Român premiat la un prestigios concurs de design din Los Angeles. Lilian Captari: „Un arhitect nu proiectează pentru ziua de azi” – GALERIE FOTO

Câștigător al unui al doilea premiu în ultimii șase ani, Lilian Captari a gândit pentru clientul său, Frassino Domnica, un spatiu stereotipal de „casă”, un experiment în adevăratul sens al cuvântului, în condițiile în care, a declarat acesta pentru Gândul.info, alți clienți n-au acceptat un asemenea design și un asemenea concept.

„A fost înregistrată (n.r. – în concursul IDA) la categoria town house, însemnând o casă pe un lot destul de restrâns, un lot urban. Nu este o vilă pe un lot foarte mare în afara orașului. În oraș nu-ți prea permiți să te desfășori așa ca într-o zonă deschisă și, atunci, sunt provocări speciale, structuri speciale și adaptări ale condițiilor de construcție”, a precizat arhitectul.

Acesta a adăugat că a experimentat aproximativ doi ani cu un material destul de nou pe piață, este vorba despre o tablă fălțuită din aluminiu tratat, de proveniență austriacă (Prefa), și care are o garanție foarte mare, ocazie cu care a și reușit, dovadă vie fiind toYA – root house.

„La noi nu se obișnuiește să se folosească materiale rezistente în timp, ci mai mult cele mai ieftine și convenabile la preț. Eu gândesc însă în locul clientului și spun că, în loc să renovezi fațada de cinci ori în 50 de ani, nu o faci decât o dată”, a mărturisit Lilian Captari. „În arhitectura nordică este mereu prezentă această soluție. Dânșii au terminat cu aceste experimente în anii 90, iar în 2000 aveau rezultate. Noi am început în 2000 și ceva, iar abia acum, în al doilea deceniu după 2000, am început să avem și noi rezultate. Sunt câteva astfel de concepte în țară, nu suntem primii, dar rezultatul este destul de bun. Vorbim de experimentarea cu materiale neconvenționale, dar foarte rezistente, care dau un aspect deosebit clădirii și o aduc într-un rang se segment rezidențial domestic, în care arhitectura contemporană poate fi domesticită și poate să arate într-un fel mai aproape de clientul final, decât ceva abstract și doar pe gustul arhitecților”.

Captari a precizat că la proiectul care a obținut mențiunea de onoare s-a folosit o structura din aluminiu atât pentru aplicarea pe acoperiș, precum și pe fațadă.

„Încercarea de a o folosi pe plan vertical este destul de riscantă”, a mărturisit arhitectul Lilian Captari, care totuși a reușit să strunească materialul inovator.

El a adăugat că a mai folosit un amestec de lemn și de plastic care dă în timp o durabilitate sporită produsului finit.

„Este un material destul de scump. El se folosește la piscine ca terasare. Este rezistent la umezeală și îngheț și nu se deformează ca un lemn obișnuit, dar arată ca un lemn”, a mai adăugat șeful Urban Office.

„Prefer să am un 9 puternic, decât un 10 foarte șovăit”

Românul a explicat în câteva cuvinte ce înseamnă jurizarea unui eveniment de talia IDA. Cel mai imporant lucru în evaluarea unei lucrări de arhitectură, a precizat Captari, este viziunea asupra produsului final al operei de arhitectură, nu asupra demersului financiar care a generat acel produs.

Poate din această cauză nici nu a dat detalii despre cât anume l-a costat pe client produsul final, câștigător la IDA.

„Acestea sunt secundare (n.r. – demersul financiar ș.a.). Dacă n-ar fi fost demersul corect și nu s-ar fi implementat soluții coerente, nu ar fi existat produs de jurizat. Este ca la mașini. Degeaba ne interesăm de capacitatea de producție a unui anumit brand sau de investiții, dacă produsul finit arată și merge prost. Imediat apare critica specialiștilor și a utilizatorilor. În cazul dat, în mare parte se apreciază produsul operei de arhitectură, cum arată el în contextul actual, în contextul evoluției artei în arhitectură. (…) Un arhitect nu proiectează pentru ziua de azi”, a mai spus arhitectul român.

În mod normal, mai spune el, se alcătuiește un juriu internațional format din arhitecți în cazul concursurilor specializate. Aceștia trebuie să fie lideri mondiali în domeniu, care sunt la curent cu toate noutățile și apreciază lucrările înscrise în concurs în funcție de asta. De asemenea, aceștia sunt invitați pe baza unor portofolii de lucrări.

În plus, contează foarte mult cariera pe fiecare membru o are în spate, dar și participarea la dezbateri publice sau de specialitate, „într-un cerc mai restrâns”, referindu-se în mare măsură doar la arhitecți practicieni.

Practicienii, recunoaște el, sunt la curent cu toate noutățile și pot dovedi plagiatele din prima.

„Bineînțeles, și notorietatea dobândită din aceste dezbateri și propuneri teoretice contează, dar mai rar. Teoreticienii, în general, nu participă atât de mult la premiere și jurizare, ci mai mult practicienii”, a apreciat Lilian Captari. „Arhitectura nu poate fi apreciată dacă aparține deja unui stil existent și nu s-au făcut inovații în niciun fel. De asta spun că a fost un experiment, pentru că orice proiect pe care noi îl demarăm este un experiment în contextul dat”.

El recunoaște că a fost și el, la rândul lui, membru în nenumărate jurii din țară, cuantificarea calităților unui produs de arhitectură fiind similară cu cea a în care este jurizat un film.

„Am fost și la Timișoara, și la bienalele de arhitectură și, în principiu, este ca la juriul unui film. Este foarte complicat să explici de ce trebuie sau de ce nu trebuie să dai o notă pozitivă. În mod normal ține de evoluția proprie a fiecărui membru; sunt sigur criterii generale. Astea țin de o literatură de specialitate care, în mod normal, este citită de către arhitecții care se ocupă de asta”, a afirmat câștigătorul mențiunii de onoare IDA.

Captari mărturisește că, foarte des, inclusiv la noi în țară, „au fost elemente de plagiat din arhitectura mondială care chiar au fost și premiate”.

„Asta dă dovadă că juriul nu a fost bine pregătit în a aprecia aceste opere, pentru că nu știau că fuseseră făcute deja sau cel puțin în lucru”, a adăugat românul.

Întrebat fiind dacă se poate autojuriza în ceea ce privește lucrarea câștigătoare, el a spus că nu și-ar da nota 10.

„Eu nu mi-aș da 10. Prefer să am un 9 puternic decât un 10 foarte șovăit”, a conchis el.

Câștigătoarea mențiunii de onoare – toYA – root house – la IDA este o locuință unifamilială de 400 de metri pătrați. Arhitecții implicați în dezvoltarea sa sunt Lilian și Iana Captari.

Sursă foto: IDA