Prima pagină » Magazin » Mărturia cutremurătoare a unui erou de la Cernobîl despre noaptea tragediei: Mi s-a ordonat să merg acolo

Mărturia cutremurătoare a unui erou de la Cernobîl despre noaptea tragediei: Mi s-a ordonat să merg acolo

Mărturia cutremurătoare a unui erou de la Cernobîl despre noaptea tragediei: Mi s-a ordonat să merg acolo
Alexei Ananenko, un fost inginer de la Cernobîl, care a reușit să împiedice o a doua explozie, spune despre el că nu este un erou, ci doar a urmat un ordin fără să știe în ce situație periculoasă a intrat.

Ananenko, acum ajuns la vârsta de 59 de ani, este unul dintre cei trei ingineri care au împiedicat producerea unei noi catastrofe. Alături de cei doi, a coborât, în mod voluntar, în miezul reactorului din Cernobîl pentru a goli un rezervor situat la trei metri adâncime, scrie Express.co.uk.

Acum, fostul inginer locuiește într-un apartament modest de la periferia Kievului, Ucraina, și insistă să nu mai fie considerat un erou.

„Mi-am făcut doar meseria. Mi s-a ordonat să merg acolo, așa că am făcut-o. Nu mi-a fost frică”, mărturisește Alexei Ananenko.

Referitor la miniseria Cernobîl, bărbatul spune că el și ceilalți doi voluntari au urmat doar niște ordine, fără a fi informați clar cu privire la riscul la care se expun.

Aceștia au folosit lanterne pentru a reuși să localizeze robineții rezervoarelor de apă pe care le-au deschis: „Am auzit zgomotul și ne-am dat seama că apa a început să se golească. A fost superb”.

În urma acestei intervenții eroice, fostul inginer nu a avut probleme grave de sănătate și a continuat să lucreze în domeniul nuclear până în 2017. Veteranul de a fost obligat să se pensioneze în urma unui accident rutier în urma căruia a stat în comă timp de 4 luni.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?