Câțiva „golani” bătrâni au comemorat în Piața Universității 23 de ani de la Mineriada din iunie 1990: „Ce știu tinerii de azi?…” REPORTAJ GÂNDUL

Publicat: 13/06/2013, 18:30
Actualizat: 29/07/2014, 19:12

La 23 de ani de la Mineriada din iunie 1990, la kilometrul 0 din Piața Universității, unde în urmă cu peste două decenii se protesta împotriva regimului Ion Iliescu, nu au venit în acest an decât 25-30 de persoane. Majoritatea, membri ai Asociației 21 Decembrie 1989, care a organizat o scurtă ceremonie de comemorare a celor care au murit sau au fost răniți în timpul evenimentelor respective.

Se cântă „Imnul Golanilor”, se depun flori și se aprind lumânări la crucea ridicată în memoria lui Cristian Pațurcă. Cu un mănunchi de lumânări în mână, un bătrân mă îndeamnă să mă apropii. „Am niște aminitiri care mă blochează și n-aș vrea să vorbesc”, spune el în timp ce se pierde printre ceilalți.

Când Nicolae Constantinescu, fost medic chirurg la Spitalul Colțea, sosește, o voce din grup îmi explică: „Dumnealui a salvat viața sutelor de răniți bătuți de mineri”.

Ceremonia nu durează mult, iar la final se ține un moment de reculegere pentru cei morți în iunie 1990, dar și a fostului deținut politic Dumitru Iuga.

Foto: Mediafax (Răvan Chiriță)

„Vin aici absolut în fiecare an pentru că aceste zile negre – 21 decembrie și 13-15 iunie – fac parte din istoria mea și nu o pot șterge cu buretele”, a povestit pentru gândul Edmond Pușcașu.

„În ”90 eram aici, cu corturile. Am făcut greva foamei 9 zile pentru a susține aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara. Am fost măcelăriți de minerii aduși de tovarășul Iliescu > în fața Teatrului Național. Aveam doar 15 ani. Aici (în Piața Universității, n. red) m-am întâlnit cu un prieten foarte bun, care stătuse în primul rând, față în față cu scutierii. Numele lui era Ionescu Radu Alexandru. A murit împușcat în obrazul drept, la ora 17.40 cu aproximație, chiar lângă mine… M-am întors singur acasă”, a adăugat acesta, amintind totodată că deși numărul oficial al morților a fost șase persoane, bilanțul real a fost mult mai grav.

„Se spune că au fost șase morți, șase femei violate, plus vreo 300 de oameni răniți, dar în realitate au fost vreo 160 de morți… Mare parte dintre aceștia sunt îngropați la Cimitirul Străulești 2, se poate vedea. Dovezi există.”

Foto: Mediafax (Răvan Chiriță)

La „Golaniada” din 1990 a participat și Teodor Mărieș, acum președinte al asociației 21 Decembrie 1989.

„În iunie ”90 eram arestat în jurul orei 04.30 de forțele de represiune ale lui Iliescu și petre Roman. Chițac (generalul Mihai Chițac, n. red) era în Piață, Diamandescu (generalul Cornelui Diamandescu, n. red) la fel… Toți capii Ministerului de Interne erau în Piața Universității la acea oră”, a povestit Mărieș pentru gândul.

„Prima dată am fost dus la Poliția Capitalei, apoi la Circa 4. M-au ascuns undeva prin Banu Manta pentru a nu mă putea găsi colegii. Undeva la ora 6 m-au eliberat și am mers înapoi Piață, iar apoi la Televiziune, unde s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a adăugat acesta.

„Tot ce s-a întâmplat în ziua de 13 iunie a fost politic”

Scenariul evenimentelor din iunie ”90 e simplu, spune Teodor Mărieș.

„Noi aveam revendicări politice, iar lor nu le convenea în niciun caz faptul că insistam după șase luni să aflăm cine a tras în noi până în 22 și după 22 decembrie. Că aveam curaj să întrebăm cât s-a furat din România în acele șase luni – adică 2 miliarde de dolari, care au dispărut din vistieria Guvernului român… Cei care au ucis au fost și primii care au ajuns cu mâna în buzunarul omului simplu”, crede acesta.

Cât despre lipsa tinerilor de la evenimentul de comemorare desfășurat în acest an, Mărieș apreciază că totul ține de educație, dar nici nu condamnă neștiința lor.

„Din păcate, istoria nu s-a scris corect, nu s-a scris cu date reale și atunci n-au de unde să învețe, n-au de unde să știe ce s-a întâmplat atunci… Nici n-aș vrea să-i condamn prea tare. N-au trăit, nu știu și e mai bine să nu știe ce am trăit noi în regimul comunist. E mai bine să se bucure de ce au acum.”

Ce se întâmpla în urmă cu 23 de ani

Pe 13 iunie 1990, trei garnituri pline cu mineri plecau din Petroșani spre București. În dimineața zilei următoare, aceștia intrau în Piața Universității unde poliția încerca deja să disperseze în mod violent studenții și ceilalți manifestanți împotriva regimului Ion Iliescu.

Fenomenul denumit „Golaniada”, după ce manifestanții au fost numiți „golani” de reprezentanții noii puteri, începuse însă încă de pe 22 aprilie, când Piața Universității fusese ocupată de demonstranți și proclamată „Zonă liberă de neocomunism”. Numărul manifestanților a crescut spectaculos de la zi la zi, personalități ale lumii culturale și unii politicieni alăturându-se protestatarilor.

Deși minerii au pretins că sosirea lor în Capitală are ca scop refacerea rondurilor cu flori din fața Teatrului Național, distruse de protestatari cu o zi în urmă, totul a degenerat în lupte violente.

Muncitorii din Valea Jiului au pătruns în sediile Facultăților de Geologie, de Litere și de Matematică distrugând bunuri importante și agresând numeroși profesori. Marian Munteanu, inițiatorul și coordonatorul demonstrației studențești a fost sechestrat și bătut cu bestialitate în incinta Universității de către mineri și alți membri ai forțelor de ordine, apoi a fost aruncat în fântâna arteziană de la Universitate. A fost transportat la spital în moarte clinică, însă medicii au reușit să îl salveze. După patru zile însă, Muntean a fost din nou arestat abuziv.

Pe 15 iunie, minerii au fost transportați cu autobuze la complexul Romexpo, unde președintele Ion Iliescu le-a mulțumit pentru „acțiunea plină de curaj”. Imediat după aceasta, minerii au fost duși la Gara de Nord, de unde au luat trenul înapoi către Valea Jiului.

Oficial, numărul răniților în timpul Mineriadei din 1990 a ajuns la aproape 750, iar șase persoane au murit. Cu toate acestea, numeroase voci au susținut întotdeauna că bilanțul real a fost cu mult mai grav.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase