Turcia suspendă aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înapoi în anii ’90: Turcia, cel mai condamnat stat la CEDO pentru tratamentul kurzilor

Turcia suspendă aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înapoi în anii ’90: Turcia, cel mai condamnat stat la CEDO pentru tratamentul kurzilor
La nici 12 ore după ce președintele Erdogan a instituit starea de urgență pentru 3 luni, vicepremierul Turciei a anunțat că țara sa va suspenda temporar aplicarea obligațiilor ce-i revin prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Vicepremierul Numan Kurtulmus a anunțat suspendarea temporară a aplicării Convenției Europene pentru Drepturile Omului, susținând însă că drepturile fundamentale nu vor fi afectate de această decizie.

„Și Franța a declarat starea de urgență, și ei au suspendat aplicarea articolului 15  din Convenție”, a declarat Numan Kurtulmus.

Articolul invocat prevede că „în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în masura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri sa nu fie în contradictie cu alte obligații care decurg din dreptul internațional”.

„Starea de urgență va oferi Guvernului oportunități de a contracara tentativa de lovitură de stat și de a curăța în totalitate aparatul instituțional de membrii mișcării lui Fehtullah Gulen. Vreau să garantez că drepturile și libertățile fundamentale și viața de zi cu zi nu vor fi afectate de aceste măsuri. Cetățenii noștri trebuie să fie liniștiți în această privință”, a explicat Kurtulmuș.

Turcia nu suspendă pentru prima oară Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând o stare de urgență. Același lucru s-a întâmplat în 1990, din cauza ciocnirilor armate cu militanții kurzi din sud-estul Turciei.

Turcia este cel mai condamnat stat membru al CEDO, cu aproape 3.200 de procese vizând nerespectarea drepturilor omului în perioada 1959-2015, conform statisticilor CEDO. Dintre acestea, peste 2.800 de cauze s-au încheiat cu condamnări pentru statul turc. Turcia devansează Rusia la acest capitol. În schimb, Rusia devansează Turcia la condamnări privind dreptul la viață, tortura sau lipsa eficienței anchetelor.

Cele mai multe condamnări ale Turciei la CEDO au vizat încălcarea dreptului la un proces echitabil, în top aflându-se și dreptul la libertate și securitate, lungimea procedurilor judiciare sau dreptul la protecția proprietății.

Abuzurile anilor 1990 împotriva kurzilor, la CEDO. Acum, cei vânați sunt „guleniștii”

Turcia a fost condamnată în multe cazuri la CEDO, pentru abuzuri comise în timpul perioadei de suspendare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, în 1990, cele mai multe fiind împotriva unor etnici kurzi.

Un caz exemplificat de CEDO este Zeki Aksoy versus Turcia, din 1996, în care Aksoy, kurd din sud-estul Turciei, a fost arestat în 1992 timp de 14 zile fără să fie dus în fața unui judecători sau procuror. Muncitorul fusese ridicat de poliție sub acuzația că este afiliat PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), dovada polițiștilor fiind că un deținut l-a turnat în acest sens. De altfel, Aksoy a fost împușcat mortal în 1994, cazul ajungând la CEDO prin intermediul tatălui acestuia.

Statul turc a încercat să justifice măsura reținerii prelungite a lui Aksoy prin faptul că aveau loc investigații într-o regiune vastă, care se afla sub controlul unei organizații teroriste – PKK, însă nu a adus dovezi concrete pentru a justifica măsura respectivă. CEDO a constatat că detenția prelungită a lui Aksoy, fără aprobarea unui judecător, i-a știrbit acestuia dreptul la libertate, dar l-a lăsat și vulnerabil la tortură.

De altfel, muncitorul kurd a fost torturat în timp ce era în arest, a stabilit CEDO: a fost legat la ochi în timpul interogatoriului, a fost ținut legat cu mâinile la spate și suspendat în aer (procedură cunoscută drept „spânzurătoarea palestiniană”), a fost electrocutat în timp ce era udat cu apă, a fost bătut și abuzat verbal.

Un alt caz exemplificat de CEDO este Sakik și alții versus Turcia, în care șase membri ai Parlamentului turc au fost aduși în fața instanței de securitate națională și acuzați de terorism, fiind arestați în 1994. Cei șase erau membri ai HEP, Partidul Popular al Muncii, pro-kurd. De altfel, partidul lor a fost desființat și interzis prin lege, din cauză că îi susținea pe kurzi. Câteva luni mai târziu, ei au fost condamnați la închisoare.

Turcia și-a justificat măsurile luate împotriva celor 6 parlamentari prin starea de urgență și derogarea de la CEDO, însă Curtea a arătat că acest lucru nu era justificat, pentru că starea de urgență era în sud-estul Turciei, în timp ce arestarea și încarcerarea celor șase avusese loc la Ankara. Parlamentarii s-au plâns de încălcarea dreptului la libertate și la securitate.

Un alt caz celebru este cel al liderului PKK Abdullah Ocalan, care a câștigat și el la CEDO împotriva Turciei. Arestat în 1999 și condamnat la închisoare pe viață, după ce anterior fusese condamnat la moarte, Ocalan a fost încarcerat timp de 10 ani în izolare totală pe insula Imrali, într-o celulă de 13 metri pătrați. Nu existau alți deținuți pe insulă, Ocalan nu putea fi vizitat, iar singura sa legătură cu lumea exterioară era un radio pe care prindea doar posturile de stat. Gardienii nu aveau voie să vorbească cu el. CEDO a considerat că Ocalan a fost supus unui tratament inuman, după regulilor Convenției.

Din 2009, condițiile sale de detenție s-au schimbat, în sensul că au venit și alți deținuți, iar liderul PKK a avut dreptul de a comunica cu familia, de a sta trei ore pe zi cu ceilalți deținuți, de a avea un televizor.

Stare de urgență în Turcia, după tentativa de lovitură de stat

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus miercuri seară instituirea stării de urgență în Turcia, la nivel național, timp de cel puțin trei luni, în cadrul măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat. „Obiectivul instaurării stării de urgență este de a lua în mod rapid și eficient măsurile necesare pentru a elimina amenințările la adresa democrației în țara noastră, la adresa statului de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor turci”, a declarat Recep Erdogan.

Președintele Turciei a făcut acest anunț după reuniunile cu membrii Guvernului și cu cei ai Consiliului pentru Siguranța Națională, primele organizate după tentativa de lovitură de stat soldată cu peste 250 de morți. Starea de urgență este prevăzută în Articolul 120 al Constituției Turciei.

„Această măsură este necesară pentru adoptarea unor măsuri rapide” împotriva mișcării clericului Fehtullah Gülen, în scopul „eliminării acestei amenințări la adresa democrației”, a subliniat Erdogan.

„Instituirea stării de urgență nu este în niciun caz împotriva democrației, a legilor și libertăților. Dimpotrivă, are rolul de a le consolida, de a proteja cetățenii”, a insistat Erdogan, catalogându-i drept „martiri” pe cei uciși în confruntări cu militarii rebeli în timpul tentativei de lovitură de stat.

Articolele Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) la care face referire Administrația Recep Tayyip Erdogan vizează instituirea unor măsuri juridice de excepție, în situații de urgență.

Articolul 15

1. „În perioade de război sau în cursul altor situații urgente care amenință o națiune, orice parte semnatară poate aplica măsuri derogatorii de la obligațiile acestei Convenții, de amploarea necesitată strict prin situația respectivă, cu condiția ca aceste măsuri să nu intre în contradicție cu obligațiile asumate prin reglementările internaționale.
2. Prin aceste măsuri nu trebuie să existe nicio derogare de la Articolul 2, cu excepția deceselor rezultate din acte legale de război, sau de la Articolele 3, 4 (paragraful 1) și 7.
3. Orice parte semnatară care își acordă dreptul de a face aceste derogări trebuie să îl țină la curent pe secretarul general al Consiliului Europei în legătură cu măsurile luate și motivele acestora. De asemenea, trebuie să îl informeze pe secretarul general când aceste măsuri vor înceta și când sunt aplicate din nou deplin prevederile Convenției”.

Articolul 2 al CEDO se referă la protejarea dreptului la viață. „1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță: a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deținute; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție”.

Articolul 3: Interzicerea torturii

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.

Articolul 4 Interzicerea sclaviei și a muncii forțate

1. „Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire”.

Articolul 7 Nicio pedeapsă fără lege

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”.

Turcia a abolit în anul 2004 pedeapsa cu moartea pentru toate situațiile. Există informații că președintele Recep Tayyip Erdogan ar intenționa reintroducerea în legislație a pedepsei cu moartea după acest complot eșuat, dar un astfel de amendament ar avea doar rolul de a descuraja alte acțiuni viitoare, căci, teoretic, Ankara nu poate aplica o lege retroactiv, pentru fapte comise înainte de a fi în vigoare.

Inchide