Prima pagină » Magazin » Pentru ce sumă a fost vândută la licitație o bandă desenată cu Tintin

Pentru ce sumă a fost vândută la licitație o bandă desenată cu Tintin

Pentru ce sumă a fost vândută la licitație o bandă desenată cu Tintin
O bandă desenată cu Tintin, realizată de desenatorul belgian Herge, a fost vândută cu prețul record de 1,6 milioane de euro la o licitație organizată la Paris, informează bbc.com.

Acea bandă desenată, realizată pe două pagini, în cadrul seriei „Le Sceptre d’Ottokar”, a fost publicată în Le Petit Vingtième, suplimentul pentru copii al cotidianului belgian conservator Le Vingtième Siècle, în anul 1939.

Desenele includ silueta eroului Tintin și cea a bunului său prieten, câinele Snowy, aflați la bordul unui avion care este pe cale să se prăbușească.

Opera, vândută la licitație de casa Sotheby’s, avea un preț estimativ de 800.000 de euro, dar a depășit de două ori estimările specialiștilor.

La aceeași licitație au fost puse în vânzare 65 de desene originale aparținând unor maeștri ai benzilor desenate din Europa și Statele Unite.

Colecția scoasă la licitație i-a aparținut lui Jean-Arnold Schoofs, unul dintre cei mai mari colecționari de benzi desenate din lume.

Licitația a generat încasări totale de 2,7 milioane de euro, iar cinci loturi au stabilit noi recorduri mondiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...