SCANDAL ÎN TVR. Oamenii USL încearcă să-l dea jos din funcție pe omul lui Băsescu

SCANDAL ÎN TVR. Oamenii USL încearcă să-l dea jos din funcție pe omul lui Băsescu
Publicat: 29/05/2012, 23:29
Actualizat: 29/05/2012, 23:29

Situație explozivă la TVR. Opt membri ai Consiliului de Administrație (din aripa USL), încearcă să-l dea jos din funcție pe directorul Alexandru Lăzescu (din aripa Băsescu).

Alexandru Lăzescu, președintele-director general al Televiziunii Române, spune, într-un comunicat, că le va cere celor opt membri ai CA al TVR, care l-au acuzat recent de „săvârșirea unor acte de corupție”, să probeze în justiție aceste afirmații.

Opt membri ai Consiliului de Administrație (CA) al TVR au solicitat, într-o scrisoare deschisă adresată în 25 mai lui Traian Băsescu și lui Victor Ponta, ca autoritățile să facă lumină „în ilegalitățile” comise de Alexandru Lăzescu, spunând că acesta ar trebui să demisioneze. Scrisoarea deschisă, intitulată „Apocalipsa după Lăzescu”, a fost semnată de Anne Jugănaru, Cristian Nițulescu, Claudiu Brânzan (membri în CNA din partea PSD), Lucia Hossu Longin (din partea PNL), Sorin Burtea și Traian Bărbulescu (din partea angajaților TVR), Raico Cornea (din partea minorităților) și Karen Sebesi (UDMR).

Alexandru Lăzescu, director general TVR

Reacția lui Alexandru Lăzescu a fost promptă: „La acuzațiile calomnioase pe care aceștia le fac – ex. «săvârșirea unor acte de corupție» – le voi cere acestora să le probeze în justiție. În al doilea rând, voi clarifica neadevărurile pe care unii membri ai CA le diseminează în presă, cu intenția de a intoxica opinia publică și de a destabiliza televiziunea publică, în prag electoral. Dumnealor cunosc foarte bine istoricul financiar al instituției: aproape jumătate din aceștia au făcut parte din consiliile de administrație anterioare, sub care televiziunea publică a început să intre pe pierdere și să acumuleze datorii către bugetul de stat”.

Referitor la afirmația din scrisoarea deschisă potrivit căreia „Alexandru Lăzescu nu a autorizat plata CAS în ultimii doi ani, de când a preluat conducerea SRTv”, președintele-director general al TVR le cere membrilor CA să probeze această afirmație. „Până în septembrie 2011, toate plățile electronice – inclusiv contribuția la bugetul de stat – au fost autorizate exclusiv de directorul financiar Cipriana Voicu. Abia ulterior, când Ciprina Voicu s-a retras din motive medicale, eu și actualul director financiar contabil, Mihaela Voicu, am început să autorizăm plățile instituției. Toate deciziile de plată au fost luate în cadrul unui colectiv compus din principalii directori de direcții și directorul financiar interimar”, mai spune Lăzescu.

El spune că un „alt neadevăr” ține de modalitatea în care se fac aceste plăți. „O minimă documentare din partea acestor membri ai CA înainte de a se adresa președintelui țării și prim-ministrului, respectiv înainte de a face declarații presei, ar fi limpezit situația. Este vorba despre Codul de Procedură Fiscală, care reglementează maniera de repartizare a sumelor datorate către bugetul de stat în cazul în care există popriri pe conturi”, spune Lăzescu.

El precizează că „blocajul financiar al TVR nu ar trebui să constituie o surpriză pentru membrii CA”, menționând din nou că o parte dintre aceștia „s-au regăsit și în consiliile prezidate de domnul Alexandru Sassu, respectiv dl Tudor Giurgiu”. „TVR a avut unele conturi poprite încă din februarie 2010, când eu nu eram aici, dar dumnealor erau. Chiar în prima zi la TVR, pe 1 iulie 2010, am resimțit cutremurul financiar al TVR, pe care aveam să îl fac public angajaților, presei și membrilor Parlamentului, la puțin timp după. TVR avea o obligație de plată de peste 5 mil. de dolari către NBC Universal (încheiat sub conducerea lui Valentin Nicolau), a trebuit să negociez împingerea acestui termen. Dacă nu aș fi reușit acest lucru atunci, TVR ar fi intrat în blocaj financiar chiar de la 1 iulie 2010, în prima mea zi de mandat”, spune Lăzescu.

În ceea ce privește o altă afirmație din scrisoarea deschisă a membrilor CA, „TVR este falimentară, obedientă politic, neprofesionistă, într-un cuvânt, dezastruoasă”, Lăzescu spune că situația financiară este critică, într-adevăr. „Fără o restructurare și o indexare a taxei TV, principala sursă de venituri a TVR, instituția nici nu are cum să revină pe linia de plutire. Însă TVR este departe de a fi «neprofesionistă și dezastruoasă». Un sondaj CURS din toamna lui 2011 arată că românii cred despre TVR că schimbarea în materie de programe merge într-o direcție bună; că TVR progresează și se modernizează; că este un post care îi ajută pe români să cunoască lumea; că este nonviolent, serios și de încredere”, mai spune Lăzescu.

Situația TVR Info

În ceea ce privește TVR Info, despre care membrii CA care au semnat scrisoarea deschisă spuneau că este „o invenție a d-lui Lăzescu, despre care nu a suflat o vorbă în CA, până în ultima clipă”, Alexandru Lăzescu spune că televiziunea a fost lansată în în 31 decembrie 2008 și nu este o „invenție” a sa, ci a unui CA precedent.

„Era, mult spus, un canal de televiziune, care difuza preponderent imagini din trafic sau din parcuri. Dar care – sub același CA precedent, din care au făcut parte și actualii protestatari – a implicat costuri mari (circa 150.000 de euro pentru ilustrație muzicală în 2009). Am pus împreună acest canal pe picioare, cu costuri mult mai mici de operare comparativ cu ale stațiilor de știri private. Iar CA a avut cunoștință de acest lucru. TVR Info are o viziune în spate, cu potențial clar de a deveni lider pe piața știrilor de televiziune în câțiva ani. A fost prima televiziune de știri care a dezvoltat o aplicație care să le permită oamenilor să vadă știrile pe telefoanele inteligente și pe tablete, în timp real. Apoi am livrat știri către aproape un milion de români din întreaga țară, în urma unui parteneriat cu ZebraPay, companie care oferă servicii de plată electronice prin intermediul unor terminale de tip self-service. Este un parteneriat unic pe piața media, inovator pentru televiziunea publică”, mai spune Lăzescu.

El precizează că, recent, a fost lansat site-ul de știri TVRInfo.ro, care agregă conținut informațional pe care televiziunea publică îl produce pentru toate canalele sale. „Obiectivul este să devină unul dintre cele mai importante site-uri de știri din România, iar reacția de după lansare este extraordinară, în special în rețelele sociale”, susține Lăzescu, precizând că știrile sunt „coloana vertebrală a unei televiziuni publice, iar demersul de a capitaliza pe acest segment este cât se poate de firesc”.

„Demersul de a decredibiliza însă progresul televiziunii publice și de a-i leza imaginea este însă penibil, condamnabil, cu atât mai mult cu cât el vine din interior, chiar din partea unor membri CA. Cum mai putem vorbi despre progres – sau chiar despre o reformare a televiziunii publice – cu o astfel de atitudine?”, se întreabă Lăzescu.

Lăzescu face referire și la o altă afirmație din scrisoarea deschisă, potrivit căreia TVR Interactiv implică un buget anual de producție de 150.000 de euro și salarii de 60.000 de euro pe lună. „CA încă nu a aflat valoarea contractului cu firma «Publyo.com», agreată de dl. Lăzescu, care folosește, însă, o platformă de lucru gratuită pe web(!), rezultatul fiind acela că SRTV este, probabil, singura televiziune din lume care încă nu are un sistem video web!”, se mai spunea în scrisoarea deschisă semnată de cei opt membri ai CA.

În acest context, Lăzescu le reamintește membrilor CA că valoarea contractului respectiv este publică. „Informația a fost trimisă și presei la 18 mai 2012, cu trei zile înainte de lansarea Tvrinfo.ro, noul site de știri al TVR. Domniile lor primesc și newsletterul electronic săptămânal al TVR, în care informația se regăsește de asemenea: «Site-ul tvrinfo.ro e dezvoltat în parteneriat cu Publyo, companie desemnată în urma unei selecții de oferte care a avut loc la sfârșitul anului trecut (…).Costul serviciilor de proiectare și dezvoltare web, precum și evaluarea tehnică și mentenanța pe o perioadă de 48 de luni se ridică la 14.600 euro»”.

Totodată, Lăzescu spune că bugetul de salarii al angajaților TVR Interactiv care se ocupă de cele cinci proiecte din zona online programate pentru acest an este de 28.000 de euro lunar (inclusiv sporurile prevăzute de CCM și contribuțiile SRTv), „deci mai puțin de jumătate din suma vehiculată” de cei opt membri ai CA, respectiv 60.000 euro lunar.

„De asemenea, afirmația potrivit căreia «SRTv este, probabil, singura televiziune din lume care încă nu are un sistem video web!» denotă fie lipsă de documentare, ca în situațiile descrise mai sus, fie nepricepere, fie rea-credință. Toate site-urile TVR – tvr.ro, tvrinfo.ro precum și site-urile dedicate unor evenimente precum Eurovision sau Campionatul European de Fotbal – au atât streaming live cât și materiale video înregistrate. Succesele TVR în materie de webcasting, atât la Festivalul George Enescu, cât și la Selecția Națională a Eurovision sunt de notorietate. TVR a primit chiar felicitări de la EBU pentru faptul că România s-a aflat în top 5 european la audiența pe Internet a finalei românești Eurovision. Membrii CA au fost informați cu privire la aceste lucruri, atât prin comunicatele pe care le primesc o dată cu jurnaliștii, cât și prin intermediul newsletterului și a Intranetului”, mai spune Lăzescu.

Totodată, Alexandru Lăzescu afirmă că este „îngrijorător faptul că opt membri ai CA – care dețin pârghiile financiare și strategice ale serviciului public de televiziune – nu au cunoștințele și priceperea minime necesare în înțelegerea fundamentală a mecanismului și tendințelor industriei”. „A nu migra spre web acum, folosindu-te de noile tehnologii, și a nu fructifica tot conținutul produs de TVR în cei 55 de ani de existență – o adevărată comoară, pe care televiziunile private nu o au – ar fi o greșeală fatală. La momentul preluării funcției, de site-ul TVR se ocupau doar 8 redactori din cei 3.292 de angajați. Traficul site-ului televiziunii publice, cu șase canale, era comparabil cu al unor ziare locale. Ce înseamnă acest numar – opt oameni – pentru televiziunea cu cea mai mare producție de pe piață? Interactivitatea cu publicul nu e un moft, nu e o invenție. E o necesitate. Aș îndrăzni chiar să îi spun salvarea televiziunii publice, pe termen lung”, susține Lăzescu.

Lăzescu face referire și la o altă afirmație din scrisoarea deschisă a celor opt membrii CA: „Sub pretextul că fotbalul costă mult mai mulți bani decât poate aduce din publicitate, Lăzescu a cedat către TV Dolce drepturile pentru toate competițiile sportive importante, contra a jumătate de campionat din Liga lui Mitică! În curând, vom vedea la Dolce meciuri din Campionatul European de fotbal care stă să înceapă, transmisiuni de la Olimpiada de la Londra, după cum am văzut cu toții deja meciuri din Liga Campionilor. Ce a căpătat TVR în schimb? 17 meciuri din 34 din Liga lui Mitică din recent încheiatul campionat. Ce a difuzat? Un singur meci!”.

„Sublicențierea nu numai că a fost un demers legal, ci și necesar în contextul financiar actual. O soluție care a îmbinat dorința de a oferi fotbal telespectatorilor TVR cu importanța reducerii efortului financiar. În primul rând, cifra de 34 este greșită. TVR a achiziționat 51 de meciuri pe 3 sezoane. Am difuzat un singur meci până acum din motive strategice. Dat fiind că oferta TVR în materie de fotbal a fost generoasă în această perioadă – Champions League, CE de Fotbal – , vom oferi restul de 50 de meciuri în următoarele două sezoane. Dacă am fi achiziționat singuri aceste meciuri, costurile ar fi fost de, poate, opt ori mai mari. Membrii CA au fost informați cu privire la aceste aspecte la momentul respectiv, când presiunea de a achiziționa Liga I era uriașă. Soluția găsită este avantajoasă și a scutit TVR de multe milioane de euro. În plus, TVR va difuza toate meciurile de fotbal de la CE și toate competițiile principale de la Jocurile Olimpice”, mai spune Lăzescu.

În ceea ce privește acuzația că ar fi făcut 600 de angajări de la preluarea mandatului său, Lăzescu spune: „Numărul este departe de a fi adevărat. Diferența dintre iunie 2010 și aprilie 2012 este de 45 de persoane. În condițiile în care am relansat un canal de știri, am reîmprospătat grilele cu producții noi și avem câteva proiecte de dezvoltare pe web de anvergură”, spune Lăzescu.

El precizează că „lista de neadevăruri și speculații din partea celor opt membri CA este lungă, însa nu e demn pentru organizația pe care o reprezint să răspund cu aceeași monedă la atacuri comandate politic”. Lăzescu face însă câteva comentarii pe marginea situației actuale.

„Cei care vor o televiziune publică slăbită și hărțuită politic sunt mai mulți decât cei care o vor puternică. Am spus acest lucru încă din primul meu email către angajații TVR și către jurnaliști, în 2010. Mi-am asumat ostilitatea climatului atunci, așa cum mi-l asum și acum. Mi-am asumat rolul de manager de criză atunci, mi-l asum în continuare”, spune Lăzescu, precizând că „majoritatea televiziunilor publice europene se află în suferință, există cazuri mai dificile chiar decât în România”. „Unele au fost șicanate politic până au ajuns să fie subordonate – prin modul de finanțare – direct Guvernului. Altele și-au văzut trunchiată activitatea, pierzând astfel un start important către viitorul în televiziune, care este digital”, spune Lăzescu.

Potrivit acestuia, redresarea și modernizarea TVR au fost și rămân principalele sale obiective, ca director general al televiziunii publice. „Pe palierul dezvoltării către web și noile tehnologii, al interacțiunii cu publicul, am pus pe picioare multe proiecte, în premieră pentru TVR. Dar mi-e dificil să îmi asum aceleași obiective și în calitate de președinte al CA, în lipsa unei coagulări de energii și de preocupări în jurul acestui obiectiv, vital în opinia mea. Apreciez grija colegilor din CA pentru cheltuirea banului public, dar le amintesc totodată că indecizia CA de până acum nu a făcut decât să adâncească starea de fapt actuală. Lipsa de asumare de către CA – de acum, dar și din mandatele trecute – a unui plan de restructurare din temelii a TVR a condus la rezultatele financiare care se văd”, spune Lăzescu.

„Modul de funcționare a televiziunii publice este defect și va rămâne defect, legea fiind depășită și permițând intruziunea politicului în administrația televiziunii. Am spus-o și o repet. Ce politicieni au avut curajul, îl au sau îl vor avea să schimbe paradigma?”, se întreabă în final Lăzescu.

Alexandru Lăzescu a prezentat, joia trecută, într-o conferință de presă, cauzele care au făcut ca Televiziunea Română să aibă datorii acumulate – din 2005 până la sfârșitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat în totalitate conturile operaționale ale Televiziunii Române.

La aceeași conferință de presă, Lăzescu a mai spus că nu a luat în calcul posibilitatea de a demisiona, pentru că nu este el responsabil de actuala situație financiară a instituției, iar dacă demersul ANAF de blocare a conturilor televiziunii este unul politic, el trebuie asumat ca atare.

Totodată, Lăzescu a precizat că Televiziunea Română va trimite o adresă la ANAF în care va solicita reeșalonarea datoriilor Televiziunii Române, precizând că speră că ANAF va avea suficientă deschidere pentru a debloca funcționarea televiziunii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Pasca din copilărie, gust de neuitat. Care e ingredientul secret
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice