Statele membre NATO au stabilit, la summitul de la Haga, să suplimenteze fondurile alocate apărării, dar Administrația Vladimir Putin are în continuare multe motive să stea relaxată, notează publicația britanică The Telegraph.
Liderii țărilor din cadrul NATO au fost mulțumiți la finalul summitului NATO. Toate țările, cu excepția Spaniei, au promis să aloce fonduri suplimentare pentru apărare, deși conceptul ”apărării” a devenit mai extins, incluzând, spre exemplu, infrastructură aeriană, inclusiv de uz civil. Președintele SUA, Donald Trump, a salutat rezultatele reuniunii de la Haga, notând că Alianța Nord-Atlantică nu s-a destrămat.
”Dar, dacă citim Declarația de la finalul summitului, observăm cât de mult diferă de cele din trecut. Există trei omisiuni. Prima se referă la Ucraina. În 2022, când a început invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, liderii avertizau că «războiul a revenit pe continentul european» și condamnau «războiul de agresiune al Rusiei, o încălcare flagrantă a legislației internaționale». (…) După trei ani, războiul continuă, dar Declarația liderilor spune doar următorul lucru: «Statele NATO reafirmă angajamentele suverane de a furniza sprijin Ucrainei, ținând cont de faptul că securitatea Ucrainei contribuie la securitatea noastră. În acest sens, vor exista contribuții directe pentru apărarea Ucrainei și pentru industria ucraineană a apărării în calcularea bugetelor naționale pentru apărare»”, notează editorialistul Charles Moore, într-un articol publicat în cotidianul britanic The Telegraph.
Liderii NATO nu prea au mai evocat războiul provocat de Rusia. Declarația summitului notează că sunt suplimentate fondurile pentru apărare din cauza “amenințării pe termen lung a Rusiei pentru securitatea Europei și din cauza amenințării persistente a terorismului”.
”Dacă aș fi Vladimir Putin, aș fi încântat de relaxarea retoricii NATO: ar putea crede că peste câțiva ani Rusia și Ucraina nu vor mai fi menționate deloc în comunicate”, subliniază editorialistul.
O altă omisiune este a cuvântului ”nuclear”, iar în acest context se poate pune problema forței capabilităților pentru disuasiune.
”Din Declarație lipsesc și «Statele Unite ale Americii». (…) Este o modificare dramatică. Spre exemplu, în 1982, Declarația summitului NATO avea o dimensiune americană: «Securitatea și suveranitatea țărilor europene din cadrul Alianței sunt garantate de propria apărare, de prezența trupelor americane și de angajamentul nuclear strategic al SUA față de Europa. De asemenea, Statele Unite și Canada depind la nivel de securitate de contribuțiile partenerilor europeni». Motivul pentru care această doctrină nu mai este repetată astăzi este că nu mai prezintă credibilitate. (…) Iar liderii stresați de la Haga s-au gândit că mai bine nici măcar nu mai întreabă dacă să introducă aceste elemente în comunicatul final”, subliniază autorul.
Este semnificativ faptul că 31 dintre cele 32 de state din cadrul NATO asumă angajamente de suplimentare a cheltuielilor pentru apărare. Dar pentru ce? Cine este inamicul? Cât de puternică este amenințarea?
”Există o disonanță radicală între iminența amenințării ruse percepute de jumătate dintre aliați – țările din zona Mării Baltice, țările nordice, Polonia și Marea Britanie – și negarea sau reticența observate în sudul Europei, în Balcani și la nivelul Administrației SUA”, concluzionează editorialistul.
Foto: Profimedia
Citește și: