Prima pagină » Magazin » NOMINALIZĂRI OSCAR 2013. LINCOLN, filmul în care Steven Spielberg aduce în prim-plan omul, nu președintele

NOMINALIZĂRI OSCAR 2013. LINCOLN, filmul în care Steven Spielberg aduce în prim-plan omul, nu președintele

LINCOLN, cea mai noua producție a regizorului Steven Spielberg, a adunat 12 nominalizări la Premiile OSCAR 2013

Lincoln, cea mai noua producție a regizorului Steven Spielberg, a adunat miercuri 10 nominalizări la Premiile BAFTA 2013. O zi mai târziu, pelicula a fost nominalizată la 12 categorii la PREMIILE OSCAR 2013.

Filmul a trecut astfel pe primul loc în clasamentul favoritelor și ar putea câștiga trofee atât datorită jocului impecabil al actorilor, cât și al scenariului sau costumelor.

Bazată pe romanul biografic „Rivalii: Geniul politic a lui Abraham Lincoln”, de Doris Kearns, pelicula aduce în atenția publicului ultimele luni de viață ale celui de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Personajul celui care în 1862, în timpul Războiului Civil American, pronunța „Proclamația emancipării” prin care toți sclavii deveneau liberi este interpretat de Daniel Day-Lewis.

Foto: Hepta

Actorul în vârstă de 55 de ani, câștigător a două premii Oscar pentru rolurile din „There Will Be Blood” (2007) și „My Left Foot” (1989), a acceptat propunerea lui Spielber abia după 10 ani de la prima încercare a regizorului de a-l coopta pentru acest rol.

Potrivit The Hollywood Reporter, refuzul inițial al lui Day-Lewis a fost confirmat chiar de Spielberg, care a arătat că scenariul inițial al filmului nu a reușit să îi stârnească interesul actorului britanic.

„Dragă Steven, a fost o adevărată plăcere să discut cu dumneavostră. Am ascultat cu mare atenție tot ce mi-ați spus despre acestă parte interesantă a istoriei și încă de când am citit scenariul am regăsit toate detaliile ce descriu evenimentele monumentale și portretele pline compasiune ale principalelor personaje, ambele puternice și emoționante”, arăta Day-Lewis într-o scrisoare adresată regizorului. „(…) oricât de fascinat aș fi de Abe (Abraham Lincoln, n. red), simt mai degrabă fascinația unui spectator recunoscător care dorește să vadă o astfel de poveste, decât aceea de a fi un participant”, scria el.

Spielberg s-a văzut atunci nevoit să rescrie scenariul și, totuși, răspunsul negativ al actorului nu s-a schimbat decât atunci când Tony Kushner, câștigător al Premiului Pulitzer pentru piesa „Angels in America: A Gay Fantasia on National Themes”, a venit cu propria variantă.

Decizia se pare că a fost una inspirată, căci prestația lui Daniel Day-Lewis a fost primită foarte bine de criticii de film în luna noiembrie, după premiera din America.

„Înalt și slab, cu mâini mari și un gât lung, fizicul lui Day-Lewis reconstituie imaginea lui Lincoln mult mai veridic decât toți cei care au jucat înaintea sa acest rol”, scria Charles McGrath într-un material publicat de New York Times. Potrivit jurnalistului, actorul s-a pregătit intens timp de un an pentru a-și putea construi personajul, timp în care a citit sau a studiat fotografii ale fostului președinte. „M-am uitat la ele (la poze, n. red) în felul în care uneori îți privești reflexia în oglindă și te întrebi cine este acea persoană căre te privește și ea. (…) Există întotdeauna decizii practice pe care trebuie să le iei în ceea ce privește personajul pe care îl interpretezi.”, a povestit actorul.

În plus, potrivit Daily Mail, Day-Lewis a exersat atât de mult pentru a intra în pielea personajului său, încât a cerut întregii echipe de producție și chiar lui Steven Spielberg să i se adreseze folosind apelativul „Domnule Președinte”, chiar și în afara platoului de filmare.

Foto: Hepta

De asemenea, într-un interviu acordat ABC, Steven Spielberg a arătat că și documentarea sa pentru acest film a presupus o muncă dificilă și complexă, mai ales că volumul lui Doris Kearns Goodwin i-a înfățișat un personaj istoric ușor diferit de imagine clasică.

„Era ciudat să îl privești. Vocea sa parcă nu se potrivea cu statura și obișnuia să încălzească atmosfera cu o poveste ciudată care nu avea nicio relevanță cei prezenți acolo”, a povestit regizorul. „Există atât de multe lucruri ciudate, bizare  despre Abraham Lincoln pe care cred că nimeni nu avut curaj să le scoată din sertar”, a încheiat el.

Chiar dacă filmul își concentrează atenția în jurul figurii lui Lincoln, o evoluție importantă are și actrița Sally Field, cea care interpreteză rolul soției fostului președinte, Mary Todd.

Foto: Hepta

„Datorită interpretării lui Sally poți să ai cu adevărat imaginea unei femei puternice”, a afirmat Day-Lewis pentru ABC.

Filmul „Lincoln” va avea premiera în România pe 1 februarie 2013.

Producția i-ar putea aduce și un nou trofeu Oscar lui Steven Spielberg, producătorul de film cu cel mai important succes financiar al tuturor timpurilor.

Cele mai mari încasări s-au datorat filmelor „Jurassic Park”, „Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull” și „Saving Private Ryan”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Obama îl face praf pe Trump înaintea alegerilor: „N-am mai văzut un președinte atât de corupt”
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Surpriză după Brexit! Marea Britanie ar putea reveni la libera circulație cu UE. Ce anunț a făcut Andy Burnham
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic