Prima pagină » Magazin » Aspirina poate reduce riscul de cancer

Aspirina poate reduce riscul de cancer

Aspirina poate reduce riscul de cancer
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, consumul regulat de aspirină reduce riscul de a dezvolta toate formele de cancer cu 3%, în special datorită rolului preventiv contra cancerului de colon și a tumorilor gastro-intestinale, scrie CSID.

Studiul, publicat în revista JAMA Oncology, susține că aspirina ar putea reduce riscul de cancer de colon cu 19% , iar cel de tumori gastro-intestinale cu 15%, comparativ cu persoanele care nu au obiceiul de a folosi acest medicament în mod constant, potrivit CSID.

Cercetătorii americani de la Spitalul din Massachusetts au analizat dosarele de sănătate a 136.000 de voluntari, femei și bărbați, timp de 32 de ani (în intervalele 1908-2010 și 1986-2012).

Studiul analizează persoanele care au declarat că au luat, sistematic, aspirină (doza clasică – 300 mg sau mică – 80 mg) cel puțin de două ori pe săptămână. Potrivit datelor, beneficiile medicamentului au apărut după aproximativ 5 ani de administrare sistematică.

Aspirina nu și-a demonstrat efectele pozitive contra riscurilor de cancer mamar, pulmonar sau de prostată. Când acest tip de tumori sunt luate în considerație, aspirina a condus la reducerea riscului per ansamblu cu 3%.

„Putem recomanda unui număr mare de persoane să ia aspirină pentru a reduce riscul de cancer colorectal, în special acele persoane care au și alte motive, cum ar fi prevenirea bolilor cardiovasculare – dar nu ne aflăm în punctul în care putem face o recomandare referitoare la folosirea aspirinei pentru prevenirea tuturor formelor de cancer”, spune dr. Andrew Chan, șeful unității de epidemiologie și gastroenterologie a Spitalului din Massachusetts, unul din principalii autori ai studiului.

Cu alte cuvinte, aspirina poate fi o soluție bună pentru diminuarea riscului de cancer, dar pentru că toată lumea este diferită, este important să consultați un medic înainte de urma un tratament cu aspirină, scrie CSID.

„În acest moment, se recomandă o discuție cu un medic specialist în privința administrării de aspirină pentru a preveni cancerul gastrointestinal, în special dacă există factori de risc sau persoanele au în familie un istoric al cancerului. Aspirina nu ar trebui văzută ca un substitut al colonoscopiei sau a altor tipuri de screening”, consideră Andrew Chan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Care sunt orașele din România cu cele mai scumpe locuințe în 2026?
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă