INTERVIU Dan C. Mihăilescu: „Școala sufocă, societatea putrezește, televiziunea tâmpește”. PLUS Ce scrisori primește criticul de la deținuți

Din 2000, este realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, de la PRO TV. În 12 ani, a ajuns să fie recunoscut pe stradă și să-și adune un public fidel care-i urmărește emisiunea în fiecare dimineață. Într-un interviu acordat ProTV Magazin, Dan C. Mihăilescu vorbește despre cererile ciudate pe care le primește de la admiratorii săi, despre anii de practică pedagogică și despre viitorul lui în televiziune.

– Sunteți un cititor de cursă lungă, ca să rămânem în tonul Jocurilor Olimpice recent încheiate. Ați obosit?

Trag nădejde să nu fiu obosit de lectură nici pe patul de moarte. Numai plăcerea scrisului și nesațiul histrionic îmi concurează patima cititului.

FLASH NEWS Adio păcănele în Arad? Decizia radicală care aruncă în aer sălile de jocuri din oraș

13:40

FLASH NEWS Trump face presiuni asupra aliaților NATO să-și intensifice prezența în Strâmtoarea Ormuz: „Le cer să intervină și să-și protejeze propriul teritoriu.“ „Îi vom ține minte!“

13:34

– Vi s-a întâmplat să vreți să citiți o carte dragă sufletului, pe care să o lăsați deoparte pentru că trebuie să terminați, mai întâi, cărțile pe care le aveți de prezentat?

Oooo, bineînțeles. De ani și ani îmi amân pasiunile și-mi las lecturile de suflet și dichis pentru august și ianuarie. De pildă, când aș fi avut eu vreme să forfotesc prin corespondența lui Céline, editată în Pléiade, de nu în săptămâna petrecută vara asta la Șimon-Bran?!

– Ați reușit să strângeți un public extrem de eterogen și foarte fidel. Ați mai spus în interviuri că vă recunosc și opresc pe stradă. Câți dintre aceștia au și citit dintre cărțile recomandate de dvs. în emisiune?

Bună întrebare. Să știți că nu foarte mulți. Aud frecvent variante ale formulei „așa mai știm și noi ce se publică prin lume, altminteri, nu prea intrăm în librării”. Între altele am aflat că sunt ascultat „câtă vreme fac sandvișurile pentru copii”, că „parcă spuneți povești, ca bunicul”, ori că „de multe ori, mă uit la dvs. ca la un spectacol și habar n-am despre carte ați vorbit”.

Ca să nu mai spun de scrisorile admirative ale unor deținuți din Pitești și București, care-mi cer „Papillon”, cartele telefonice și lame de ras, și care numai la librărie n-au cum să ajungă…

– Anul acesta, am mai trecut peste încă un bacalaureat dezastruos. Ce credeți că se întâmplă cu tânăra generație? Nu v-a tentat niciodată profesia de dascăl?

La bâlbâiala mea?!? Mă rog, să știți că la „practică pedagogică” am avut 10. Am predat în 1976, la „Sf. Sava”, psalmii lui Arghezi cu Biblia alături, de-am înmuiat găliganii. Pentru mine, în forjarea personalității familia e totul. Mai ales bunicii și învățătoarea, modelele „fermecătoare” ale primei copilării. În rest, școala sufocă, societatea putrezește, televiziunea tâmpește, Biserica îndepărtează și totul dezumanizează.

– Viața printre scriitori poate fi uneori destul de dură. Ați avut colegi de breaslă, mă refer la scriitori mai ales, care au fost nemulțumiți de felul în care i-ați prezentat?

Dinspre breaslă: ură, invidie, dispreț, în cel mai bun caz indiferență și tăcere. Slavă Domnului că ținta mea sunt cititorii, nu scriitorii.

– „Aduceți cartea” de 12 ani. La început nu credeați că treceți nici de primul sezon, acum cum vă vedeți viitorul ca om de televiziune?

Ei, Doamne, sigur că nu. Rămân legat de condei ca vița de arac. Dar ce a făcut PRO TV-ul din viața mea e curată alchimie. (Mioara Tronaru)