Prima pagină » Justiție » Fugarii din România nu mai scapă de mâna lungă a JUSTIȚIEI. După decizia Curții Europene, autoritățile judiciare trebuie să preia executarea pedepsei

Fugarii din România nu mai scapă de mâna lungă a JUSTIȚIEI. După decizia Curții Europene, autoritățile judiciare trebuie să preia executarea pedepsei

Fugarii din România nu mai scapă de mâna lungă a JUSTIȚIEI. După decizia Curții Europene, autoritățile judiciare trebuie să preia executarea pedepsei

Curtea Europeană de Justiție a decis că nicio autoritate judiciară din spațiul UE nu mai poate refuza executarea unui mandat european de arestare. În schimb, trebuie să preia executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis mandatul. Decizia se aplică retroactiv.

Această decizie vizează inculpați condamnați care au fugit din România, precum prințul Paul de România.

Decizia luată de CJUE

Persoanele condamnate definitiv în România, chiar dacă au reușit să fugă din țară, tot nu vor scăpa de închisoare. Curtea Europeană de Justiție a decis într-un dosar în care a fost sesizată situația unui român condamnat pentru înșelăciune de către Curtea de Apel București. Autoritățile italiene au refuzat să-l extrădeze.

„În schimb, aceste autorități decid să recunoască hotărârea de condamnare pronunțată de Curtea de Apel București și să preia executarea pedepsei în Italia. Ele consideră astfel că acest lucru ar crește șansele de reinserție socială a persoanei în cauză, care locuia legal și efectiv în Italia. În plus, autoritățile judiciare italiene scad din durata inițială a pedepsei perioadele de detenție deja efectuate în Italia și plasează persoana condamnată în arest la domiciliu, cu suspendare concomitentă. La rândul lor, autoritățile judiciare române se opun atât recunoașterii hotărârii de condamnare, cât și executării acesteia în Italia. Ele susțin că mandatul european de arestare emis împotriva cetățeanului român este în continuare în vigoare. În consecință, potrivit autorităților române, persoana trebuie să fie predată, iar pedeapsa sa nu trebuie să fie executată în Italia, ci în România. Instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat. Acest consimțământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunțată de statul emitent, însoțită de un certificat. Fără acest consimțământ, condițiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată”, se arată în hotărârea pronunțată joi de CJUE.

4.000 de condamnați din România se sustrag executării pedepselor

Potrivit datelor centralizate ale Poliției Române, 4.000 de cetățeni români se sustrag executării pedepselor. În martie 2025, a intrat în vigoare „Legea fugarilor”. Această lege prevede pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare pentru cetățenii condamnați definitiv care se sustrag executării pedepselor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat „Legea fugarilor” la Curtea Constituțională, invocând „încălcări ale dreptului la un proces echitabil și ale libertății individuale”. Însă, Curtea Constituțională a respins sesizarea ICCJ și a stabilit că actul normativ este „constituțional”.

Cât plătește statul român pentru a-i aduce în țară pe „fugari”

În 2023, statul român a plătit 2 milioane de euro pentru a aduce în țară o parte din condamnații fugari, iar în mai 2024, Parlamentul a adoptat o lege prin care îi supun pe fugari la plata cheltuielilor judiciare în cazul aducerii în țară.

Ministra Justiţiei de atunci,  Alina Gorghiu,  a raportat costul pentru fiecare persoană adusă în România pentru a-și ispăși pedeapsa variază: de la câteva mii de euro la 25.000 de euro.

„Mulți vor reevalua fuga din țară acum”, a spus fosta ministră PNL a Justiției.

 

Vezi AICI: Decizia Curtii de Justitie a UE


Sursa Foto: Facebook, Prințul Paul de România

Autorul recomandă: Alina Gorghiu REACȚIONEAZĂ ca urmare a deciziei Curții de Justiție a UE: Mulți vor reevalua fuga din țară acum

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!