Marin Karmitz, producător al filmelor lui Lucian Pintilie: E nevoie să prezentăm TINERILOR istoria filmului din afara spațiului AMERICAN

Marin Karmitz, producător al filmelor lui Lucian Pintilie: E nevoie să prezentăm TINERILOR istoria filmului din afara spațiului AMERICAN
Publicat: 23/10/2018, 15:09

Marin Karmitz este o legendă a cinematografiei ultimei jumătăți de secol. A lucrat cu Marguerite Duras și cu Samuel Beckett pentru primele sale filme, din 1964 și 1966, a fost alături de Jean-Luc Godard, de Alain Resnais și Claude Chabrol, în calitate de producător, a semnat producții de succes de Krzysztof Kislowski și Gus van Sant, Abdellatif Kechiche, Abbas Kiarostami și Olivier Assayas.

S-a născut în România, în 1938, și a crescut în Franța. Legătura cu România a reluat-o în momentul în care a descoperit filmele lui Lucian Pintilie, căruia i-a devenit producător. A venit la București pentru a vorbi în cadrul festivalului Les Films de Cannes (19 – 28 octombrie) despre felul în care prietenia cu regretatul regizor (1933 – 2018) l-a făcut să revadă imagini din propria viață.

Reporter: Cum ați regăsit România?

Marin Karmitz: Prima dată m-am întors în București pentru filmările de la „O vară de neuitat”. La prima vizită, Titi Popescu m-a ajutat să intru în casa în care m-am născut. El a avut o autorizație să vizităm. Acum este ambasada Austriei. A fost dureros. Îmi aminteam multe lucruri. A fost o psihanaliză brutală. M-am confruntat cu lucruri aproape uitate. În ciuda războiului și în ciuda măsurilor anti-evreiești și a fricii, a violenței permanente, am avut o copilărie fericită. Evreii nu aveau dreptul să meargă la școală, așa că nu am mers la școală decât după ce am ajuns în Franța. Am păstrat multe imagini din acele momente, imagini legate de violență, dar și secvențe fericite. Aceste imagini au revenit atunci cu forță. Ce m-a bucurat a fost că, din momentul în care am ajuns la București prima dată, am pornit pe străzi în prima seară și am ajuns direct la casa în care locuisem. Se întuneca și nu mai venisem de când aveam opt ani. Apoi am revenit după câțiva ani pentru un premiu pe care l-am primit la Festivalul de film de la Cluj-Napoca.

Reporter: Ați căutat și de data aceasta să revedeți locurile în care ați copilărit?

Marin Karmitz: Ieri (sâmbătă, n.r.), am regăsit locul în care se afla întreprinderea la care a lucrat tatăl meu. Până în 1992, când l-am descoperit pe Lucian Pintilie, nu mai păstrasem niciun fel de legătură cu România. Nu prea erau ocazii să mă intereseze filmele de pe vremea lui Ceaușescu. Primul film românesc pe care l-am văzut a fost „Balanța”, de Pintilie. Din acel moment am început să lucrez cu Lucian și am făcut patru filme împreună.

Reporter: Cum a funcționat această reîntâlnire cu locurile pe care abia vi le aminteați?

Marin Karmitz: Am avut senzația că România, față de ce îmi aminteam eu, e ca Frumoasa din Pădurea Adormită. De exemplu, în jurul fostei noastre case încă mai erau străzi pavate cu piatră, încă mai erau felinare vechi, nimic nu se schimbase, dar totul era prost întreținut și murdar. Cândva se spunea că Bucureștiul e micul Paris, am regăsit asta chiar și în plimbarea de ieri. Pe de altă parte, am văzut și barbaria care încerca să facă Champs-Élysées de două ori mai mare. În anii ”90 exista și o anumită violență aici, o tensiune între cartiere și centru. Există istoria, foarte vie și foarte frumoasă alături de distrugerea ei. Era surprinzător și puternic.

Calitatea filmelor

Reporter: Ați spus că ați încetat să mai produceți pelicule pentru că a scăzut calitatea filmului francez. La ce v-ați referit?

Marin Karmitz: Calitatea este o noțiune pe care o definești prin comparație. Nu poți să spui dacă o cafea este rea dacă nu ai mai băut cafea bună înainte. Iar eu am băut cafea foarte bună, am făcut filme foarte bune, cu regizori foarte mari. Am lucrat cu Godard, cu Resnais, Chabrol, Taviani, Kislowski, Gus van Sant, Kiarostami. Toți acești cineaști au pus adevărate pietre la edificiul cinematografic. Acum, de la o vreme, poate pentru că am avut șansa să lucrez cu regizori atât de importanți, nu mai văd constructorii, văd numai zidari care încearcă să ascundă golul. Și asta nu mă prea interesează. Nu e neapărat vorba despre ceva cu caracter general. E o chestiune personală, pentru că ține de experiența mea, de vârsta pe care o am. Asta văd de obicei, cu excepția unor filme pe care le descopăr din când în când, ca pe niște perle, care încă mai apar în lume. Nu prea se întâmplă în Franța, dar sunt în cinematografia românească, în cea chineză, în filmul chinez, în cel japonez și încercăm, la MK2, să ne ocupăm de ele ca niște căutători de perle. Nu sunt foarte multe bune, dar sunt câteva pe care trebuie să le găsești. Ca să funcționeze structura, la început, trebuia să selectăm mai multe pelicule, pentru că era nevoie să prezentăm noutăți, aveam cifra de afaceri de care trebuia să ținem cont. Acum putem să prezentăm numai ceea ce ne place.

Reporter: Acum spuneți că e vorba despre ceva personal, dar printre lucrurile pe care le-ați reproșat de-a lungul timpului filmului francez se numără și limitarea tematică la subiecte mic-burgheze…

Marin Karmitz: Când vorbeam despre asta, aveam o funcție oficială în Franța, eram un fel de viceministru al Culturii. A trebuit să mă gândesc la ceea ce contează pentru fiecare domeniu. În cinema, în pictură, în muzică. Și mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu filmul francez de nu mai este la fel de inovator ca altădată. Și mi-am dat seama că are legătură cu educația. E vorba despre ceea ce învățăm la școală, în general, și la școala de film, în special. Am analizat cum funcționează școlile de film. În Franța e o școală foarte elitistă. Ca să ajungi la această școală trebuie să ai tot felul de diplome, să iei examene de bac la un anumit nivel. Asta face ca doar o anumită clasă socială să aibă acces la școală. Până la urmă, toți creatorii, și cei mari și cei mici, mai ales la debut, vor vorbi despre ceea ce cunosc. Iar ceea ce cunosc e familia, mediul de acasă, despre ceea ce i-a impresionat. Tinerii și tinerele care vin din mica burghezie și din clasa de mijloc vorbesc despre ce știu. Iar filmul reflectă acest lucru. Dar nu avem restul lumii. Nu știm ce se mai întâmplă în țară. Cei care ar putea vorbi nu mai au acces la școală, la economia cinematografică. De aceea cred că avem nevoie de un alt fel de școală. O școală deschisă mai mult față de lume. E nevoie să păstrăm ceea ce e bun din formula actuală, dar și să căutăm ceea ce ar oferi o deschidere mai mare.

Profesioniștii și valoarea amatorilor

Reporter: Credeți că se mai poate face film azi așa cum ați lucrat cu Beckett în anii ´60?

Marin Karmitz: Astăzi, oricine poate să facă un film. Evoluția tehnologiei dă o mare libertate. Și problema obișnuită a libertății e cum alegi ce merită făcut mai departe, cum folosești libertatea. Asta poate să fie complicat. Libertatea vine cu dificultățile pe care le știți deja în România. Cu un telefon, Claude Lelouch se pregătește să filmeze continuarea filmului „Un bărbat și o femeie”. Deci nu acestea sunt problemele. Când am făcut filmul cu Beckett îmi era greu să realizez trucajele. Laboratoarele nu știau cum să facă. L-am refăcut și e exact cum am vrut să îl facem inițial, cum îl vedeam eu și Beckett. Am putut să facem tot ce ne doream cu tehnologia digitală de acum. A fost incredibil. Deci se poate face mai ușor acum filmul cu Beckett, dar Beckett a murit. E o problemă de persoană, nu de posibilități tehnice.

Reporter: Ar fi și problema legată de implicarea pe care o puteți solicita actorilor, care s-a schimbat față de anii 70, de exemplu…

Marin Karmitz: Eu am rezolvat această problemă la momentul respectiv, ca regizor, pentru ultimul film pe care l-am făcut înainte să fiu pus pe lista neagră, pentru că femeile din acel film erau muncitoare care își jucau propriile roluri. La primul film am lucrat cu actori profesioniști pentru că un știam dacă pot să țin povestea singur. Am distribuit și actori, dar, după trei zile, muncitoarele care jucau în poveste au venit la mine și mi-au spus că li se pare că profesioniștii joacă fals. Și aveau dreptate. Godard a lucrat cu același subiect. Eu am fost asistent pentru filmul său. El a preferat să îi distribuie pe Yves Montand și Jane Fonda. Filmul meu a avut succes, iar al lui a fost un eșec groaznic. Cu toate că a lucrat pentru filmul lui Godard, Jane Fonda a venit în sălile în care era prezentat filmul meu ca să ne ajute să strângem bani pentru familia unui muncitor care murise.

Ce nu se mai poate azi

Reporter: Sunteți cunoscut și pentru faptul că ați ajutat mulți regizori cunoscuți să lucreze la filme noi după ce au lansat filme care au eșuat. Ați mai putea să faceți acest lucru azi?

Marin Karmitz: Nu prea. Ar fi mai greu. Acesta a și fost unul dintre motivele care m-au determinat să nu mai produc filme în mod direct. MK2 produce în continuare cam șase filme pe an. Sunt foarte legat de libertatea de creație. În cinema, puteam să fim foarte liberi cu câteva condiții. Dacă îmi plăcea scenariul, dacă nu era prea scump filmul. Libertatea însemna să nu depind de o televiziune, de stat și așa mai departe. Puteam să încerc să găsesc bani. Așa am făcut ceea ce numeam „al doilea prim film” pentru mulți regizori. Azi nu se mai poate să găsești bani după ce ai făcut filmul. Dacă nu ai televiziunea înainte să filmezi, nu o mai găsești după. Dacă nu ai ajutorul de la stat înainte să faci filmul, nu mai ai cum să îl obții după.

Reporter: În acești 40 de ani, cum s-a schimbat răspunsul publicului la filmele pe care le-ați distribuit?

Marin Karmitz: În Franța, am petrecut mult timp educării publicului. Am rezistat invaziei cinematografiei americane. A trebuit să reobișnuim spectatorii cu filmul subtitrat. A fost o mișcare care mergea spre dublarea filmelor. În toate țările pe care le știm, 80-85% din piața de film e alcătuită din filme americane dublate. Mai sunt și alte aspecte, căderea Zidului Berlinului, globalizarea, evoluția digitală, comunicarea, distribuția și cele două-trei generații care au crescut la televizor și cu acces la înregistrări video. E nevoie să prezentăm tinerilor istoria filmului din afara spațiului american. Altfel ar fi ca și cum nu ați învăța la școală să citiți decât în limba maternă și ați rămâne izolat de lume. Nu prea te învață nicio școală cum să citești imagini. Iar imaginile sunt peste tot. Și nu ne învață nimeni să le citim. Practic, tinerii ajung să nu fie obișnuiți decât cu modul de folosire al imaginilor americane, cu seriale și nu mai au aces la nimic altceva. A trecut mult timp de când filmul american era influențat de Noul Val francez. Am făcut și eu filme americane. A fost foarte interesant. Am lucrat cu Gus van Sant. Era un cineast marginal. A făcut la început filme independente care au avut succes. A fost luat la Hollywood și ceea ce se întâmplă acolo l-a îngrozit. A făcut filme proaste acolo. S-a mutat la Portland și am lucrat împreună și am câștigat două premii Palme d´Or la Cannes. Studiourile l-au chemat iar. Apoi a făcut un film bun, apoi altul mai puțin bun și acum nici nu mai știu ce face. Cred că nici el nu știe ce mai face. Sunt alegeri personale. Talentul dispare dacă nu îl întreții. E fragil.

Reporter: Dacă ați fi început azi cariera legată de producție și distribuție de film, ați fi avut cum să reușiți?

Marin Karmitz: Nu aveam cum! Ceea ce am făcut cu sălile de cinema, cu distribuția, cu producția de film (…) nu mai merge la fel. Sunt ultimul mohican. Ieri am văzut un articol în Liberation în care un regizor chinez, Jia Zhang-ke, cu care lucrez, a fost întrebat în legătură cu un festival pe care acesta îl realizează într-un oraș istoric din țara sa, Pingyao. Jurnaliștii fancezi au mers acolo și el le-a spus că se vede drept noul Marin Karmitz. Cum să facă asta în China (…) cred că o să ajungă în închisoare.

Reporter: Cum s-a schimbat pentru dumneavoastră filmul românesc de când l-ați întâlnit pe Lucian Pintilie?

Marin Karmitz: Pentru mine, e un motiv de bucurie. Cred că filmele românești arată că, atâta timp cât este întreținută o flacără, există o speranță. Cred că Lucian Pintilie a oferit sens acestei flăcări și a relansat cinematograful românesc în lume. El a dat ocazia unei întregi serii de realizatori să arate că pot face film. Cred că a fost același mod de impulsionare pe care îl oferă marii campioni în sport. Cred că același lucru s-a întâmplat și în Iran, cu cineaștii iranieni care au făcut să conteze azi filmele de acolo, la fel în China, unde sunt filmele istorice făcute de cineaști de partid, dar tinerii fac un cinema de protest, spun altceva. Pentru mine, e foarte important să văd că tinerii cineaști români au putut să facă acest lucru.

Marin Karmitz s-a născut pe 7 octombrie 1938, la București, și a emigrat în Franța la vârsta de 9 ani. A devenit cunoscut în Franța ca regizor, distribuitor și producător de film. A fondat, în 1967, compania MK2, specializată în film independent. Printre primele producții la care a lucrat ca asistent s-au numărat filmele de debut ale unor regizori ca Agnes Varda și Jean-Luc Godard. Primele scurtmetraje pe care le-a regizat i-au adus colaborări cu Marguerite Duras și Samuel Beckett. În 2014, după eșecul comercial a patru filme produse de el în 2012, Marin Karmitz a anunțat că renunță la producția de filme, dând vina pe scăderea calității filmului francez.

În 2016, a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare în Franța.

Foto: Hepta

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
Scandal la Antena 1. De ce au refuzat Petre și Buble să participe la ediția...
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
30 noiembrie şi 1 decembrie, zile libere legale. Ce compensaţii trebuie să primeşti de la...
Surpriza Dacia pentru toți ROMÂNII. Anunțul a fost făcut azi!
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Cum poate fi anihilat în doar două secunde virusul SARS-CoV-2. Descoperirea medicilor din Israel
Scandal la Antena 1. De ce au refuzat Petre și Buble să participe la ediția...
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Cozi kilometrice către peștera Sfântul Andrei. Video
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Un bărbat a murit după ce a coborât din mașină să-și remedieze o avarie
Șoc în România. Ce a făcut Klaus Iohannis. S-a aflat adevărul chiar acum
Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă? „Mi-au...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...