Prima pagină » Magazin » Metallica a susținut un concert „în surdină” în Antarctica

Metallica a susținut un concert „în surdină” în Antarctica

Metallica a susținut un concert
Trupa Metallica a susținut un concert inedit în Antarctica, în fața unui public alcătuit din peste 100 de spectatori echipați cu căști, iar show-ul formației americane a fost unul "silențios", în timpul căruia instrumentele nu au fost amplificate, pentru a nu tulbura mediul înconjurător.

Trupa Metallica a susținut un concert inedit în Antarctica, în fața unui public alcătuit din peste 100 de spectatori echipați cu căști, iar show-ul formației americane a fost unul „silențios”, în timpul căruia instrumentele nu au fost amplificate, pentru a nu tulbura mediul înconjurător.

Antarctica era singurul continent pe care celebrul grup rock american nu cântase până acum, informează AFP.

La acest început de vară australă, concertul trupei Metallica, programat duminică, la ora locală 22.30, a putut să se desfășoare la lumina zilei, în apropierea unui ghețar, în baza științifică argentiniană Carlini, sub un dom transparent, care a protejat artiștii și spectatorii de vântul glacial ce mătură acest continent acoperit de ghețuri.

Purtând căciuli și protejându-și ochii cu ochelari de soare, rockerii americani au concertat în fața câtorva oameni de știință și a 100 de fani aleși de organizatorul concertului, o companie producătoare de băuturi carbogazoase, pe un teren plan, în apropiere de helioportul acelei baze de cercetări științifice.

Concertul a fost sonorizat grație unui grup electrogen și a unor panouri solare, însă fără amplificatoare și microfoane, fiind difuzat printr-un streaming video online. Doar sunetele produse de tobă și de vocile rockerilor american erau perceptibile.

Purtând o șapcă, solistrul trupei americane, James Hetfield, și-a întrebat fanii la începutul concertului dacă sunt pregătiți pentru a intra în istorie, înainte de a interpreta câteva dintre piesele celebre ale formației sale.

Potrivit revistei Rolling Stone, acesta a fost abia al doilea concert organizat în Antarctica. Grupul rock Nunatak, compus din oameni de știință, s-a produs în Antarctica în 2007 în cadrul proiectului „Live Earth”, o serie de concerte susținute simultan pe toată planeta cu scopul de a sensibiliza opinia publică în legătură cu fenomenul de încălzire globală.

Una dintre cele mai apreciate formații rock din istorie, Metallica s-a înființat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri și a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu ușurință una dintre cele mai bune și mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formațiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în același timp extinzând granițele genului trash, folosind viteza și volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compozițiilor.

Metallica a susținut trei concerte în România, dintre care cel mai recent în vara anului 2010, la Festivalul Sonisphere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut