Canibalismul a fost tolerat în Europa până la începutul secolului trecut

Două cărți publicate recent susțin că fenomenul de canibalism a fost prezent pe continentul european până la începutul anilor 1900, scrie Daily Mail.

Prima carte, intitulată ””Medicinal Cannibalism in Early Modern English Literature and Culture””, este scrisă de Louise Noble, profesor la University of New England, Australia. Conform acesteia, mulți europeni, de la membri ai caselor regale până la oameni de știință, apelau în secolul trecut la remedii care conțineau oase, grăsime sau sânge uman, în încercarea de a-și trata diverse boli, de la dureri de cap la epilepsie.

Chiar dacă știința își punea din ce în ce mai mult amprenta asupra medicinei, oamenii continuau să fie superstițioși și să creadă că dacă mănâncă o parte din organismul altcuiva vor reuși să se vindece de o anumită boală. De exemplu, ei credeau că o durere de cap poate fi tratată cu o poțiune care să conțină craniu uman zdrobit sau că dacă vor bea sânge de la o altă persoană, își vor vindeca propriile boli de sânge.

FLASH NEWS Contre între ruși și ucraineni la ONU, pe tema dronei din Galați. Reprezentantul Rusiei neagă că era rusească. Ucraineanul acuză „teoria conspirației”

00:09

ULTIMA ORĂ Oana Țoiu: „Avertizăm Rusia că liniile noastre de securitate nu pot fi mutate”

23:32

Cealaltă carte, intitulată ””Mummies, Cannibals and Vampires: The History of Corpse Medicine from the Renaissance to the Victorians””, scrisă de lectorul universitar Richard Sugg, susține aceeași idee ca și prima carte. Potrivit lui Sugg, întrebarea care se punea în acele vremuri nu era dacă trebuie să mănânci carne de om, ci, mai exact, din ce parte a corpului uman dorești să fie carnea.

Sugg povestește că un doctor din secolul XVII, Thomas Willis, care cerceta bolile ce afectau creierul, crease o băutură specială, care conținea craniu uman zdrobit și ciocolată. Willis spunea că băutura sa vindecă epilepsia și sângerările nazale.

În aceeași perioadă, medicinii germani foloseau grăsimea umană pentru a crea medicamente care ar fi vindecat guta sau o foloseau pe post de bandaj pentru diferite răni.

Despre sângele proaspăt se credea că are proprietăți revitalizante. Fizicianul german Paracelsus credea, în secolul XVI, că sângele este bun de băut. De asemenea, Sugg a descoperit o rețetă din Franța anului 1679, care îi învăța pe oameni cum să facă marmeladă cu ajutorul sângelui.

Unele documente atestă că în 1847, un englez a fost sfătuit de un medic să amestece craniul zdrobit al unei femei tinere cu melasă (un tip de sirop obținut din sfecla sau trestia de zahăr) și conținutul să i-l dea fiicei lui, care suferea de epilepsie.

Un ultim caz cunoscut de canibalism s-a petrecut în Germania, în anul 1908, când un prizonier dintr-un penitenciar a fost forțat să bea sânge uman.

Fenomenul de canibalism a ajuns din nou în atenția opiniei publice săptămâna aceasta, când vameșii din Coreea de Sud au descoperit peste 17.000 de pastile umplute cu praf obținut din rămășițe de copii, provenite din China, despre care chinezii cred că pot vindeca orice boală.