Prima pagină » Știri externe » Zeci de morți în urma confruntărilor armate din Irak

Zeci de morți în urma confruntărilor armate din Irak

Zeci de morți în urma confruntărilor armate din Irak
Orașul Haditha, care găzduiește cele mai importante centrale electrice din Al-Anbar, este situat în apropierea autostrăzii care duce spre Ramadi, capitala acestei provincii cu majoritate sunnită de la frontiera cu Siria.

În același timp, forțele armate aeriene au efectuat raiduri în mai multe zone controlate de insurgenți, operațiuni soldate cu 38 de morți.

Potrivit unui ofițer de poliție, „la Haditha (210 kilometri nord-vest de Bagdad), armata, sprijină de combatanți tribali, a respins, marți dimineața, un asalt al unor bărbați din cadrul grupării Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL), obligându-i să se retragă”.

El a adăugat pentru AFP că „armata și triburile au ridicat obstacole de nisip în jurul orașului pentru a împiedica avansul (jihadiștilor sunniți) din SIIL”.

Orașul Haditha, care găzduiește cele mai importante centrale electrice din Al-Anbar, este situat în apropierea autostrăzii care duce spre Ramadi, capitala acestei provincii cu majoritate sunnită de la frontiera cu Siria.

Insurgenți sunniți, conduși de SIIL, încearcă să avanseze spre vest în provincia Al-Anbar, unde au reușit, în ultimele zile, să preia controlul asupra orașelor Al-Qaim, Aana și Rawa, înainte ca forțele guvernamentale să le stopeze avansul.

Tot marți, forțele armate au efectuat raiduri asupra a două poduri vitale de pe Eufrat, în apropierea orașului Al-Qaim (340 de kilometri nord-vest de Bagdad), folosite de insurgenți pentru deplasări între provincia Ninive, unde controlează cea mai mare parte din teritoriu, și Al-Anbar.

De asemenea, forțele guvernamentale au respins noi atacuri ale insurgenților asupra rafinăriei de la Baiji, la 200 de kilometri vest de Bagdad.

Potrivit unui oficial al Biroului premierului Nouri al-Maliki, forțele guvernamentale se află în prezent în interiorul rafinăriei, atacată în repetate rânduri în ultimele zece zile de către insurgenți. Luni seara, forțele guvernamentale au respins „trei asalturi ale insurgenților împotriva rafinăriei”, a precizat oficialul.

Purtătorul de cuvânt al lui al-Maliki pentru probleme de securitate, Qassem Ata, a declarat, la rândul său, în cursul unei conferințe de presă, că „rafinăria se află sub controlul total și protecția forțelor de securitate”. „Vom respinge toate atacurile și tentativele teroriste”, a adăugat el.

Pe 19 iunie, armata a anunțat că a reluat controlul total asupra rafinăriei după 24 de ore de lupte.

Este vorba despre unul dintre rarele succese ale forțelor armate irakiene după deruta totală din primele zile ale ofensivei insurgenților, lansate la 9 iunie. În cursul ofensivei, insurgenții sunniți au reușit să preia controlul asupra unor largi teritorii din patru provincii și sunt de-acum la aproximativ o sută de kilometri de Bagdad.

În orașul Baiji, raidurile aeriene s-au soldat cu 19 morți și 17 răniți, precizează oficiali. Alte raiduri s-au soldat cu șase morți în cursul serii.

Potrivit unui oficial din Baiji, zece copii și nouă femei au murit în raidurile efectuate marți dimineața asupra unor cartiere din oraș, în timp ce alte zece persoane au fost rănite.

Un medic de la spitalul local a declarat că majoritatea victimelor sunt civili.

Atacurile au vizat insurgenți „care se ascund în case din zonele rezidențiale”, potrivit oficialului.

Raiduri similare efectuate în Al-Qaim, în provincia Al-Anbar, s-au soldat cu 13 morți – șapte insurgenți și 6 civili -, potrivit unor martori.

Gaidau Ion, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!