Rolul salivei în declanșarea obezității, evidențiat de cercetări genetice – studiu

Fiecare om posedă un număr variabil de copii ale genei care sintetizează amilaza salivară, iar acele variații pot merge de la una la 20 de copii.

Persoanele cu cel mai mic număr de copii ale genei amilazei salivare (și care au, astfel, puțină amilază în sânge) prezintă un risc de 10 ori mai mare de a deveni obeze, a afirmat o echipă internațională de cercetători, coordonată de Philippe Froguel, profesor la CNRS, Institut Pasteur din Lille și la Imperial College din Londra.

Fiecare copie lipsă a acestei gene crește cu 20% riscul de obezitate, afirmă autorii studiului, apărut în revista Nature Genetics. Studiul demonstrează pentru prima dată legătura genetică între digestia glucidelor complexe și obezitate.

TELECOMUNICAȚII Tranzacție de 1 miliard de euro pe piața telecom din Europa. Deutsche Telekom, în centrul afacerii

09:32

ANCHETĂ Hoții din Timiș, prinși în timp ce ar fi pregătit o nouă spargere. Cum își urmăreau victimele înainte să dea lovitura

09:29

Cerealele, pâinea, pastele, orezul, cartofii și legumele uscate conțin amidon, denumit „zahăr lent”.

De la apariția agriculturii, în urmă cu 10.000 de ani, numărul de copii ale genei AMY1 care administrează această enzimă salivară, situată pe cromozomul 1, a crescut la specia umană, înzestrându-le pe persoanele care secretă cantități mari de amilază salivară cu un avantaj nutrițional selectiv.

Aproximativ un miliard de persoane sunt în prezent supraponderale. Sedentarismul și alimentația dezechilibrată fac parte dintre elementele care favorizează obezitatea, dar există și factori genetici care predispun la obezitate. Aproximativ 5% dintre persoanele obeze sunt purtătoare ale unei mutații pe una dintre genele care controlează apetitul, suficient de puternică pentru declanșa obezitatea. Studii recente au identificat 70 de gene ale obezității comune, însă impactul lor este slab și nu explică decât o mică parte a riscului genetic (4%). Regiunea din genom care conține gena AMY1 explică aproape 10% din riscul genetic.

Două ipoteze au fost formulate pentru a explica acest rol favorizant al obezității al deficienței în amilază salivară. Masticația alimentelor și digestia lor parțială în gură ar putea avea un efect hormonal ce declanșează un nivel mai mic al sațietății la persoanele cu mai puțină amilază. Potrivit celeilalte ipoteze, slaba digestie a amidonului ar putea modifica flora intestinală și, astfel, să contribuie indirect la obezitate sau chiar la diabet, așa cum sugerează primele studii realizate pe persoane cu salivă bogată sau săracă în amilază. Persoanele cu puțină amilază salivară au astfel o glicemie anormal de ridicată atunci când mănâncă amidon.

Aceste rezultate deschid noi perspective de prevenție și tratament în cazul obezității, care vor ține cont de digestia alimentelor și transformarea lor în tractul intestinal.