Prima pagină » Magazin » S-a dovedit științific: PUNCTUL G există și este MAI MIC decât se credea până acum

S-a dovedit științific: PUNCTUL G există și este MAI MIC decât se credea până acum

S-a dovedit științific: PUNCTUL G există și este MAI MIC decât se credea până acum
Cât de mare este punctul G?

Un ginecolog de la Institutul de Psihologie din St Petersburg, Florida, susține că a descoperit punctul G și că acesta măsoară mult mai puțin decât se credea până acum, având dimensiunile 8,1 milimetri cu 3,6 milimetri, respectiv 1,5 milimetri, scrie Daily Mail.

Medicul a făcut fabuloasa descoperire prin analizarea post-mortem a zonei erogene feminine. Bucățica de țesut bogată în terminații nervoase a generat fascinație, dar și frustrări, încă de la aducerea sa în discuție pentru prima oară, în urmă cu 60 de ani.

Oamenii de știință și doctorii au pus la îndoială existența sa, în timp ce presa de specialitate l-a promovat ca fiind sanctuarul plăcerii sexuale feminine.

Acum doi ani un studiu de anvergură realizat în marea Britanie a ajuns la concluzia că punctul G este o născocire a imaginației femeilor, încurajată de revistele glossy și de terapeuții de sex.

În prezent, studiul publicat de ginecologul american amintit mai sus, în Jurnalul de Medicină Sexuală, susține că acesta există și că este situat pe peretele frontal al vaginului, adică în același loc în care experții îl poziționaseră și până acum.

Ginecologul american Adam Ostrzenski a făcut studiul pe cadavrul unei poloneze de 83 de ani, care a decedat pe fondul unei lovituri la cap.

„Analiza confirmă existența anatomică a punctului G, ceea ce ar putea duce la o mai bună înțelegere și la o îmbunătățire a funcției sexuale feminine”, a explicat Ostrzenski.

Specialistul intenționează să mai facă și alte disecții luna următoare, dar și testări ale nivelului de hormoni pentru a vedea dacă funcționarea punctului G variază în funcție de vârstă.

Editorul Jurnalului de Medicină Sexuală susține că studiul lui Ostrzenski, deși bazat pe analizarea unei singure femei, se alătură numeroaselor titluri din literatura care tratează anatomia sexuală a femeilor și psihologia acestora.

„Dacă întâmpini dificultăți în viața sexuală, o mai bună înțelegere din punct de vedere biologic ar fi foarte utilă, cu toate că ar putea crea mai multă anxietate în cazul altora”, a apreciat  psihoterapeutul Paula Hall.

În urmă cu doi ani cercetătorii de la Colegiul regal din Londra au ajuns la cincluzia că punctul G nu este nimic altceva decât o fantezie. Studiul a fost realizat sute de perechi de gemene identice.

Întrebate dacă cred în existența punctului G, un număr mai mare de femei decât ar fi fost normal au oferit răspunsuri diferite față de cele ale surorilor lor gemene.

Însă Beverly Whipple, cercetătorul care a inventat sintagma „punctul G”, spune că studiul este irelevant. Motivul invocat de el este acela că deși sunt gemene, femeile care au răspuns la întrebări nu au și același partener de sex.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii