Prima pagină » Magazin » Ce veste i-au dat medicii unei femei ajunse de urgență la spital. „Nu îmi venea să cred ce se întâmpla”

Ce veste i-au dat medicii unei femei ajunse de urgență la spital. „Nu îmi venea să cred ce se întâmpla”

O femeie în vârstă de 43 de ani, mamă a doi copii, a ajuns la un spital din Marea Britanie cu dureri abdominale acute, crezând că are o alergie la grâu. Două ore mai târziu, femeia a născut

O femeie în vârstă de 43 de ani, mamă a doi copii, a ajuns la un spital din Marea Britanie cu dureri abdominale acute. Femeia credea că are o alergie la grâu, dar ajunsă la spital a aflat că este însărcinată și două ore mai târziu l-a născut pe cel de-al treilea fiu al ei, scrie Daily Mail.

Teresa Howard susține că nu a știut că este însărcinată și că nașterea bebelușului a luat-o prin surprindere. „Nu îmi venea să cred ce se întâmpla”, a declarat britanica despre momentul în care și-a ținut pentru prima oară în brațe copilul.

FOTO: Daily Mail

Femeia a ajuns la spital cu ajutorul soțului său, iar primul lucru pe care l-a făcut medicul care a consultat-o a fost acela de a o felicita și de a-i spune că durata dintre contracțiile sale era de cinci minute. „Nu doar că tocmai aflasem că Teresa era însărcinată, dar și că era în travaliu”, povestește soțul ei.

Pentru că inima bebelușului începuse să bată din ce în ce mai încet, medicii au vrut să o ajute pe mamă să nască prin cezariană, dar în timp ce o pregăteau pentru intervenție s-a declanșat nașterea naturală.

Britanica povestește că făcea în fiecare seară o sută de „abdomene” în încercarea de a scăpa de ceea ce ea credea că ar fi fost kilograme în plus acumulate pe parcursul verii.

Recomandarea video

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Județul din România în care au fost găsite 19 persoane decedate în cele 2 zile de Crăciun. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat atunci când șoarecii de laborator au fost eliberați în natură?