Prin ce metode se stimula cercetarea înainte de Premiul Nobel

Cu toate că Premiul Nobel se acordă doar de 115 ani, recunoașterile pentru eforturile științifice au o istorie mult mai lungă, scrie Descoperă.

Precursorii științelor moderne, și anume primii astronomi, filosofi, fizicieni, alchimiști sau ingineri ofereau descoperirile, invențiile ca un cadou pentru patronii puternici și, după caz, chiar regilor. Autorii își prefațau cărțile cu extravagante scrisori de dedicații și puteau fi răsplătiți pentru aceste activități. Mulți dintre aceștia își desfășurau munca în afara unei academii, însă, chiar dacă unii dintre aceștia primeau salarii modeste din partea unei academii, nu existau sponsori care să le ofere ajutor, mai puțin Biserica Catolică. Așadar, darurile de la patroni reprezentau o binecuvântare pentru cercetători.

În cele din urmă, diferitele tipuri de stimulente, precum premiile și nominalizările au devenit mult mai comune și mai apreciate față de favorurile din partea patronilor bogați. Însă, în timpul Renașterii, precursorii oamenilor de știință primeau cadouri de la conducători pentru a compensa efortul lor. Dar pentru a primi atenția unui susținător, decoperirile trebuiau prezentate într-o manieră extravagantă, ieșită din comun, astfel că Galileo Galilei (1564-1642) a prezentat decoperirea lui Jupiter drept un cadou venit din altă lume pentru Prințul Cosimo, iar acesta i-a oferit funcția de filosof și matematician al curții regale.

Eclipsă de soare pe 17 februarie 2026. Ce zodii sunt favorizate

11:00

ACTUALITATE Dan Dungaciu: „Rubio se duce în vizită în două țări europene care sunt considerate oile negre”

11:00

Tycho Brave (1546-1601), un mare astronom danez din timpul Renașterii, primea în schimbul eforturilor sale de cercetare, bani și produse chimice ce îl ajutau în activitatea sa. De cele mai multe ori, patronii le ofereau medalii din argint cu imaginea lor, reprezentând o formă predecesoare a premiului Nobel de astăzi. Reoferirea cadourilor era, de asemenea, o practică extrem de întâlnită, întrucât atunci când un patron primea rezultatul unui studiu, această decoperire era folosită în interes propriu, în procesul de acordare a cadourilor cu scopul de a impresiona și de a învinge dușmanii.

Cu toate acestea, darurile puteau fi, uneori, nedorite și nepotrivite, mai ales în cazul în care interveneau în discuție diferențele culturale, iar cercetătorii au realizat că această practică era nepotrivită pentru încurajarea efortului creator. Experimentele necesitau prezența și efortul mai multor oameni pentru ca cercetarea să se desfășoare pe perioade lungi de timp, iar darurile trezeau o competiție acerbă între cercetători, lucru care afecta decisiv procesul de cercetare, ce necesita uniune.

Cu toate că rivalitatea putea antrena dorința de studiu și de cercetare, o competivitate acerbă nu era de dorit, căci foarte mulți dintre cercetători considerau că, dacă procesul lor nu va fi finalizat de-a lungul vieții, nimeni nu îl va finaliza. Tocmai din acest motiv, promotorii științei experimentale au dorit ca această practică să nu mai aibă loc.

Societățile de colaborare științifică, care au luat naștere la mijlocului secolului XVII erau bazate pe acest demers, iar periodicele pe care acestea le-au publicat au încurajat cercetătorii să întreprindă activități de studiu, care vor fi publicate fără dedicația obligatorie către un anumit patron bogat care putea oferi foloase necesare continuării activității de studiu.

Pe lângă satisfacția de a-și vedea numele publicat, academiile au început să ofere premii pentru aceste eseuri, practică întâlnită și astăzi. Istoricul Jeremy Caradonna a estimat că la competițiile din Franța ce au avut loc între anii 1670 (când Royal Academy of Science a adoptat acest procedeu) și 1794 s-au înscris aproximativ 15.000 de participanți.

Mai mult decât atât, statele ofereau și nominalizări pentru cei care găseau rezolvări la problemele ce marcau lumea științifică din acea vreme, cea mai populară fiind cea oferită de către English Board of Longitude, începând cu anul 1744, pentru descoperirea modului în care se poate afla longitudinea marilor.