Războiul lui Hitler contra femeilor. Povestea lagărului de concentrare de la Ravensbrück

Potrivit istoricilor, istoria lagărului de la Ravensbrück, situat la nord de Berlin, într-un loc idilic, nu ar trebui să rămână „la periferia istoriei” genocidului nazist. Heinrich Himmler, arhitectul anihiliării în masă, a fost interesat în mod deosebit de Ravensbrück, deoarece amanta sa, Hedwig „Haschen” (Iepurașul) Potthast, mama celor doi copii ai săi, a dus o viață normală în apropierea lagărului de concentrare, precum și germanii din localitatea învecinată Furstenberg,  scrie theguardian.com.

În cartea sa, „If This Is a Woman”, autoarea Sarah Helm oferă o cronică emoționantă a celor șase ani de Ravensbrück. „Așa cum Auschwitz a fost capitala anihilării evreilor, Ravensbrück a fost centrul atrocităților comise împotriva femeilor”, scrie aceasta.

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu, mesaj în noapte, după ridicarea controlului judiciar: „Primim acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu”

00:23

ACTUALITATE Magiunul poate dispărea din Marea Britanie. Cu ce va fi înlocuită marmelada în Regat din cauza Brexit

00:17

Helm estimează că lagărul a fost mai mic decât alte asemenea fabrici ale morții. Supraviețuitoarele au tăcut, crezând că nimeni nu le va crede. Prizonierele erau doar femei și doar câteva aparțineau neamului evreu. Cele mai multe femei erau considerate „ființe inferioare” – renegate social, țigănci, luptătoare ale Rezistenței, martore ale lui Iehova, inamice politice, prostituate, bolnave și chiar persoane cu probleme psihice. Aceste femei proveneau din 20 de țări, printre care Ungaria, Franța, Olanda, Uniunea Sovietică etc.

În contextul atrocităților, s-au creat legături extraordinare, marcate de eroism, tenacitate supraomenească și dorința extraordinară de a supraviețui, precizează Sarah Helm. Femeile care au fost neveste, doctori, cântărețe de operă, academiciene și chiar infractoare nu doar că au supraviețuit, ci s-au asigurat că drama lor va fi cunoscută de toată lumea.

Singurul lagăr nazist pentru femei a fost inaugurat în mai 1939, pentru a găzdui 3.000 de persoane. Acesta dispunea chiar și de un salon de coafură pentru femeile gardian. Prizonierele dormeau câte 150 într-o singură baracă. În momentul său de ocupare maximă – februarie 1945 – în lagăr erau 46.473 femei. Bebelușii acestora erau lăsați să moară de foame. În 8 luni, au murit peste 600. Copiii erau sterilizați. Până la 50.000 de femei au fost ucise – gaze, împușcate, exploatate până la moarte la muncă (Siemens a folosit sclavi în fabrica sa din zonă). Gardienii au fost recrutați din rândul femeilor din zonă, care au devenit adevărați monștri „cu câini și bâte”. O abatere minoră – precum ondularea părului – putea aduce 25 de lovituri de bici și o ședere de câteva săptămâni la carceră, fără pat și mâncare.

Cum au supraviețuit aceste femei? Pentru a descoperi răspunsul, Helm a călătorit în Polonia, Franța, Olanda, Israel și alte țări, unde a discutat cu supraviețuitoarele. Jeannie Rousseau, o franțuzoaică, a refuzat să producă arme pentru germani. „Puteai refuza ceea ce se întâmplă. Unii s-au complăcut. Eu am fost în tabăra celor care au refuzat”, a spus aceasta.

O altă prizonieră, Elsa Krug, prostituată din Dusseldorf, a refuzat să își bată colegele. De asemenea, „Armata Roșie a femeilor” din lagăr s-a asigurat că echipamentele pe care le producea pentru naziști erau sabotate.

Începând cu 1942, mai multe prizoniere au fost folosite drept cobai. În „cazurile speciale”, medicii groazei tăiau mușchii de la picioare, unde introduceau sticlă, lemn sau țărână, lăsând rănile netratate sau tratându-le cu diverse medicamente. Oasele femeilor erau zdrobite. Experimentele nu încetau. Când a venit momentul ca femeile cobai să fie ucise, celelalte le-au ascuns, salvându-le astfel viața.

La Ravensbrück, cei care își turnau colegii de lagăr erau prețuiți. Prizonierii erau promovați și deveneau paznici nemiloși, precum fosta jurnalistă „Manchester Guardian”, Carmen Mory din Elveția. Aceasta și-a tăiat venele înainte să fie executată. Este cunoscut faptul că foarte puțini paznici au fost pedepsiți. Chiar și în primele zile după eliberarea lagărului de la Ravensbrück, în 1945, prizonierele au fost rănite de armele aliaților și violate de soldații ruși, care le-au întrebat: „Ați ieșit din morminte?”.