Prima pagină » Justiție » Stelian Ion: „SIIJ are zilele numărate”. Ce plan a pus la cale ministrul Justiției

Stelian Ion: „SIIJ are zilele numărate”. Ce plan a pus la cale ministrul Justiției

Stelian Ion: „SIIJ are zilele numărate”. Ce plan a pus la cale ministrul Justiției

Ministrul Justiției este convins că „SIIJ are zilele numărate” și spune că desființarea Secției de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie este doar o chestiune de timp. În context, Stelian Ion afirmă că îşi doreşte o sesiune parlamentară extroardinară la Senat pentru adoptarea legii de desfiinţare a SIIJ.

Până atunci, la începutul lunii iulie se așteaptă şi punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia pe marginea acestui subiect.

Ministrul Justiției așteaptă aprobarea Comisiei de la Veneția

„Astăzi, Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie ar fi trebuit să fie, deja, istorie. SIIJ, aşa cum am spus, are zilele numărate pentru că la începutul lunii iulie vom primi şi avizul din partea Comisiei de la Veneţia, care eu nu am emoţii personal că va fi un aviz în care se va merge pe aceeaşi linie. Comisia de la Veneţia a criticat de la bun început înfiinţarea acestei Secţii speciale şi nu am aşteptarea să aibă o altă opinie”, a declarat Stelian Ion la Digi 24.

Imediat după ce vom avea acest aviz din partea Comisiei de la Veneţia, am propus o sesiune extraordinară a Parlamentului, a Senatului, pentru a vota în cameră decizională. Deci, nu mai avem de trecut prin mai multe etape. Deja legea a fost votată în Cameră, urmează votul final în Senat. Desfiinţarea SIIJ se va întâmpla, asta e o certitudine. Faptul că nu s-a realizat până acum este un lucru care nu ne dă motive de bucurie” – Stelian Ion.

În opinia ministrului, felul cum va fi adoptată legea de desfiinţare a SIIJ va fi un semnal şi pentru modul în care vor decurge dezbaterile pe legile Justiţiei: „Nu era o chestiune pe care să mi-o doresc neapărat, aceasta de a avea semnale suplimentare din partea Comisiei de la Veneţia pe acest subiect al desfiinţării SIIJ, pentru că, aşa cum spuneam, deja s-a exprimat Comisia de la Veneţia, dar în momentul în care au fost anumite amendamente în Camera Deputaţilor şi au existat comentarii în spaţiul public din partea unor magistraţi, din partea societăţii civile, am considerat că este foarte important să primim acest aviz şi să vedem ce părere au şi alţii, din exterior”.

Discuții aprinse în coaliție

Pe de altă parte, ministrul Justiției admite că au existat discuţii în coaliţie pe subiectul desfiinţării SIIJ. „Au existat, din partea unor colegi de coaliţie, anumite îndoieli. Eu, personal, am insistat şi am fost prezent la toate discuţiile pe Secţia Specială, încercând să-i conving pe colegi că aceasta este varianta cea mai corectă, de revenire la situaţia dinainte de înfiinţarea SIIJ, care a fost o situaţie în care lucrurile funcţionau, aveam urmăriri, aveam anchete pe toate domeniile, pe partea de corupţie DNA-ul avea activitate şi în privinţa magistraţilor. Ce se întâmplă acum e total inacceptabil”.

E foarte limpede că varianta cea mai bună este aceea care este consemnată în programul de guvernare: desfiinţarea SIIJ, refacerea competenţei DNA pe porţiunea, evident, care interesează corupţia, dosarele care nu ţin de acest fenomen al corupţiei, spre exemplu, cele care ţin de criminalitate organizată, să meargă către DIICOT şi alte dosare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Aceasta ar fi soluţia cea mai potrivită” – Stelian Ion.

Dorind să puncteze unde au existat neînțelegeri, ministrul Justiției a explicat de ce nu agreează ideea susţinută de UDMR în cazul SIIJ: „Dumnealor spun că ar trebui ca toate dosarele acestea să fie instrumentate de o secţie din cadrul Parchetului General. SIIJ-ul este, în prezent, o secţie în cadrul Parchetului General. Dacă mutăm dosarele dintr-o parte în alta, nu vom putea avea aşteptări că lucrurile vor fi radical diferite”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schiază de sâmbătă la Transalpina pe două pârtii din golul alpin
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Căsătorie forțată în familia Cioabă? / O minoră a adus pe lume un copil după o logodnă controversată / Fratele regelui Cioabă, cercetat penal
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului