Prima pagină » Știri externe » UE continuă consultările comerciale cu Statele Unite, dar amenință cu RIPOSTE la taxele lui Trump

UE continuă consultările comerciale cu Statele Unite, dar amenință cu RIPOSTE la taxele lui Trump

UE continuă consultările comerciale cu Statele Unite, dar amenință cu RIPOSTE la taxele lui Trump

Uniunea Europeană va continua consultările cu Statele Unite pentru remedierea disputelor comerciale, iar o întrevedere este programată săptămâna aceasta, la Paris, anunță Comisia Europeană, avertizând că Bruxellesul este pregătit să aplice măsuri de retorsiune împotriva Washingtonului.

Comisarul european pentru Comerț, Marco Sefcovic, se va întâlni, miercuri, la Paris, cu Jamieson Greer, reprezentatul american pentru Afaceri Comerciale.

”Comisia Europeană finalizează consultările asupra măsurilor extinse. Dacă nu se va ajunge la o soluție acceptată reciproc, actualele măsuri și cele adiționale vor fi aplicate automat pe 14 iulie”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

În același timp, o delegație formată din experți tehnici va continua negocierile la Washington.

”Negociatorii tehnici din Europa se deplasează la Washington”, a afirmat un funcționar UE citat, sub protecția anonimatului, de agenția ANSA.

Săptămâna trecută, președintele american, Donald Trump, a salutat semnalele Uniunii Europene în sensul negocierilor comerciale cu Statele Unite.

”Am fost extrem de satisfăcut să anunț intenția de a impune tarife de 50% Uniunii Europene, mai ales în contextul ritmului lent al negocierilor cu ei. Acum, tocmai am fost informat că Uniunea Europeană ne-a cerut să stabilim rapid data reuniunii. Acesta este un eveniment pozitiv și sper că vor accepta, în final, precum China, să deschidă națiunile europene comerțului cu Statele Unite ale Americii. Atât UE, cât și China vor fi fericite și vor avea succes dacă vor face acest lucru!”, a afirmat Donald Trump.

Anterior, Trump a criticat vehement Uniunea Europeană, acuzând-o că profită de Statele Unite la nivel comercial și semnalând intenția de a impune tarife vamale de 50%.

Și Comisia Europeană a salutat decizia președintelui Trump de avansare a negocierilor cu Uniunea Europeană și de amânare a tarifelor vamale.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Axios.com: Amenințările lui Donald Trump EPUIZEAZĂ economia SUA /Tarifele comerciale amplifică incertitudinea

VIDEO Ce sfat îi oferă Donald Trump lui Emmanuel MACRON în contextul disputelor cu soția

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...