Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Vot crucial privind taxele de import pentru mașinile electrice chinezești în Uniunea Europeană

UPDATE: Vot crucial privind taxele de import pentru mașinile electrice chinezești în Uniunea Europeană

UPDATE: Vot crucial privind taxele de import pentru mașinile electrice chinezești în Uniunea Europeană

Tările membre ale Uniunii Europene au fost chemate la un vot crucial cu privire la impunerea unor taxe de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China.

UPDATE: Comisia Europeană a anunțat că a primit suficient sprijin în cadrul votului membrilor UE pentru a impune tarife de până la 45% asupra importurilor de vehicule electrice fabricate în China.

Zece membri ai UE au votat în favoarea taxelor, cinci au votat împotrivă, și au fost 12 abțineri, au declarat surse UE, conform Reuters.

Italia, Franța, Polonia, Țările de Jos, Irlanda, Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria și Danemarca au votat „pentru”.

Germania, Ungaria, Malta, Slovenia și Slovacia au votat „împotrivă”.

România, alături de Belgia, Croația, Republica Cehă, Grecia, Spania, Cipru, Luxemburg, Austria, Portugalia, Suedia și Finlanda, s-au abținut.

Știrea inițială:

Comisia Europeană a propus o variantă finală a taxelor pentru următorii cinci ani, ca un mod de a contracara ceea ce consideră a fi subvenții chineze incorecte, după o anchetă antisubvenții care a durat un an, scrie Reuters.

Poziția UE față de Beijing a devenit mai dură în ultimii cinci ani, China fiind acum considerată atât un potențial partener în anumite probleme, dar și un concurent și un rival sistemic.

Comisia afirmă că surplusul de producție al Chinei, de trei milioane de vehicule electrice pe an, care trebuie exportate, este de două ori mai mare decât piața UE. Având în vedere taxele de 100% din Statele Unite și Canada, cea mai evidentă piață de desfacere pentru aceste vehicule electrice este Europa.

Executivul UE a declarat că este dispus să continue să negocieze cu China o alternativă la taxele vamale și ar putea reexamina un angajament de preț – care implică un preț minim de import și, de obicei, un plafon de volum – după ce le-a respins anterior pe cele oferite de companiile chineze.

Propunerea UE poate fi blocată dacă o majoritate calificată de 15 membri ai UE, reprezentând 65% din populația UE, votează împotriva ei.

În absența unei majorități calificate în ambele sensuri, executivul UE poate adopta taxele vamale. Cu toate acestea, acesta ar putea, de asemenea, să prezinte o propunere modificată dacă dorește să obțină un sprijin mai mare.

Se pare că Franța, Grecia, Italia și Polonia ar vota în favoarea propunerii, ceea ce ar fi suficient pentru a evita o majoritate de blocare împotriva taxelor.

Germania se opune tarifelor

Germania, cea mai mare economie din regiune și principalul producător de automobile, va vota împotriva introducerii taxelor, au declarat persoane la curent cu această chestiune. Germania s-a abținut la primul vot fără caracter obligatoriu privind propunerea, din iulie.

Producătorii auto germani, pentru care China reprezintă aproape o treime din vânzările lor, au fost deosebit de vocali împotriva taxelor, și se pare că între timp industria auto germană ar fi făcut presiuni asupra cancelarului german Olaf Scholz pentru a vota împotriva măsurii, conform Reuters.

În timp ce votul ei negativ nu ar  deraia rezultatul votului, poziția Germaniei evidențiază problemele Bruxelles-ului în a obține sprijin pentru inițiativa sa, și ar putea forța Comisia să organizeze o a doua rundă de vot și să ia în considerare posibile compromisuri.

Ministrul economiei din Spania, anterior un susținător al taxelor, a declarat, de asemenea, într-o scrisoare adresată vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis că, în loc să impună taxe, UE ar trebui „să mențină negocierile deschise… dincolo de votul obligatoriu” pentru a ajunge la un acord privind prețurile, precum și relocarea producției de baterii în bloc.

Premierul spaniol Pedro Sanchez declarase deja, cu ocazia unei vizite în China, că UE ar trebui să își reconsidere poziția.

Unii membri ai UE sunt îngrijorați de răspunsul Beijingului. Beijingul a lansat deja în acest an propriile anchete privind importurile de brandy, produse lactate și carne de porc din UE.

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat că UE se îndreaptă spre un „război rece economic” cu China.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
24 de ore de Cod roșu în Carpații Meridionali și de Curbură. Rafale de 120 km / h
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Marea hidrocentrală Lotru–Ciunget, capodopera energetică ascunsă în Carpați. A fost numită cea mai grandioasă din Europa
Mediafax
Un incident apare din ce în ce mai des în avioanele de pasageri. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Care este mâncarea preferată a lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru: „Nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie”
Cancan.ro
'Uraganul de iarnă' a făcut ravagii în România! Zonele în care vine iar prăpădul: vijelii și rafale de vânt de până la 180 km/h
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cafeaua are beneficii surprinzătoare pentru persoanele cu boli mintale severe