Prima pagină » Știri externe » Shigeru Ishiba și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al JAPONIEI, în urma presiunilor exercitate de Partidul Liberal Democrat

Shigeru Ishiba și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al JAPONIEI, în urma presiunilor exercitate de Partidul Liberal Democrat

Shigeru Ishiba și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al JAPONIEI, în urma presiunilor exercitate de Partidul Liberal Democrat

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, și-a anunțat demisia, duminică, pe fondul apelurilor făcute de Partidul Liberal Democrat (PLD) de a-și asuma responsabilitatea pentru două rezultate slabe în sondaje.

Ishiba a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că a decis să demisioneze, deoarece negocierile tarifare cu Statele Unite, o problemă pe care a descris-o drept o „criză națională”, au atins un punct culminant.

„Întotdeauna am spus că voi decide ce să fac la momentul potrivit. Având în vedere că negocierile tarifare cu SUA au ajuns într-o anumită fază, cred că acum este momentul. Am decis să las locul următoarei generații”, a declarat Ishiba.

Anunțul demisiei lui Ishiba vine cu o zi înainte ca partidul să decidă dacă va organiza alegeri anticipate pentru președinția partidului, în urma înfrângerii suferite în recentele alegeri pentru Camera Superioară, în urma cărora coaliția PLD-Komeito și-a pierdut majoritatea.

Ishiba hotărâse să rămână în funcție și să abordeze provocările cu care se confruntă Guvernul său în diverse domenii, în special cel economic, conform cotidianului The Japan Times. Vineri, Ishiba a promis că va conduce Guvernul spre implementarea unui pachet de stimulare economică în lunile următoare.

Ishiba va rămâne în funcție până la alegerea unui nou președinte al partidului

Totuși, apelurile pentru demisia sa au crescut în cadrul partidului, membrii îndemnându-l public să demisioneze înainte de votul din partid pentru a preveni criza din PLD.

Sâmbătă seara, Ishiba s-a întâlnit cu ministrul agriculturii, Shinjiro Koizumi, și cu vicepreședintele PLD, Yoshihide Suga, fost premier. Cei doi l-ar fi îndemnat pe Ishiba să demisioneze înainte de votul de luni.

Ishiba nu a dezvăluit informații cu privire la discuția pe care a avut cu cei doi însă a spus că Suga a subliniat importanța unității partidului într-un moment în care susținerea pentru PLD a scăzut.

Ishiba, care a precizat că nu va candida la alegeri, va rămâne premier până la alegerea unui nou președinte al Partidului Liberal Democrat.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Un oficial rus avertizează Tokyo să înceteze „politica de MILITARIZARE” împotriva Moscovei și Beijingului/ „Marina japoneză cooperează cu NATO”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA pregătesc o nouă hartă strategică a Orientului Mijlociu. Planul lui Trump
Digi24
Cum încearcă „tocilara sexy” să convingă mai multe italience să urmeze o carieră în domeniul științific. Quantum Girl e virală pe net
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
Pericolul care pândește democrațiile europene. Matthew Kaminski, fost redactor-șef „Politico“: „Oamenii sunt nemulțumiți că elitele i-au dezamăgit“
Mediafax
An școlar 2026-2027. Calendarul COMPLET al cursurilor și vacanțelor
Click
Motivul pentru care Marcel a vrut să participe la „Insula Iubirii” cu soția sa. Ce vrea să vadă Armina
Digi24
Scandal-monstru în avion. Pasagerii s-au văzut obligați să lege cu bandă adezivă un bărbat recalcitrant
Cancan.ro
Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară DE URGENȚĂ de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
România are 138 de radare fixe care zâmbesc și se încruntă. Dar niciunul nu te amendează
Descopera.ro
Până și bebelușii învață mai ușor decât modelele AI
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Un smartphone a rezistat unei căderi stratosferice de la 30.000 de metri, conform unui test Guinness World Records
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie