel mai slab lider din ultimii 70 de ani. Aproape 28% dintre participanții la sondaj l-au indicat mai degrabă pe predecesorul său, republicanul George W. Bush, care s-a aflat la Casa Albă în perioada 2001-2009, arată sondajul realizat de institutul Universității Quinnipiac.

În schimb, 35% dintre cei intervievați au apreciat că republicanul Ronald Reagan, care s-a aflat la Casa Albă din 1981 până în 1989, a fost cel mai bun lider pe care l-au avut Statele Unite din 1945, în timp ce 18% au optat pentru Bill Clinton și 15% pentru președintele asasinat John F. Kennedy.

Pe de altă parte, aproape 45% dintre persoanele intervievate consideră că Statele Unite s-ar fi aflat într-o situație mai bună dacă republicanul Mitt Romney ar fi câștigat alegerile prezidențiale în 2012 în fața lui Barack Obama, în timp ce 38% au afirmat că țara s-ar fi aflat într-o situație mai dificilă.

Tradițional, președinții americani se confruntă cu mai multe critici când se află în funcție, însă de cele mai multe ori bilanțul lor este reevaluat la încheierea mandatului.

De exemplu, fostul președinte George W. Bush avea o cotă de popularitate foarte scăzută la finalul celui de-al doilea mandat, însă aceasta a crescut considerabil în ultimii ani. În schimb, alți președinți, cum este cazul lui Bill Clinton, au avut o rată de popularitate scăzută până la ultima zi petrecută în Biroul Oval de la Casa Albă și aceasta a rămas neschimbată după încheierea mandatului.

Sondajul publicat miercuri în Statele Unite mai arată că doar 13% dintre americani îl consideră pe Richard Nixon, care a demisionat în 1974, în urma scandalului Watergate, drept cel mai slab președinte și aproape 8% l-au menționat pe Jimmy Carter, al cărui mandat unic din perioada 1981-1985, este criticat în cele mai numeroase cazuri.

Sondajul Quinnipiac, realizat în perioada 20-24 iunie pe un eșantion de 1.446 alegători înregistrați, cu o marjă de eroare de minus/plus 2,6 procente, intervine în condițiile în care și alte sondaje recente au arătat rata scăzută de susținere a președintelui Barack Obama.

De asemenea, sondajul arată că 54% dintre alegători consideră că administrația Obama nu are aptitudinile necesare pentru a guverna, în timp ce 44% susțin contrariul. În plus, doar 40% dintre participanții la sondaj aprobă politicile susținute de președintele Barack Obama în domeniul economiei, iar 37% în privința politicii externe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial