Secolul „Imperialismului American” (1803-1903): De la „Achiziția Louisianei” la construirea Canalului Panama

La origine, Statele Unite ale Americii erau o republică federală alcătuită din 13 state (cele 13 foste colonii britanice care și-au dobândit independența față de coroana britanică după Războiul de Independență dintre anii 1775 și 1781). Acestea erau Connecticut, Delaware, Georgia, Maryland, Massachusetts, New Hampshire, New Jersey, New York, North Carolina, Pennsylvania, Rhode Island, South Carolina și Virginia. 

SUA revendicaseră și teritoriul situat între fluviul Mississippi și Munții Apalași. În 1791, când George Washington era președinte, republica Vermont a fost anexată și a devenit al 14-lea stat american.

Statele Unite (Cele 13 state/cele 13 foste colonii britanice), la origine. Sursa Foto: Profimedia

VIDEO EXCLUSIV Privilegiile PREȘEDINTELUI, sub lupa românilor. „Să treacă în rândul nostru, al muritorilor de rând”

08:30

ACTUALITATE A ars Théâtre des Champs-Élysées, din PARIS. Incendiul a avut loc în plină reprezentaţie, 1500 de oameni fiind evacuaţi

08:20

1803 – 1819: Cumpărarea Louisianei de la Franța și a Floridei de la Spania

În 1803, pe durata președinției lui Thomas Jefferson,  SUA au cumpărat Louisiana de la Primul Consul al Franței, Napoleon Bonaparte, la suma de 15 milioane dolari. A fost cea mai mare achiziție teritorială din istoria SUA, Louisiana franceză având o suprafață de 2,1 milioane de km pătrați, întinsă de la Marele Lacuri până la Golful Mexic și de la Munții Apalași până la Munții Stâncoși, cu o populație de 500.000 – 1 milion de nativi americani care au înfruntat persecuții.

Din fosta colonie franceză au luat naștere următoarele state americane: Arkansas, Iowa, Missouri, Kansas, Oklahoma, Nebraska, Minnesota, Louisiana, New Mexico, Texas, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming, Montana și Colorado.

În 1819, sub președinția lui James Monroe, SUA au achiziționat Florida de la Imperiul Spaniol, la prețul de 5 milioane de dolari. Florida a devenit oficial al 27-lea stat american în 1845. Imperiul Spaniol a controlat Texasul, California și Florida între secolele 16 și 18, până când o parte din teritorii au fost revendicate de Primul Imperiu Mexican după ce acesta a obținut independența față de coroana spaniolă.

Statele Unite, după „Achiziția Louisianei”. Sursa Foto: Profimedia

1845 – 1857: Anexarea Texasului și cedarea Californiei de către Mexic

Cucerit de spanioli și controlat de Primul Imperiu Mexican, Texas și-a declarat independența față de guvernul de la Mexico City  la 2 martie 1836. A solicitat anexarea la Statele Unite în același an. În 1843, președintele american John Tyler , atunci nealiniat cu niciun partid politic, a decis să anexeze Texas. La 29 decembrie 1845, acceptând Texasul drept al 28-lea stat al Uniunii. Dar Mexicul a continuat să considere Texas încă drept teritoriu aflat în posesia sa  deoarece a refuzat să recunoască Tratatele de la Velasco.

În 1846, a izbucnit Războiul Mexicano-American, fiind câștigat de SUA în 1848 și încheiat prin Tratatul de la Guadalupe Hidalgo. Mexicul a cedat Texas, California, Nevada și Utah, precum și părți din Arizona, Colorado, New Mexico și Wyoming către SUA, care au fost de acord să plătească 15 milioane de dolari pentru daunele provocate de război. SUA s-au extins cu încă 1,3 milioane de km pătrați. Un trend semnificativ de migrație în masă către coasta de vest a început în anii 1810. A fost intensificată de credința în destinul măreției Americii. Populații și triburi întregi de indieni au fost relocate. Pionierii americani au călătorit în Oregon și California, folosind o rețea de trasee care duceau spre vest.

În 1846, SUA au primit Oregon de la Marea Britanie, printr-un tratat.  În 1857, SUA au revendicat insule din Pacific, precum Baker, Howland, Jarvis și Atolul Johnston, în baza Legii Guano din 1856. Legea Insulelor Guano adoptată de Congres  permitea cetățenilor americani să ia în posesie insule nerevendicate de nimeni, care conțineau depozite cu guano de liliac, folosit ca îngrășământ și salpetru pentru praf de pușcă.

Bătășia de la Cerro Gordo, aprilie 1847 – Războiul Mexicano-American

1867: Rusia a vândut Statelor Unite ale Americii teritoriul Alaska

Pe 30 martie 1867, SUA au achiziționat Alaska de la Imperiul Rus pentru o sumă de 7,2 milioane dolari. Senatul Statelor Unite a ratificat un tratat bilateral care fusese semnat la 30 martie. Rusia și-a stabilit o prezență colonială în anumite părți ale Americii de Nord, dar puțini ruși s-au stabilit vreodată în Alaska. Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei , după ce s-a confruntat cu o înfrângere catastrofală în Războiul Crimeei, a fost nevoit să vândă Alaska de teama că ar fi greu de apărat într-un viitor război cu Regatul Unit .

Negocierile privind cumpărarea posesiunii arctice au fost începute de William H. Seward, secretarul de stat al SUA din cadrul administrației președintelui Andrew Johnson,  care l-a contactat pe diplomatul rus Eduard de Stoeckl. Se credea că Alaska va servi drept bază pentru extinderea comerțului american în Asia. Unii oponenți au etichetat achiziția drept „Nebunia lui Seward” sau „Cutia de gheață a lui Seward”, deoarece părea că Statele Unite au achiziționat terenuri inutile, unde vremea e foarte rece.

Aproape toți coloniștii ruși au părăsit Alaska în urma achiziției; zona a fost redenumită Districtul Alaska în 1884 și Teritoriul Alaska în 1912, devenind în cele din urmă statul american Alaska din 1959. Tot în 1867,  SUA au anexat Insulele Midway din Pacific.

Achiziția teritoriului Alaska de către SUA, 1867

1898  – 1903: SUA anexează Puerto Rico, Filipine și Cuba după războiul cu Spania

La 21 aprilie 1898, în urma scufundării crucișătorului USS Maine în portul Havana din Cuba, a izbucnit Războiul hispano-american.  Ziarele americane i-au considerat pe spanioli drept responsabili pentru distrugerea navei și expresia „Amintiți-vă de Maine! La naiba cu Spania!” a devenit un slogan. Deși, explozia vasului Maine nu a fost cauzată în mod direct de către spanioli, a devenit un catalizator care a accelerat evenimentele care au dus la război.

Bătălia de la Malate, Filipine, 31 iulie 1898 – Sursa Foto: Profimedia

Armata SUA a intervenit în Războiul de Independență al Cubei și în Revoluția Filipineză pentru dobândirea independenței față de Spania.  În 1895, naționaliștii cubanezi s-au revoltat împotriva dominației spaniole, dar a fost înăbușită cu brutalitate de autoritățile coloniale. Istoricul Andrea Pitzer a acuxat că spaniolii au adoptat politicile de „reconcentración” (folosirea lagărelor de concentrare). Președintele democrat Grover Cleveland a rezistat cu greu solicitărilor intervenție a SUA, la fel și succesorul său republican, William McKinley.

Deși nu căuta un război, McKinley a fost presat de propriul partid republican să ceară autorizația Congresului pentru a folosi forța militară după scufundarea crucișătorului USS Maine în apele portului Havana. SUA au impus blocadă navală asupra Cubei. În scurt timp, SUA și Spania și-au declarat război.

Expansiunea SUA, între 1776 și 1899. Sursa Foto: Profimedia

Umilirea Imperiului Spaniol

Războiul a fost purtat atât în ​​Caraibe, cât și în Pacific. La 1 mai, o escadrilă de nave de război americane a distrus flota spaniolă în Golful Manila din Filipine și a capturat portul.   Trupele americane au debarcat în Cuba la 10 iunie, iar la 1 iulie 1898, Theodore Roosevelt,  comandatul primului Regiment Voluntar de Cavalerie din Statele Unite, a obținut o mare victorie în Bătălia de la San Juan Hill.  Insula Guam s-a predat la 20 iunie, insula Puerto Rico a fost cucerită pe 25 iulie, după debarcarea trupelor americane.

Colonelul Theodore Roosevelt, viitor președinte american, a devenit erou național după ce a condus regimentul său de cavalerie „Rough Riders” către victoria de la San Juan Hill, 1 iulie 1898. (Sursa Foto: Profimedia)

Războiul s-a încheiat cu Tratatul de la Paris din 1898. Spania a cedat Statelor Unite Puerto Rico, Guam și Filipine. Cuba a devenit un protectorat al SUA, dar ulterior, și-a căpătat independența în 1902. Pentru a obține controlul asupra Filipinelor, SUA au plătit 20 de milioane de dolari către Spania.

O caricatură din 1902 care ilustrează o femeie cu pălărie etichetată cu „Cuba”, transportă trestie de zahăr prin Poarta „Reciprocității” din „Zidul Tarifelor”, dar este oprită de un vameș american. Din îndepărtare, se poate vedea „Poarta Anexării” cu drapelul SUA. Femeia cu pălăria etichetată „Puerto Rico” primește permisiunea să intre. (Sursa Foto: Profimedia)

Războiul hispano-american a pus capăt la aproape patru secole de prezență spaniolă în Americi, Asia și Pacific, marcând prăbușirea Imperiului Spaniol și începutul Generației lui ’98 (Generación del 98) –  grup de romancieri, poeți, eseiști și filozofi activi în Spania care s-au dedicat reînnoirii culturale și estetice și s-au asociat cu modernismul.

Flota americană nimicește flota spaniolă din Pacific, 1 mai 1898 – Bătălia navală din golful Manila. Sursa Foto: Profimedia

1898 – 1907: Hawaii, Guantanamo și Oklahoma

Prin Rezoluția Newlands ,  adoptată la 7 iulie 1898 de Congres, SUA anexează Republica independentă Hawaii. A devenit cel de-al 50-lea stat american în 1959. Filipine și-a recăpătat independența față de SUA în 1946. În 1899, SUA anexează Samoa de Est, printr-un tratat cu Marea Britanie și Imperiul German.

SUA obțin controlul asupra Guantanamo printr-un tratat cu Cuba în 1903. La 1907, „Teritoriul Indian” a fost admis ca statul american Oklahoma în uniune, având un număr mare de nativi americani. După războaiele bananiere, SUA au ocupat militar Nicaragua (1912-1933) și Santo Domingo (1916-1924).

Caricatură britanică – Anexarea arhipelagului Hawaii, ilustrată ca o nuntă dintre o localnică și Unchiul Sam (Sursa Foto: Profimedia)

1903: Canalul Panama

Ideea de a crea un canal prin istmul Panama pentru a lega oceanele Atlantic și Pacific datează de cel puțin anii 1500. Căutând să obțină un avantaj militar în fața portughezilor, Carol Quintul, împăratul Sfântului Roman Roman , a ordonat găsirea unei rute prin America pentru a ușura călătoria navelor  între Spania și Peru.

Franța a fost prima țară care a încercat să construiască canalul. Sub conducerea contelui Ferdinand de Lesseps, constructorul Canalului Suez din Egipt, echipa de muncitori a început lucrările la 1880. Francezii au înțeles rapid provocările monumentale cu care aveau de-a face: ploile constante care cauzau alunecări de teren masive,  febra galbenă și malaria care făceau ravagii. Lesseps a realizat prea târziu că un canal la nivelul mării era prea dificil de construit  și a reorganizat proiectul pentru un canal cu ecluze. Dar finanțarea i-a fost retrasă în 1888.

După deliberările Comisiei Canalului Istmic din SUA și presiunile președintelui Theodore Roosevelt, Statele Unite au cumpărat activele franceze pentru 40 de milioane de dolari în 1902. Când un tratat propus pentru drepturile de construcție în teritoriul columbian de atunci a fost respins, SUA au sprijinit o mișcare de independență a Panamei.

Canalul Panama a fost construit de 25,000 de lucrători, în ciuda accidentelor și bolilor tropicale. Sursa Foto: Profimedia

Pe 6 noiembrie 1903, SUA au recunoscut Republica Panama, iar pe 18 noiembrie a fost semnat tratatul Hay-Bunau-Varilla. SUA au obținut posesia permanentă a zonei Canalului Panama, la prețul de 10 milioane de dolari. Proiectul construirii canalului a început oficial pe 4 mai 1904. Canalul Panama a fost inaugurat oficial pe 15 august 1914, după ce a costat aproximativ 375 de milioane de dolari. În 1977, printr-un tratat semnat, președintele american de atunci, Jimmy Carter, a cedat canalul către Panama.

Imperialismul american

„Imperialismul american” din secolele 19-20  a reprezentat extinderea influenței politice, economice, culturale, mediatice și militare a Statelor Unite, dincolo de granițe. „Imperialismul american” presupunea cucerire militară directă, protecție militară, „diplomația canonierelor”, tratate inegale, subvenționarea facțiunilor preferate în războaie civile, schimbări de regim, sprijin economic sau diplomatic sau pătrunderea economică prin companii private, urmată, eventual, de intervenții diplomatice sau militare atunci când interesele le erau amenințate.

Politicile care susțin imperialismul și expansionismul american sunt considerate „Noua Imperialism” la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deși Statele Unite nu s-au identificat oficial niciodată ca un imperiu, unii comentatori au folosit acest termen, inclusiv Max Boot, Arthur M. Schlesinger Jr. și Niall Ferguson.

Alți comentatori au acuzat Statele Unite că practică neocolonialismul – definit uneori ca o formă modernă de hegemonie – care utilizează puterea economică în locul forței militare, în cadrul unui imperiu informal. Susținătorii intervenționismului global și ai președinților americani, sub al căror mandate, SUA au dobândit teritorii, precum Andrew Jackson, James K. Polk, William McKinley, Woodrow Wilson, Theodore Roosevelt și William Howard Taft, și-au justificat acțiunile invocând necesitatea promovării intereselor economice americane, precum comerțul și gestionarea datoriilor; prevenirea intervențiilor europene în emisfera vestică, manifestată prin Doctrina Monroe (anti-europeană) din 1823.

„Ce ar face Lincoln?” Președintele Theodore Roosevelt stă la un birou, meditând asupra problemelor din Filipine și America Centrală. Pe birou sunt documente intitulate: „Politica pentru Filipine”, „Tratatul Canalului Panama” și „Stăpânirea emisferei”. El își imaginează o statuie a lui Abraham Lincoln, în jurul căreia apar gânduri ce îl înfățișează pe Roosevelt respingând „Petitia pentru libertatea insulelor Filipine”, folosind forța împotriva Columbiei în zona Canalului Panama, amenințând „America de Sud” și „America Centrală” cu o bâtă (referire la declarația sa „Vorbește încet și poartă un băț mare; vei ajunge departe” și stând cu brațele încrucișate, purtând haine imperiale și o coroană. (Sursa Foto: Profimedia)

Caricatură din 1905 care îl prezintă pe președintele Theodore Roosevelt ca pe un dresor într-un circ, ținând un bici, în timp ce îi ține legați cu frânghii pe un hipopotam ce reprezintă„Trusturile”, un elefant etichetat „GOP” (Partidul Republican), un măgar etichetat „Panama” și doi băștinași etichetați „San Domingo” și „Filipine”. (Sursa Foto: Profimedia)

Caricatură din 1899 care îl prezintă pe Unchiul Sam ca învățător, stând în spatele unui birou în fața noilor săi elevi, etichetați „Cuba, Porto Rico, Hawaii și Filipine”; aceștia nu par fericiți să fie acolo. În spatele clasei, se află elevi conștincioși care citesc cărți etichetate „California”, „Texas”, „New Mexico”, „Arizona” și „Alaska”. În partea stângă, un băiat afro-american curăță geamurile, în fundal, un băiat nativ stă singur, citind o carte întoarsă pe dos etichetată „ABC”, iar un băiat chinez stă chiar în afara ușii. Pe biroul lui Unchiul Sam se află o carte intitulată „Primele lecții de autoguvernare ale SUA”. (Sursa Foto: Profimedia)

O caricatură din 1900 îl prezintă pe Unchiul Sam supraponderal, având dimensiuni mari și probând un nou costum realizat la croitoria națională „McKinley and Company National Tailors”. Însuși președintele McKinley îi ia măsurile. Carl Schurz, Joseph Pulitzer și Oswald Ottendorfer stau la intrarea în magazin, iar Schurz îi oferă lui Unchiul Sam o lingură de medicament „Politica anti-expansiune”, fiecare dintre ei având o sticlă din acest medicament. În partea dreaptă se află suluri de material etichetate „Politică externă luminată” și „Expansiune rațională”. Dungile de pe pantalonii lui Unchiul Sam sunt etichetate „Texas, Louisiana Purchase, Alaska, Florida, California, Hawaii și Porto Rico”. (Sursa Foto: Profimedia)

1917 – 1947: Ultimele anexări teritoriale ale SUA

În Primul Război Mondial, SUA au achiziționat Insulele Virgine Daneze de la  Danemarca în 1917, la prețul de 25 milioane de dolari. În perioada interbelică, americanii au anexat Reciful Kingman, Insual Swains, Insula Kanton și Insula Enderbury.  În 1944, SUA au cumpărat Insula Water.

În 1947, SUA au anexat Insulele Caroline, Insulele Mariane și Insulele Marshall (ultimele două au devenit republici autonome).

1915 – 2011: Ocupațiile militare – De la Haiti la Irak

Din 1915 până în 1934, SUA au ocupat Haiti, când 330 de pușcași marini americani au debarcat la Port-au-Prince.  National City Bank din New York l-a convins pe președintele Statelor Unite de atunci, Woodrow Wilson, să preia controlul asupra interesele politice și financiare ale Haitiului. Statele Unite au condus ca regim militar prin legea marțială condusă de pușcași marini și jandarmerie.  Ocupația s-a încheiat la 1 august 1934, după ce președintele Franklin D. Roosevelt a retras contingentele de pușcași marini.

În Al Doilea Război Mondial, și au invadat Italia și Franța pentru a le elibera de sub regimurile fasciste ale dictatorilor Adolf Hitler și Benito Mussolini. Au ocupat temporar Germania de Vest după înfrângerea naziștilor germani. După bombardarea nucleară a orașelor Hiroșima și Nagasaki și capitularea împăratului Hirohito după un îndelungat război sângeros în Pacific, americanii au ocupat Japonia până în 1952 și au instaurat un guvern militar în Coreea de Sud până în 1948.

După Războiul Rece, SUA au ocupat Irakul din 2003 până în 2011, pentru a asigura tranziția de la totalitarism la o democrație consolidată după răsturnarea dictatorului Saddam Hussein.

Sursa Foto: Profimedia

Citește și:

Donald Trump, după anunțul demisiei lui Justin Trudeau: „Mulți oameni din Canada IUBESC să devină al 51-lea stat american” 

Cazul „Groenlanda”. Politolog: „Cutia Pandorei a fost deschisă de Putin, există riscul unei noi BĂTĂLII pentru Arctica”