Prima pagină » Justiție » Motivarea Curții de Apel: Şoferul ucis de Mario Iorgulescu în accident consumase şi el cocaină, dar asta nu îl scapă de răspundere pe fiul şefului LPF

Motivarea Curții de Apel: Şoferul ucis de Mario Iorgulescu în accident consumase şi el cocaină, dar asta nu îl scapă de răspundere pe fiul şefului LPF

Motivarea Curții de Apel: Şoferul ucis de Mario Iorgulescu în accident consumase şi el cocaină, dar asta nu îl scapă de răspundere pe fiul şefului LPF

Şoferul care a murit în accidentul provocat de Mario Iorgulescu consumase şi el cocaină înainte de a se urca la volan, dar acest lucru nu scapă de răspundere pe fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat, miercuri, pe Mario Iorgulescu la 13 ani și 8 luni de închisoare. El a fost găsit vinovat pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat în anul 2019, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

Decizia este definitivă și executorie, doar că Iorgulescu jr. se află în Italia, în acest moment.

Avocații au invocat, în apărarea lui Mario Iorgulescu, faptul că și victima era drogată

Pe tot parcursul procesului, apărătorii lui Mario Iorgulescu au susţinut că tânărul de 24 de ani a consumat la rândul său cocaină şi, ca atare, i se poate reţine o vină în producerea accidentului rutier, conform Agerpres.

Ei au invocat în acest sens documente de la INML.

„Din raportul medico-legal de necropsie emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, au rezultat următoarele aspecte: «Moartea lui (…) în vârstă de 24 de ani a fost violentă. Ea s-a produs prin hemoragie internă ca urmare a rupturilor de organe şi de vase mari – în cadrul unui politraumatism în care s-au mai constatat leziuni traumatice elementare, fracturi de bazin şi membre inferioare, multiple fracturi costale pe mai multe planuri, toate cu infiltrat sanguin în focar. Leziunile traumatice s-au putut produce la data de 08.09.2019 prin lovire de corpuri dure şi prin lovire de corp/plan dur, posibil în circumstanţele unui accident rutier; între acestea şi deces există legătură directă necondiţionată de cauzalitate. Sângele recoltat aparţine grupului A, Rh (+). Examenul toxicologic (BA nr.983/14.01.2020) a pus în evidenţă benzoilecgonină 0,131 ľg/ml. Moartea datează din 08.09.2019». S-a menţionat faptul că benzoilecgonină este principalul metabolit al cocainei şi se formează în ficat prin metabolismul cocainei (https://en.wikipedia.org/wiki/Benzoylecgonine), ambii conducători auto implicaţi în evenimentul rutier fiind aşadar sub influenţa cocainei”.

Judecătorii au respins teza avocaţilor, arătând că tânărul de 24 de ani circula corect cu maşina pe banda sa şi oricum nu ar fi putut evita accidentul, având în vedere viteza foarte mare, de 143 km/h, cu care se deplasa autoturismul condus de Mario Iorgulescu, acesta apăsând pedala de acceleraţie în proporţie de 100% la momentul impactului.

„Cu toate acestea, deşi a reţinut în considerentele anterioare că victima era sub influenţa cocainei, instanţa de fond a reţinut că această împrejurare putea atrage cel mult sancţionarea victimei pentru infracţiunea prevăzută în art.336 alin. (2) din Codul penal, dacă victima supravieţuia, şi nicidecum vreo culpă în producerea evenimentului rutier. Indiferent de faptul că s-ar fi aflat sau nu sub influenţa cocainei, nimic din ceea ce a făcut premergător victima nu l-a incomodat pe inculpat. Victima circula pe banda sa, pe sensul său de mers, inculpatul fiind cel care a intrat parţial pe contrasens şi ulterior în coliziune cu autovehiculul victimei. Ar fi fost relevant acest aspect doar în ipoteza în care victima ar fi putut evita evenimentul rutier şi, cu toate acestea nu a făcut-o din lipsă de reacţie din cauza modificărilor fizice, psihice şi comportamentale cauzate de consumul de droguri. Raportat însă la viteza de deplasare a celuilalt conducător auto şi timpul extrem de scurt pe care l-a avut pentru o eventuală reacţie (0,45 secunde conform raportului experţilor criminalişti), dintre momentul intrării pe contrasens şi momentul impactului, nu exista nicio posibilitate de evitare a coliziunii de către nicio persoană, aflată sau nu sub influenţa drogurilor”, spun magistraţii.

Mario Iorgulescu este internat într-o clinică privată din Italia

Documentele de la dosar atestă faptul că Mario Iorgulescu consumase o mare cantitate de alcool şi se afla sub influenţa drogurilor.

„Potrivit datelor înscrise în buletinul de analiză toxicologică, la data de 08.09.2019, inculpatul Iorgulescu Mario avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la ora 5.06 şi o concentraţie de 1,76 g/l alcool pur în sânge la ora 6.06. De asemenea, mostra de urină recoltată la data de 08.09.2019, ora 5.42, testată cu metoda testului imunologic rapid, a furnizat rezultatul «pozitiv pentru cocaină». Buletinul de analiză toxicologică a fost completat la data de 13.09.2019 cu rezultatul analizei prezenţei/absenţei în organism a substanţelor psihoactive prin metoda GCMS a mostrei de sânge, rezultând benzoilecgonină 0,013 ľg/ml (în mostra de sânge). De asemenea, conform completării buletinului de analiză toxicologică, în mostra de urină s-au pus în evidenţă cocaină şi metabolit; diclofenac (metaboliţi); fentanil. Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală emis de INML, medicul legist a concluzionat următoarele: dacă se ţine seama de timpii de înjumătăţire a cocainei (0,7-1,5 ore) şi a benzoilecgoninei (2,57-5,10 ore), se poate aprecia că pe parcursul intervalului orar 02:50-03:03, în data de 08.09.2019, inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive de tipul cocainei, influenţă accentuată şi favorizată de alcoolemia asociată şi capabilă să modifice în sens nefavorabil capacitatea acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, se arată în motivarea instanţei.

Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi, în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
De ce Rusia nu va accepta pacea fără „Centura de Fortărețe” a Ucrainei - ultimul obstacol din calea armatei lui Putin în Donbas
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Nașterea acasă: avertismente vehemente și implicarea exclusivă a moașelor cu experiență