Scăderea globală a inteligenței: De ce a început să scadă IQ-ul generațiilor născute după 1975, potrivit cercetătorilor

Un studiu realizat pe 730.000 de recruți norvegieni a constatat că creșterea coeficientului de inteligență (IQ) observată în secolul al XX-lea s-a inversat după 1975, înregistrând o scădere de aproximativ șapte puncte de IQ pe generație. 

Un studiu de amploare realizat pe recruți norvegieni arată că scorurile IQ, care au crescut constant timp de un secol, au început să scadă accentuat începând din anii 1970. Cauza nu se află în genele noastre, relatează Science Blog.

DEZVĂLUIRI Cum se comportă Nicușor Dan în vizitele la rudele din Făgăraș. Verișoara președintelui rupe tăcerea: „Funcția nu l-a schimbat deloc”

22:06

ACUZAȚII Fostul consilier al lui Traian Băsescu, cercetat de DIICOT pentru pornografie infantilă, reclamă că i-a intrat cineva în casă și dă vina pe șeful SPP

22:00

 Loading ...

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, una dintre cele mai constante tendințe observate în psihologie a fost creșterea continuă a scorurilor la testele de inteligență. Cercetătorul neozeelandez James Flynn a documentat acest fenomen în zeci de țări. La aceleași teste standardizate, fiecare generație obținea rezultate mai bune decât cea precedentă. Mai exact, cu aproximativ trei puncte IQ pe deceniu.

Efectul Flynn s-a inversat: de ce scade IQ-ul cu 7 puncte pe generație

Acest fenomen a devenit cunoscut sub numele de „efectul Flynn”. Ulterior, în mai multe dintre țările în care această creștere fusese măsurată cu atenție, tendința s-a oprit. În unele cazuri chiar s-a inversat.

Cele mai clare dovezi privind această inversare provin dintr-un studiu publicat în 2018 în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, condus de Bernt Bratsberg și Ole Rogeberg, cercetători ai Centrului Ragnar Frisch pentru Cercetare Economică din Oslo, și prezentat ulterior în detaliu de publicația științifică The Science Breaker.

În Norvegia, aproape toți tinerii sunt recrutați pentru serviciul militar și susțin, la încorporare, un test standardizat de inteligență. Astfel, țara deține o bază de date excepțional de completă, care acoperă mai multe decenii. Bratsberg și Rogeberg au analizat rezultatele a 730.000 de astfel de teste, susținute de bărbați născuți între 1962 și 1991 și testați în perioada 1970–2009.

Este important de precizat ce anume măsoară acest test, deoarece expresia „test de inteligență” poate sugera mai mult decât demonstrează efectiv datele. Testul utilizat la recrutarea militară în Norvegia este alcătuit din trei componente: aritmetică, identificarea asemănărilor dintre cuvinte și completarea figurilor.

Este conceput pentru a estima capacitatea generală de raționament, nu o aptitudine îngustă sau specifică. Nu este un instrument clinic sau de diagnostic. Studiul nu pretinde că măsoară altceva decât performanța la această combinație de probe, susținută de tineri de aceeași vârstă, în condiții identice de testare, pe parcursul a cinci decenii.

Sursă foto: Shutterstock

Un punct de cotitură în 1975, urmat de un declin constant

Scorurile au crescut constant în rândul generațiilor născute până în jurul anului 1975, în concordanță cu efectul Flynn observat și în alte țări. După acel an de naștere, tendința s-a inversat. Bărbații născuți ulterior au obținut, în medie, scoruri mai mici decât cei născuți imediat înaintea lor. Este o scădere pe care cercetătorii au estimat-o la aproximativ șapte puncte IQ pe parcursul unei generații.

Este vorba despre un singur studiu, nu despre un consens științific definitiv. Însă acesta se numără printre cele mai ample și mai riguros concepute cercetări pe această temă. Concluzia sa principală – o perioadă de creștere urmată de una de scădere în cadrul aceluiași program național de testare – a fost raportată ulterior și în Marea Britanie, Danemarca, Finlanda și Franța. Fiecare țară a folosit propriile date provenite din testările militare obligatorii, nu un set comun de date.

Datele nu au confirmat ipoteza declinului genetic al inteligenței

Una dintre teoriile privind scăderea inteligenței, denumită uneori ipoteza disgenică, susține că, dacă persoanele cu scoruri mai mici la testele de inteligență au, în medie, mai mulți copii decât cele cu scoruri mai mari, atunci media scorurilor ar putea scădea de la o generație la alta din motive genetice.

Bratsberg și Rogeberg au testat direct această ipoteză comparând frați din aceeași familie, în loc să compare doar populația în ansamblu. Dacă explicația genetică ar fi fost corectă, diferențele ar fi trebuit să apară între familii, nu și între frați. Motivul este că aceștia împărtășesc, în mare măsură, același patrimoniu genetic și același mediu familial.

Însă datele nu au confirmat această ipoteză.

Declinul scorurilor a fost la fel de evident în interiorul familiilor ca și la nivelul întregii populații. Potrivit autorilor, acest fapt exclude o explicație genetică și indică mai degrabă existența unui factor de mediu care s-a modificat pentru toate persoanele născute după mijlocul anilor 1970, indiferent din ce familie proveneau.

Sursă foto: Shutterstock

O altă țară, o imagine mai complicată

Un set de date separat și mai recent adaugă o nuanță importantă, mai degrabă decât o confirmare simplă. În 2023, Elizabeth Dworak, profesor asistent de cercetare la Facultatea de Medicină Feinberg a Universității Northwestern, a publicat o analiză în revista Intelligence. Ea a folosit date din cadrul Proiectului SAPA, o evaluare cognitivă online gratuită.

Echipa sa a analizat 394.378 de persoane din Statele Unite care au susținut testul între 2006 și 2018. În această perioadă, scorurile au scăzut la testele de raționament verbal, raționament matricial și la sarcinile privind serii de litere și numere. Însă scorurile la o a patra probă, cea de rotație spațială tridimensională, au crescut în aceeași perioadă.

Acest detaliu contrazice o explicație simplă despre un declin general. Printre posibilitățile menționate de ea s-au numărat schimbările în ceea ce pun accentul școlile și locurile de muncă, mai mult timp petrecut cu forme de conținut vizual complex, care ar putea antrena în mod specific abilitățile spațiale, și o posibilitate mai directă.

Faptul că unii dintre participanții actuali la teste ar putea avea pur și simplu mai puțină experiență sau motivație pentru tipul de rezolvare a testelor pe care instrumentele mai vechi au fost concepute să îl măsoare. Acest factor ar putea determina modificarea scorurilor fără să reflecte o schimbare reală a capacității cognitive de bază.

Cele două seturi de date nu măsoară, de fapt, exact același lucru. Diferența dintre ele merită analizată, nu ignorată.

Niciuna dintre aceste concluzii nu susține ideea că oamenii devin mai puțin capabili în sensul general, cotidian, al cuvântului. De asemenea, niciunul dintre cercetătorii implicați nu afirmă acest lucru.