Prima pagină » Știri externe » SUA impun noi sancțiuni Venezuelei după confiscarea petrolierului Skipper. Alte șase nave sancționate. Maduro: „Era pirateriei navale în Caraibe”

SUA impun noi sancțiuni Venezuelei după confiscarea petrolierului Skipper. Alte șase nave sancționate. Maduro: „Era pirateriei navale în Caraibe”

SUA impun noi sancțiuni Venezuelei după confiscarea petrolierului Skipper. Alte șase nave sancționate. Maduro:

Statele Unite au anunțat impunerea de noi sancțiuni asupra a șase nave suspectate că transportau petrol venezuelean, la o zi după confiscarea unui petrolier în largul coastelor Venezuelei. Regimului lui Nicolas Maduro a catalogat acest incident drept un „act de piraterie navală” orchestrat de SUA.

Statele Unite au decis să sancționeze încă șase nave despre care administrația Trump susține că erau implicate în transportul petrolului venezuelean, la scurt timp după confiscarea petrolierului Skipper în apele din apropierea Venezuelei.

Noile măsuri vizează, de asemenea, rude ale președintelui Nicolas Maduro și mai multe afaceri asociate cu ceea ce administrația americană descrie drept un „regim ilegitim”, scrie BBC.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că nava Skipper a fost implicată în „transportul ilegal de petrol” și urmează să fie dusă într-un port din Statele Unite. Autoritățile de la Caracas au calificat acțiunea drept „piraterie internațională”.

Incidentul reprezintă o escaladare bruscă a campaniei de presiune a SUA împotriva lui Maduro, desfășurată pe fondul acuzațiilor privind traficul de droguri. În trecut, zeci de persoane au murit în atacuri asupra unor nave suspectate că transportau narcotice din Venezuela, iar în ultimele luni nave de război americane și-au intensificat prezența în regiune.

Washingtonul lovește din nou regimul Maduro

Administrația Trump a acuzat în repetate rânduri Venezuela că facilitează introducerea narcoticelor pe teritoriul american. La rândul său, Caracas susține că Washingtonul încearcă să-i confişte resursele naturale. Președintele Nicolas Maduro a declarat miercuri că Venezuela nu va deveni niciodată o „colonie petrolieră”.

Karoline Leavitt a afirmat joi că Statele Unite sunt hotărâte atât să „oprească fluxul de droguri ilegale” în țară, cât și să aplice sancțiunile impuse. Ea a evitat să precizeze dacă Washingtonul intenționează să confiște și alte nave care transportă petrol venezuelean.

„Nu vom sta cu mâinile în sân și nu vom privi cum navele sancționate navighează pe mări cu petrol de pe piața neagră, ale cărui venituri vor alimenta narcoterorismul regimurilor necinstite și ilegitime din întreaga lume”, a spus Leavitt.

Aceasta a adăugat că Statele Unite intenționează să confişte petrolul aflat la bordul navei Skipper, după finalizarea procedurilor legale necesare.

Leavitt a mai declarat că președintele Donald Trump nu va fi „deloc” îngrijorat de faptul că liderul rus Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe Maduro în aceeași zi pentru a-i oferi sprijinul Moscovei „în fața presiunii externe crescânde”.

Ulterior, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat sancțiuni împotriva a trei nepoți ai soției lui Maduro, alături de mai multe întreprinderi și nave, afirmând că acestea vor combate „controlul dictatorial și brutal” exercitat de liderul venezuelean.

Într-o postare pe platforma X, Bessent a precizat că administrația Trump „trage la răspundere regimul și cercul său de amici și companii pentru crimele sale continue”.

Miercuri, Casa Albă a publicat imagini video ale operațiunii, care surprind soldați camuflați coborând dintr-un elicopter pe puntea navei Skipper, cu armele scoase.

Venezuela acuză SUA de „piraterie criminală în Caraibe”

Guvernul venezuelean a condamnat ferm confiscarea petrolierului, Maduro afirmând că SUA „au răpit echipajul” și „au furat” nava.

„Au inaugurat o nouă eră”, a declarat președintele venezuelean într-un discurs susținut joi. „Era pirateriei navale criminale în Caraibe.”

Ministrul de interne Diosdado Cabello i-a catalogat pe americani drept „ucigași, hoți, pirați” și a afirmat că astfel au „declanșat războaie în întreaga lume”.

Potrivit CBS, nava Skipper fusese deja sancționată de Departamentul Trezoreriei SUA în 2022, pentru presupusa implicare în contrabanda cu petrol care ar fi generat venituri pentru Hezbollah și Garda Revoluționară Islamică – Forța Quds.

În zilele premergătoare raidului, Statele Unite și-au intensificat prezența militară în Marea Caraibelor, inclusiv prin desfășurarea a mii de soldați și a portavionului USS Gerald Ford, cel mai mare din lume, poziționat la distanță de atac față de Venezuela.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iran înăsprește controlul în Strâmtoarea Ormuz. Navele comerciale, obligate să se coordoneze cu armata
Digi24
Nicușor Dan, primele declarații după demiterea Guvernului Bolojan
Cancan.ro
Fiul milionarului din Constanța, prins sub influența drogurilor la volan! Cum a încercat să-i înduplece pe judecători
Prosport.ro
FOTO. Prietena Soranei Cîrstea a renunțat la haine. Apariția Anei Ivanovic în costum de baie a aprins imaginația fanilor
Adevarul
SURSE Scenarii în PNL după căderea Guvernului Bolojan: Opoziție, guvern minoritar sau refacerea coaliției cu PSD. Ce spun taberele din partid
Mediafax
Criza combustibilului. Lista celor 15 mari companii aeriene care anulează zboruri sau iau alte măsuri
Click
Aceasta este „formula” lui Einstein pentru fericire și succes în viață
Digi24
Pentru prima dată de la începutul războiului, Ucraina a trimis Flamingo la peste 2.000 de kilometri de linia frontului în Rusia
Cancan.ro
Unde va fi înmormântată Angela Similea. Locul ales de marea artistă are o poveste specială
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Loredana Groza într-un costum de baie minuscul, la 55 ani. Vedeta a uitat de inhibiții!
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Un mare brand auto a depus cererea pentru marca OLTCIT. Numele istoric legat de Craiova revine în atenție
Descopera.ro
De ce unii oameni pot iubi mai multe persoane în același timp?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie ușoară merge la tribunal: – Numele? – Margareta
Descopera.ro
Astmul bronșic, o problemă majoră de sănătate publică în România