Prima pagină » Magazin » Cele cinci „ADEVĂRURI” pe care le-am învățat la școală, dar sunt greșite

Cele cinci „ADEVĂRURI” pe care le-am învățat la școală, dar sunt greșite

Adrian Popa
Cele cinci „ADEVĂRURI
Iată câteva întrebări la care ar trebui să ne fie ușor să răspundem, pe baza a ceea ce am învățat cu toții la școală.

Iată câteva întrebări la care ar trebui să ne fie ușor să răspundem, pe baza a ceea ce am învățat cu toții la școală. Dar faptul că răspundem ușor nu înseamnă că răspundem și corect.

Câte simțuri au oamenii?
Care dintre aceste obiecte sunt magnetice: o roșie, corpul uman, agrafele de birou?
Care sunt culorile primare în  vopsele?
În ce zonă a limbii se simte gustul amar?
Câte stări are materia și care sunt acestea?
Să le luăm pe rând.

1. Simțurile umane

De peste 2000 de ani, încă din vremea lui Aristotel, se vorbește despre „cele 5 simțuri ale omului”,  iar ideea este remarcabil de persistentă, în ciuda multelor decenii de studii care infirmă această concepție. Până și ideea că există „un al șaselea simț”, misterios, este tot un reflex al convingerii că, în mod normal, oamenii au 5 simțuri. În realitate, avem mult mai multe simțuri, în afară de văz, auz, simț gustativ, olfactiv și tactil: propriocepția, simțul echilibrului, al temperaturii (termocepția),  al durerii (nocicepția), un simț al timpului (cronocepția), plus un număr de simțuri „interne” (interocepții), activate de stimuli proveniți din interiorul corpului și deservite de receptori specifici situați în organele interne. (Puteți citi aici un articol mai amplu despre simțurile umane.)

2. Magnetism

Dacă prin „magnetic” înțelegem proprietatea de a răspunde la acțiunea unui câmp magnetic el, atunci nu numai agrafele de  birou metalice sunt magnetice: corpul uman și roșia interacționează și ele cu câmpurile magnetice.

Agrafele și alte obiecte metalice care conțin fier, nichel sau cobalt sunt feromagnetice, adică sunt atrase de magneți. În schimb, apa din corpul uman și din roșie (sau, mai exact, nucleii de hidrogen din moleculele de apă din corpul nostru și din roșii) sunt respinse de câmpul magnetic – sunt diamagnetice. Dar forțele implicate sunt extrem de slabe, de aceea nu le observăm în mod normal. Însă faptul că organismul uman reacționează în mod specific la acțiunea unui câmp magnetic este aplicat în medicină, pentru obținerea de imagini ale structurilor din interiorul corpului uman cu ajutorul rezonanței magnetice (RMN).

Citește mai mult în  Descopera.ro >>>

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...